„Unde e Dumnezeu în vremea coronavirusului?” de John Lennox

Coronavirus. COVID-19. Pandemie. Iată trei cuvinte care de un an de zile sunt pe buzele tuturor și au schimbat realitatea unei planete întregi.

Care ar trebui să fie răspunsul nostru, în calitate de creștini, asaltați zilnic de știri uneori contradictorii, și de vești cu privire la creșterea sau descreșterea numărului de cazuri? Astăzi vă prezint răspunsul pe care îl dă John Lennox în cartea Unde e Dumnezeu în vremea coronavirusului?, un volum scris „la cald”, chiar în martie 2020.

Dr. David Cranston, profesor asociat de chirurgie la Universitatea Oxford și membru în conducerea Green Templeton College, unde John Lennox este profesor de matematică și filosofia științei, scrie: În ultimele luni, lumea s-a schimbat. John a mai scris câteva cărți, dar până acum, niciuna în mai puțin de o săptămână. În ciuda perioadei scurte de elaborare, volumul de față reușește să pună în discuție pandemia de coronavirus din perspectivă istorică, științifică, teologică și personală într-un mod care ne va ajuta pe toți cei care ne aflăm în mijlocul acestei crize să vedem lucrurile într-o altă lumină.

Și eu cred că este o carte deosebită și de care aveam nevoie. De ce spun asta? E adevărat că avem o mulțime de cărți care s-au concentrat asupra răului moral, pe multe le-am prezentat și noi deja în emisiunile CARTEA E O VIAȚĂ. Și în general, într-adevăr, este mult mai greu să explicăm suferința cauzată de alte persoane; ea generează în noi nevoia de răspunsuri din partea divinității, de dreptate și justiție și este un permanent „de ce?”. Însă iată că acum, în mod oarecum inedit, întreaga planetă se confruntă cu un rău, nu moral, ci natural. Nu că ar fi singurul rău, singurul lucru care afectează planeta, însă în momentul de față se vorbește aproape exclusiv despre asta.

Trăim vremuri unice, care ne vor modela viitorul. Multe dintre vechile noastre certitudini s-au destrămat, indiferent ce credință și viziune asupra lumii am avea. Creștini sau nu, epidemia de coronavirus și efectele ei ne tulbură și ne neliniștesc. Cum să percepem ce se întâmplă, și mai ales, cum să facem față?

Această carte s-a născut din meditațiile mele asupra evenimentelor cu care ne confruntăm, scrie John Lennox în scurta introducere. Am început să o scriu cu o săptămână în urmă – scria el în luna martie 2020 – , iar de atunci lucrurile s-au schimbat rapid și nu mă îndoiesc că vor continua să o facă.

Dragă cititorule, te invit să privești această carte așa: imaginează-ți că stăm la o masă, într-o cafenea (ce bine ar fi dacă am putea face asta!), iar tu îmi adresezi întrebarea de pe copertă. Unde e Dumnezeu în vremea coronavirusului? Îmi las o clipă cafeaua deoparte și încerc să îți ofer un răspuns cinstit. Ceea ce urmează este ce aș încerca să spun pentru a-ți oferi alinare, sprijin și speranță.

Iată-mă ajuns la peste șaptezeci de ani, scrie John Lennox pe un ton foarte personal, stând acasă cu soția și urmărindu-l la televizor pe ministrul sănătății, care ne informează că s-ar putea să rămânem închiși în locuințele noastre, în izolare, vreme de patru luni, pentru a evita răspândirea coronavirusului care face ravagii în întreaga lume.

O consecință importantă la nivel mondial este sentimentul unei vulnerabilități accentuate. Mulți dintre noi ne-am obișnuit cu o lume relativ stabilă, în care viața era oarecum previzibilă. Acum toate par să se prăbușească. Lucrurile pe care am contat dintotdeauna nu mai există și suntem mai expuși ca niciodată unor forțe pe care nu le putem controla. Oamenii se tem pentru sănătatea lor, nu doar pentru cea fizică, ci și pentru cea mintală; pentru familiile și prietenii lor, în special pentru vârstnici și infirmi; pentru cunoscuții lor, pentru rezerva de alimente, pentru siguranța locurilor de muncă și a economiei și pentru multe alte lucruri.

Pentru o perspectivă mai bună asupra lucrurilor, trebuie spus că omenirea s-a mai confruntat cu pandemii, ne atrage atenția John Lennox. Cea mai veche atestare documentară este probabil cea a așa-numitei „ciume antonine”, cunoscute și sub numele de „ciuma lui Galen” (după chirurgul și filosoful Claudius Galenius, din Pergam, care a descris în detaliu ciuma), care a lovit Imperiul Roman în perioada 165-180 d.H. Se crede că a fost vorba de rujeolă sau variolă, care a ucis în jur de cinci milioane de oameni.

Apoi a fost „ciuma lui Iustinian” (541-542 d.H), o ciumă bubonică, transmisă de la șobolani la oameni, care a ucis peste 25 milioane de persoane. O altă epidemie de ciumă bubonică a izbucnit între 1346 și 1354 și a redus populația mondială cu aproximativ 20%. Nici secolele XIX și XX nu au fost ocolite de pandemii – pandemii de holeră, pandemia de gripă din 1918-1920, gripa asiatică la finalul anilor ‘50, pandemia de HIV/SIDA din anii 2000.

Nu doar că omenirea s-a mai confruntat cu pandemii, dar trebuie spus că, cu nu mai mult de 120 de ani în urmă, occidentalii considerau epidemiile – de tifos, tuberculoză, holeră – ca făcând parte din viața de zi cu zi, observă John Lennox. Progresul științei și medicinei i-a făcut pe mulți să creadă că pandemiile sunt de domeniul trecutului. Abia acum începem să înțelegem că nu este așa – probabil și de aici șocul omenirii și incapacitatea de a acționa într-un mod coerent.

Diferența este că, în trecut, în lumea apuseană, în vremuri de năpastă oamenii se înghesuiau în biserici, iar conducătorii îi chemau pe toți să se roage. În zilele noastre, din ce în ce mai puțini oameni îl au pe Dumnezeu în inimă. De vreme ce peste tot în lume bisericile au fost închise pentru a limita răspândirea virusului, mulți se întreabă unde este Dumnezeu – adică dacă mai este. Și-a impus El însuși o impenetrabilă autocarantină? De unde sau de la cine putem căpăta alinare și speranță?

Fără îndoială, multă vreme de acum înainte, se vor lansa acuzații și contraacuzații față de reacția fiecărei țări la coronavirus. Dar nimic din toate acestea nu ne va ajuta să rezistăm crizei și nici să aflăm cum e mai bine să se comporte fiecare dintre noi.

Mai întâi ar fi bine să avem și o altă perspectivă asupra virusurilor. E adevărat că acest cuvânt stârnește panică în inimile noastre. Însă cele 21 de tipuri virale care distrug corpul uman reprezintă o fracțiune nesemnificativă din cele 100 de milioane de tipuri de virusuri de pe pământ. Majoritatea virusurilor sunt, de fapt, vitale pentru însăși existența noastră. Combinația dintre culturile concentrate bacteriene și infecțiile virale este cea care menține în funcțiune ecosistemele. Suntem abia la începutul procesului de a înțelege amploarea efectului lor pozitiv asupra existenței noastre. Virusurile sunt cei mai mici și mai ignorați eroi.

Așadar, dacă există un Dumnezeu Creator, El este, aproape prin definiție, responsabil în ultimă instanță pentru existența virusurilor. Acceptând ideea că majoritatea virusurilor sunt benefice, iar unele, chiar esențiale pentru viață, la ce bun agenții patogeni atât de dăunători? Nu putea face Dumnezeu o lume fără agenți patogeni virali?

Și ajungem astfel la un șir de întrebări asemănătoare. Nu putea face Dumnezeu ca electricitatea să nu fie periculoasă sau ca focul să nu ardă sau o lume fără prădători… sau făpturi care să nu greșească niciodată?

Iată un punct foarte important, de care teologii s-au ocupat, făcând distincția între voința permisivă a lui Dumnezeu – faptul că Dumnezeu a creat un univers în care răul este posibil – și voința unui Dumnezeu care dă decrete – acele fapte pe care Dumnezeu le săvârșește în mod activ, subliniază John Lennox. Noul Testament spune cu claritate că Dumnezeu nu este niciodată autor al răului, așadar acesta este posibil în lumea pe care El a creat-o, dar nu este intenția Lui pentru lumea pe care a creat-o. Este un fel de a spune că ființele umane au un anumit grad de independență care permite lucrurilor să meargă prost.

Scopul nostru aici este pur și simplu să remarcăm că Dumnezeu nu este surprins de coronavirus; El poate scoate la iveală binele din răul pe care îl reprezintă pandemia, iar planurile Sale nu vor fi zădărnicite, deși în situații ca actuala criză ne poate fi foarte greu să acceptăm. În același timp, suntem responsabili de reacția pe care o avem în fața crizei, căci El ne-a dat această libertate, arată John Lennox.

Geneza 3 povestește că nesupunerea omului a pornit de la o contradicție fundamentală cu Dumnezeu în ceea ce privește natura vieții și posibilitatea tragică a morții. Ruperea legăturii umanității cu Creatorul ei a avut consecințe mai mari decât cele suferite de oameni. Refuzul omenirii de a sta pe locul atribuit ei – conceput de Dumnezeu pentru a-l cunoaște și a se bucura de creație conform legilor Sale – însemna că însăși măreața Creație a lui Dumnezeu s-a distrus.

Odată ce înțelegem faptul că suntem, prin natura noastră, imperfecți, putem formula altfel întrebarea: „Gândesc și fac rău. Așadar, dacă există Dumnezeu, cum de rabdă așa ceva?”.

Și există o altă întrebare pe care ne-o putem pune cu toții. Dacă acceptăm că ne aflăm într-un univers care ne oferă atât imaginea frumuseții biologice, cât și agenți patogeni mortali, avem oare vreo dovadă că există un Dumnezeu în care putem avea încredere cu tot ce implică aceasta și în mâinile căruia să ne punem viețile și viitorul?

Și ajungem astfel la miezul învățăturii creștine, și dovada incontestabilă a dragostei lui Dumnezeu. Creștinismul susține că omul Isus Hristos este Dumnezeu întrupat – Creatorul devenit om. În inima mesajului creștin se află moartea lui Isus Hristos pe cruce chiar în afara Ierusalimului. Dumnezeu nu S-a ținut departe de durerea și suferința umană, ci a trăit-o El însuși.

Însă aceasta este doar jumătate din poveste. Mesajul care a pus Ierusalimul pe jar la acel prim Paște – mesajul care a atras atenția lumii primului veac – a fost că Isus a învins moartea: că S-a ridicat din morți și că avea să fie Judecătorul omenirii.

Coronavirusul, așa cum îi spune și numele, seamănă cu o coroană – un simbol al puterii și autorității. Cu siguranță acest virus are o putere nemăsurată asupra oamenilor – nu doar să ne distrugă sistemul respirator; să ne uităm la ce a forțat el miliardele de oameni să facă sau să nu facă!

Dar, ne atrage atenția John Lennox, speranța se găsește într-o altă coroană: coroana de spini care I-a fost pusă cu forța pe cap lui Isus, la judecata de dinaintea execuției. Acea corona ne arată cât de adâncă a ajuns breșa dintre creație și Creator. Dacă acest coronavirus ne face să ne uităm la Dumnezeul pe care L-am ignorat ani la rând, dar care a pus pe creștet o coroană de spini pentru a ne reface legătura cu El Însuși într-o lume integră, fără fisuri, de dincolo de moarte, atunci această pandemie, în ciuda distrugerilor pe care le-a adus, va servi unui obiectiv sănătos.

Și ajungem la o secțiune practică a cărții Unde e Dumnezeu în vremea coronavirusului?. Cum ar rebui să reacționeze creștinii în fața acestei pandemii? John Lennox ne propune patru niveluri de răspuns la această întrebare.

În primul rând, la nivel practic, am da dovadă de înțelepciune dacă am fi atenți la cele mai bune sfaturi medicale primite din partea specialiștilor. Astfel de măsuri bazate pe sfaturi medicale nu sunt o dovadă de necredință. Dumnezeu ne poate proteja și vindeca, dar se așteaptă ca noi să fim înțelepți și să folosim toate resursele pe care ni le-a oferit, inclusiv medicația. Iar distanțarea socială nu este o expresie a egoismului, ci a faptului că-i iubim pe apropiații noștri suficient de mult pentru a-i proteja.

În al doilea rând, să gândim în perspectivă. Iar pentru acest nivel, John Lennox citează un articol al lui C.S. Lewis despre modul în care ar trebui să răspundă creștinii la existența armelor nucleare – și vom înlocui cuvântul „bombă atomică” cu „coronavirus”. Într-un fel, acordăm o prea mare importanță coronavirusului (în original, bombei atomice). Cum să trăiesc într-o epocă pandemică? Sunt tentat să răspund: „Care e problema? Așa cum ai fi trăit în secolul al XV-lea, când ciuma bântuia Londra aproape în fiecare an, sau în epoca vikingilor când atacatorii din Scandinavia puteau năvăli în puterea nopții să-ți taie gâtul; sau, de fapt, cum trăiești deja într-o epocă a cancerului, a sifilisului, a paraliziei, a raidurilor aeriene, a accidentelor feroviare sau auto.

 (…) și prima măsură de care trebuie să ținem seama este să ne venim în fire. Dacă urmează să fim cu toții distruși de un coronavirus, hai să facem în așa fel ca acel virus să ne găsească făcând lucruri de bun-simț și umane…, nu strângându-ne laolaltă ca niște oi speriate, obsedați de virusuri. Ne pot distruge trupurile, dar nu e nevoie să ne bântuie mintea.” Cuvinte aspre care ne amintesc cât de diferită este credința creștină.

În al treilea rând, suntem meniți iubirii. Veți vedea că John Lennox reia acele pandemii pe care le-a menționat la început și precizează rolul hotărâtor pe care l-au avut creștinii care s-au ocupat atent de bolnavi, indiferent că aceștia erau credincioși sau nu, fără să fugă din calea bolilor, și construind primele spitale din Europa ca spații igienizate, pentru a îngriji bolnavii și a preveni răspândirea bolii. Ei au înțeles că neglijența care a răspândit boala a fost de fapt crimă. În vremurile noastre, a-ți iubi aproapele înseamnă și îngrijirea celor suferinzi, și păstrarea distanțării, asigurându-ne în același timp că persoanele vulnerabile au tot ce le trebuie, dar și evitarea egoismului, a atitudinii isterice față de mâncare și necesitățile de bază care a golit magazinele pe tot globul, în primele faze ale pandemiei.

Și nu în ultimul rând, să ne amintim de eternitate! Încă nu am ajuns în lumea de dincolo, dar avem un mesaj care provine de la ea – un mesaj pe care această lume anxioasă, infectată cu un virus, are nevoie disperată să-l audă.

Pace în pandemie? Doar Isus o poate oferi. Problema pentru noi toți este aceasta: vom crede oare în El că o va face? Cu această întrebare se încheie cartea lui John Lennox.

Eu m-am ferit de astfel de cărți, mai ales anul trecut, nu m-a atras să citesc vreo încercare de analiză sau răspuns în această privință, în parte pentru că nu-mi puneam întrebarea din titlu, dar și pentru că nu voiam să-mi las mintea să fugă în direcția aceea, luptându-mă oricum periodic cu tendința de îngrijorare sau panica. Dar trebuie să recunosc că în scurta sa carte John Lennox nu-ți induce niciun sentiment de panică, ba dimpotrivă, oferă încurjare, și chiar dacă nu oferă poate cea mai satisfăcătoare sau elaborată analiză – eu am simțit nevoia de mai mult – , mă bucur că a scris măcar atât și că în România a fost publicat de o editură laică, pentru că este nevoie mai mult și de astfel de voci – care să îndemne la responsabilitate aici și acum, dar și la încredere în veșnicia promisă de Dumnezeu.

Ascultați episodul integral aici:

PS: Altă carte de John Lennox, Șapte zile care împart lumea – începutul conform Genesei și științei