Inspirație pentru Ziua Copilului 2022 – Povești care vindecă – Adina Idor (guest post)


Adina Idor este psiholog specializat în psihoterapie de cuplu-familie-copil și mamă a trei fete, Eva (aproape 10 ani), Clara (aproape 7 ani) și Josephine (aproape 3 ani). Ea ne-a mai vizitat blogul în 2019 și 2020 și ne bucurăm să avem din nou parte de contribuția sa, de data aceasta oferindu-ne o selecție de recomandări de cărți terapeutice.

Iată care sunt, din experiența sa la cabinet și la orele de dezvoltare personală cu copiii din ciclul primar, colecțiile cele mai bune de cărți vindecătoare și cum îi pot ajuta ele pe copii, dar și pe părinți și educatori în relația cu aceștia.


Cărțile au un loc important în biblioteca cabinetului meu psihologic, în cariera mea. Metodele art-terapeutice nu ar fi suficient de consistente fără poveștile terapeutice. Sunt ca un detectiv în căutarea noutăților, atunci când aud despre povești care vindecă. Emoțiile puse în poveste sunt un tărâm accesibil pentru psihicul copiilor. Povestea în sine ajunge să fie o oglindă în care copilul se poate privi, se poate împrieteni cu emoția sa, modelând un comportament potrivit și acceptat.

Ce înseamnă o poveste terapeutică?

Un instrument privilegiat pentru a avea acces la sfera emotivă a celor mici, deoarece limbajul pe care îl folosește, construit din simboluri și imagini, li se adresează în mod direct. Poveștile dezbat teme de familie, teme sociale, de joacă sau de școală.

Voi încerca să trec în revistă titlurile pe care eu le folosesc la orele de dezvoltare personală, dar și în consilierea individuală. Poveștile nu au vârstă, însă voi puncta volumele potrivite pentru elevii din ciclul primar.

Colecția Emoțiile Sarei, Editura Bookzone, aduce o dinamică a unui plan de lucru cu acea componentă pe care o dorește a fi optimizată. Fiecare volum prezintă câte două povestioare pentru a domoli emoțiile prin jocuri de relaxare și sfaturi pentru părinți.

Psihologul pentru copii Florence Millot îi ajută pe părinți să reflecteze asupra propriilor emoții și să le înțeleagă mai bine pe cele ale copilului lor. Jocurile de relaxare permit copilului să-și trăiască emoțiile și să se amuze la fel ca Sara, protagonista.

Colecția cuprinde tristețea și bucuria, frica și curajul, furia și liniștirea, timiditatea și încrederea în sine. Aceste povești terapeutice sunt recomandate elevilor din clasa pregătitoare și clasa întâi, dar și preșcolarilor.

Colecția anti-bullying de Amanda Doering, Editura Bookzone este un ghid potrivit pentru o campanie menită a conștientiza acest fenomen, des întâlnit în mediul școlar.

Titlurile sunt convingătoare: Îmbrâncitul nu e deloc amuzant, o poveste grozavă despre bullyingul fizic, Glumele nu sunt mereu amuzante, un volum despre bullyingul ascuns, Insultele nu sunt deloc amuzante, despre bullyingul verbal, și Tachinarea nu e mereu amuzantă, o carte despre bullyingul emoțional.

Glumele nu sunt mereu amuzante dezbate probleme de hărțuire, de excludere intenționată a cuiva din grup sau de răspândire de zvonuri neadevărate. Cărticica este valoroasă atât prin identificarea acestor comportamente, cât și prin modalități de prevenire și eliminare a lor.

Îmbrâncitul nu este deloc amuzant abordează aspecte ce apar în hărțuirile fizice cu amprentă în latura psihologică și propune soluții de prevenție și stopare a acestui comportament.

Insultele nu sunt deloc amuzante aduce în discuție problemele de agresiune psihologică, de folosire a unor expresii ofensatoare cu efect în construirea personalității copilului. Studiile psihologice validează poreclele care pot avea efecte secundare și pot marca individul pe termen lung.

Tachinarea nu e mereu amuzantă întărește titlul de mai sus, prin expunerea copilului la glume nepotrivite, la insistarea asupra unor aspecte care produc suferință psihologică.

Animalele ilustrate sunt simpatice și au rolul de a detensiona atmosfera apăsătoare a bullyingului.

O colecție simpatică de la Editura DPH se numește Emoțiile lui Noni și este destinată elevilor din clasa pregătitoare deoarece pune bazele identificării emoțiilor.

Noni este un mic unicorn cu o coamă specială care își schimbă culoarea în funcție de emoțiile sale.

Autoarea și ilustratoarea Aurélie Chien Chow Chine identifică emoțiile și aduce soluții de sofrologie următoarelor ipostaze: timiditatea – Sunt timid, vinovăția – Sunt vinovat, invidia – Sunt invidios și atenția – Pot să mă concentrez.

În practica mea, copiii aleg des titlul Pot să mă concentrez, întrucât atenția și concentrarea reprezintă teme des întâlnite în școală.

Pentru momentele în care elevii nu se pot concentra din cauza hiperactivității apelez la o poveste adevărată despre gimnasta Nadia Comăneci, o carte foarte frumos scrisă de Karlin Gray care poartă titlul Nadia, fata care nu putea sta locului nicio clipă.

Ambiția, energia și eleganța Nadiei sunt calități demne de urmat atât pentru cei hiperactivi, cât și pentru elevii care nu se confruntă cu această problemă. Hiperactivitatea devine o problemă atunci când frânează atenția și procesul de învățare.

Psihologul Veronica Arlati, specializat în dezvoltarea copiilor propune titlul Emoții în povești și dorește a veni în sprijinul părinților și profesorilor. Cum îi ajutăm pe copii să accepte și să gestioneze sfera emotivă? Prin aceste povești terapeutice liniștitoare.

Trilogia Medaliile Succesului de la Editura Polirom a încununat frumos și eficient acest an în cadrul orelor de dezvoltare personală de la clasele a III-a. Autorii Georgeta și Ion-Ovidiu Pânișoară își propun să îi conducă pe copii pe lungul, dar frumosul drum spre performanță. Imago (Imaginația), Voin (Voința) și Motivo (Motivația) sunt spiridușii care îi ajută pe copii să câștige medaliile care îi pot ajuta să fie mai organizați, mai adaptabili, mai altruiști, să ia decizii bune, să rezolve orice problemă, să lucreze în echipă și să ajungă la Marea medalie a succesului.

Pentru educația incluzivă sau elevii cu nevoi speciale folosesc două cărți, apărute la Editura DPH: Am ADHD, dar învăț să îl controlez, dar și cartea care îi învață pe copii să accepte un coleg care se deplasează în scaunul cu rotile: Și eu pot! La fel ca tine, pot face aproape orice!

O colecție foarte dragă și utilă scrisă de Clara Ruse și apărută la Editura Trend poartă un nume sugestiv: Povești care vindecă.

Copiii sunt tare încântați de aceste povești, părinții primesc informații utile despre anumite problematici ale copiilor, iar cel care citește povestea primește un feedback grozav de la copii.

Gândul meu pentru voi e să acordați interes acestor povești terapeutice și să le adăugați în rutina de seară. Nu e nevoie să fii specialist pentru a atinge inima copilului cu o poveste care vindecă! Copiii își vor aminti peste ani acest timp plin de calitate!

Spor la vindecat prin povești!


Mulțumim, Adina!

PS: Puteți citi recomandările Adinei din anii trecuți aici: 2019 și 2020.

PPS: Celelalte recomandări de anul acesta: Andreea Ștefănică (basme, albine și alegorii creștine), Miruna Mercioniu (16 ani – pentru adolescenți), băiatul meu, Mihai (cărți pentru începători, benzi desenate etc.) și Alessia Stoican (15 ani – pentru adolescenți)

PPPS: Recomandările din anii trecuți

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: