A trăi o viață spirituală necesită o schimbare a inimii, o convertire. O asemenea convertire poate fi marcată de o schimbare bruscă, sau poate avea loc de-a lungul unui proces de transformare lung și tăcut. Însă întotdeauna include o experiență a unificării: înțelegem că tot ce există și tot ce se întâmplă poate fi văzut și înțeles ca parte a misterului vieții lui Dumnezeu în noi. Conflictele și durerile, sarcinile și promisiunile, familiile și prietenii, activitățile și proiectele, speranțele și aspirațiile, toate acestea nu ne mai apar ca o copleșitoare varietate de lucruri pe care abia putem să le mai ținem laolaltă, ci mai degrabă ca afirmarea și revelarea noii vieți a Duhului în noi. Toate aceste lucruri care ne țin ocupați și preocupați, devin daruri, sau provocări care ne întăresc și adâncesc noua viață pe care am descoperit-o. Asta nu înseamnă că viața spirituală face lucrurile mai ușoare sau ne înlătură dificultățile sau durerile. Viețile ucenicilor lui Isus arată foarte clar că suferința nu este diminuată de convertire. Uneori devine chiar mai intensă. Însă ceea ce contează este să ascultăm atent de Duhul și să mergem unde suntem călăuziți, în supunere, indiferent că este un loc al bucuriei sau un loc al durerii.
Lipsurile, durerea, zbaterea, agonia și chiar întunericul interior pot continua să fie parte a experienței noastre. Pot fi modul în care Dumnezeu ne purifică. Însă viața nu mai este plictisitoare, amară, deprimată sau singuratică, pentru că am ajuns la cunoștința faptului că tot ce se întâmplă este parte a drumului nostru către casa Tatălui.
Rugăciune:
Doamne Dumnezeule, această perioadă a Postului trece atât de repede,
Am intrat în ea cu teamă, dar și cu mari așteptări.
Am sperat la noi descoperiri, la convertire, la o schimbare reală a inimii.
Am dorit ca Paștele să fie o zi plină de lumină,
atât de plină încât nici o urmă de întuneric să nu mai rămână în suflet.
Dar știu că Tu nu vii la ai Tăi ca tunetul sau trăsnetul .
Chiar Sf. Pavel sau Sf. Francisc au călătorit mult timp prin întuneric, până au văzut lumina Ta.
Ajută-mă să fiu mulțumitor pentru căile Tale blânde.
Știu că Tu lucrezi.
Știu că nu mă vei lăsa singur.
Mă rog ca aceste ultime săptămâni, în care mă inviți să pătrund mai adânc în misterul patimilor Tale,
îmi vor aduce o mai mare dorință de a Te urma pe calea pe care ai creat-o pentru mine
și să accept crucea pe care mi-o oferit.
Ajută-mă să mor față de dorința de a-mi crea propria cale și de a-mi alege propria cruce.
Tu nu vrei să mă faci un erou, ci un slujitor care Te iubește.
Fii cu mine mâine și în zilele ce vor urma și ajută-mi să simt blânda Ta prezență.
CARTEA E O VIAȚĂ 