Ce am citit în august 2023

De mult nu am mai început un raport lunar cu atâta energie și entuziasm de scris și asta datorită faptului că vacanța mi-a oferit răgazul și odihna necesare unui ritm de lectură cum nu mai avusesem în ultimele luni. Pentru prima dată nu am pe lista lunară a cărților citite nicio carte ilustrată pentru copii, iar cărțile pentru copii pe care le-am citit depășesc suta de pagini!

Am luat cu mine în vacanță cărți ușurele, romane chick-lit, romane pentru copii, o culegere de eseuri și basme, iar după ce am ajuns acasă am reușit să mai parcurg și o nuvelă. În total am reușit să citesc 11 cărți în luna august și am ce să vă povestesc despre ele!

Am început vacanța cu un roman în versuri libere, tradus din franceză în engleză, In Paris With You de Clémentine Beauvais (tradus și în română, Cu tine în Paris). Acesta este o interpretare modernă a romanului în versuri Evgheni Oneghin de Aleksandr Pușkin. Tare curioasă sunt cum ar suna în franceză, pentru că e clar că versiunea în engleză e la rândul ei o interpretare în sine!

Deși a fost un pic cam greoi de urmărit la început, din cauza frazării dictate de versificație, pe parcurs mi-am găsit ritmul și cadența și totul a fost foarte intens. Interesant ca experiement, dar nu pe deplin satisfăcător ca poveste.

După aceea am parcurs un volum de eseuri în mare parte umoristice scrise de o scriitoare creștină, Melanie Shankle, It’s About the Small Things – Why the Ordinary Moments Matter. Autoarea rememorează momente-cheie, chiar dacă poate la prima vedere nesemnificative, din istoria personală, din copilărie, adolescență, tinerețe, facultate, despre primele joburi, căsnicie, părințeală, animale de companie, fitness și biserică.

Efectiv am râs în hohote (înăbușite, din păcate, pentru că citeam pe întuneric și Mihai dormea în aceeași cameră, iar soțul meu încerca să mă tempereze!) la capitolele To Exercise or Not to Exercise? That’s Not a Real Question (A face mișcare sau a nu face mișcare? Nu asta-i întrebarea) și Autocorrect Is the Devil (Autocorectul e diavolul). A fost exact ce aveam nevoie să citesc la început de vacanță!

După aceea, din păcate, m-am cam plictisit cu romanul Apă, praf și soare de Adriana C. Grigore. Aveam mari așteptări cu privire la această repovestire a basmului Luceafărul de Zi și Luceafărul de Noapte de Petre Ispirescu, despre doi frați gemeni care împart același suflet. Unul este însă fiul miraculos al reginei, celălalt al unei slujnice, și numai unul poate fi rege. După ce află că au fost „creați” pentru a răpune balauri și alte lighioane care făceau prăpăd periodic, preocuparea lor va fi să găsească un leac pentru ceea ce ei consideră a fi un blestem.

Povestea se bazează însă prea mult pe sugestie, unele lucruri rămân neclare până la final, iar finalul e un mare fâs. Coperta e superbă, dar cam atât…

Am început apoi, cu poate și mai multe așteptări, un roman de Cecelia Ahern, una dintre autoarele mele preferate, și anume, Pistruiata. În grade diferite mi-au plăcut toate romanele ei, unele dintre ele chiar foarte mult, dar acesta a fost o mare dezamăgire, deși pornește de la o premisă interesantă.

Allegra Bird – Pistruiata – cunoaște un punct de cotitură în viața ei atunci când cineva îi spune că este media celor cinci persoane cu care petrece cel mai mult timp. Încercând să descopere cine sunt aceste cinci persoane pentru ea, de fapt se (re)descoperă pe sine, dar și că acele cinci persoane nu erau cine credea ea sau cine și-ar fi dorit ea inițial să fie.

Au fost însă prea multe scene vulgare pentru gustul meu și în ansamblu are o atmosferă mai degrabă dezolantă, deși în final viitorul pare luminos.

M-am dres apoi cu o cărticică tare drăguță, primită cadou cu recomandare de la Sladjana Gurgu de la Editura Predania, care mi-a mers la inimă: Ce a înțeles Betsy – Taina unei copilării împlinite de Dorothy Canfield.

Betsy este crescută la oraș de niște mătuși iubitoare, dar care, din dorința de-a o proteja de orice pericol sau neajuns, o și împiedică să se dezvolte armonios și să se bucure de tot ce se poate bucura un copil. În urma îmbolnăvirii uneia dintre ele, Betsy este trimisă la alte rude, niște verișori de la o fermă din Vermont, unde aceasta va avea parte de o adevărată transformare binefăcătoare.

Ca atmosferă și cadru istoric mi-a amintit foarte mult de seria Căsuța din prerie de Laura Ingalls Wilder, v-o recomand!

Următorul roman pe care l-am citit a fost tot un roman pentru copii, de data asta scris de un autor contemporan, și anume, Copilul de pe altă stea de Ross Welford. Aveam mari așteptări și de la cartea asta, pentru că mi-a plăcut tot ce am citit de acest autor, dar am fost cam dezamăgită de acest volum. Acum dacă stau să mă gândesc, nu știu de ce m-am așteptat să-mi placă, având în vedere că este o poveste cu extratereștri și călătorie în spațiu, dar poate că dacă nu m-ar fi plictisit atât, ar fi ajuns să-mi placă în ciuda genului.

În timpul vacanței în familie am citit împreună poveștile din volumul Zânele din Valea Cerbului de Nestor Urechia într-o ediție nou-nouță de la Editura Univers Enciclopedic Junior, cu ilustrații de Marta Sersescu. Mi-a plăcut foarte mult acest ritual de a citi împreună cu voce tare la culcare și încercăm să continuăm acest obicei și după vacanță.

Am terminat apoi un roman pe care îl începusem înainte să plecăm și din care nu mai aveam foarte mult, dar pentru că era într-un format mare, cartonat, l-am lăsat acasă și l-am reluat după ce ne-am întors. Este vorba de Wilde About the Girl de Louise Pentland, al doilea volum al unei trilogii, despre al cărui prim volum vă povesteam luna trecută. Cred că mi-a plăcut mai mult acest al doilea volum decât primul, însă tot nu încetez să mă minunez și să mă enervez din cauza naivității și lipsei de maturitate a unor femei.

Am citit în continuare și cel de-al treilea volum al seriei, Wilde Women, care mi s-a părut a fi cel mai bun și care în final chiar m-a impresionat până la lacrimi.

Am revenit apoi la regina chick-lit-ului, Sophie Kinsella, și am citit romanul Love Your Life, o lecție practică despre ce se întâmplă când într-o relație se inversează și se sar etapele, despre felul în care ar trebui să încercăm să găsim acel teren comun, fără a ne pierde cu totul identitatea, dar și despre prieteniile care ne fac să fim cine suntem și care influențează noua relație.

Am încheiat luna cu o lectură într-un cu totul alt registru, citind nuvela lui Fredrick Backman, Și-n fiecare dimineață drumul spre casă e tot mai lung. E frumos scrisă, e tulburătoare, e încă o încercare de a face puțin mai luminoasă întunecata experiență a pierderii memoriei.

Și cu asta am terminat cu lecturile de vară și ne îndreptăm cu pași repezi spre toamnă și spre un nou sezon CARTEA E O VIAȚĂ!

Voi ce ați citit frumos vara asta?