V-ați gândit vreodată cu recunoștință la faptul că simțiți durerea? Sau vă grăbiți să o estompați, să o înlăturați, pentru a vă continua nestingheriți activitățile?
Astăzi vă aducem în atenție o carte menită să ne schimbe perspectiva asupra durerii: Darul durerii. Un dar pe care nimeni nu și-l dorește de Dr. Paul Brand și Philip Yancey, cercetează misterul durerii și-i dezvăluie importanța, aruncând o lumină asupra unui dar pe care niciunul dintre noi nu ni-l dorim, dar fără de care nu putem trăi.
Dr. Paul Brand este autorul unor cărți de prestigiu în lumea medicală și coautor cu Philip Yancey al volumelor O făptură atât de minunată și Creați după chipul Său, pe care le-am prezentat și noi aici și aici.
Este o diferență de format, însă, între acestea două și cartea pe care o avem astăzi în atenție. Darul durerii este aproape o autobiografie, cursivă și coerentă, a doctorului Brand, din care aflăm nu doar despre parcursul său profesional, ci și despre familia sa, despre pacienții săi, despre frământările sale și despre cum l-au influențat chiar și spiritual lucrurile cărora a trebuit să le facă față ca medic.