Acum patru ani am împrumutat de la bibliotecă Enciclopedia Crăciunului de Gerry Bowler, din dorința de a învăța despre istoria obiceiurilor acestei Sărbători, atât din propria curiozitate, cât și pentru a-i explica copilului meu ce semnificație au acestea. În săptămânile care urmează, vă voi împărtăși și vouă ce am aflat, de la motivul pentru care sărbătorim Crăciunul pe 25 decembrie până la istoria pomului de Crăciun și a câtorva dintre ornamentele cu care îl împodobim.
Au existat numeroase încercări de a identifica „arborele genealogic” al pomului de Crăciun, diverse opinii legându-l de precedente babiloniene, egiptene și druide. Singura conexiune reală cu aceste culturi este faptul că plantele verzi sunt deseori – deloc surprinzător – o caracteristică a festivalurilor hibernale. Legendele creștine sunt și ele numeroase, atribuind originile pomului de Crăciun unei întâlniri dramatice între Sfântul Bonifaciu, viitor martir, și păgânii germanici în anii 720. După ce ar fi doborât Stejarul lui Thor de la Geismar, se spune că Bonifaciu ar fi arătat către un pui de brad ca nou simbol spre care poporul să-și îndrepte privirea, veșnic verde chiar și în mijlocul iernii întunecate.
O relatare oarecum mai bine documentată a originilor pomului de Crăciun se regăsește în istoria medievală a „Copacului paradisului”. Printre numeroasele piese ale misterelor din Evul Mediu, una dintre favorite era „Piesa paradisului”, care reedita povestea Creației și a izgonirii lui Adam și a Evei din Grădina Raiului. Elementul de decor care reprezenta paradisul pierdut era un copac (de cele mai multe ori, un brad) în care erau atârnate mere și mici prescuri, imitând ostia împărtășaniei. Chiar și după ce reprezentațiile misterelor au intrat în dizgrație, oamenii le-au păstrat vie amintirea, ridicând un „copac al paradisului” în locuințele lor pe 24 decembrie, data la care erau celebrați Adam și Eva.
Voi ce amintiri din copilărie aveți legate de pomul de Crăciun? Aveați așa ceva? Când îl instalați? Cu ce îl decorați?
Eu îmi amintesc că aveam brad natural, pe care îl instalam destul de aproape de Ajun, ca să reziste și îl împodobeam cu globuri de sticlă, vârf roșu țuguiat de sticlă, ghirlande-acordeon, beteală, luminițe cu beculețe (știți voi, alea în care te înțepai) și, mai târziu, cu globuri din plastic și din polistiren, clopoței și niște ornamente în formă de instrumente muzicale.
CARTEA E O VIAȚĂ 