Descoperă numele lui Isus – Pâinea Vieții


Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cine crede în Mine nu va înseta niciodată.” (Ioan 6:35)

Isus Se oferă pe Sine tuturor celor ce cred în El, o invitație la părtășie care nu este adresată doar preoților, cum era în cazul pâinilor pentru punerea înaintea Domnului, ci este deschisă tuturor – așa cum Isus Însuși a mâncat împreună cu vameșii, prostituatele și păcătoșii. Iar frumoasa imagine a Cinei celei de taină ne amintește că trupul frânt al lui Isus ne asigură un loc la masa lui Dumnezeu. La fel cum o bucățică de pâine devine parte a trupului nostru și ne dă energie, tot așa și Isus devine parte din noi atunci când noi credem în El și ne deschide calea spre părtășia cu Dumnezeu.

Isuse, Tu ești tot ceea ce mi-am dorit vreodată, dar de atâtea ori mă îndrept spre alte lucruri pentru a împlini dorințele sufletului meu! Iartă-mă că Te-am înlocuit cu idoli în viața mea! Numai Tu poți să astâmperi foamea sufletului meu. Învață-mă să flămânzesc după Tine și să mă ospătez din Tine. Vreau ca Tu să fii cea mai mare dorință a inimii mele.

Asheritah Ciuciu, Descoperă frumusețea numelor lui Isus

Mai multe resurse conexe aici.

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: