Un strop de viaţă #267


Niciodată nu am regretat că am fost închis, dimpotrivă, am mulţumit deseori pentru acest mare har: să-L iubeşti pe Domnul nu numai când îţi dă binecuvântări, ci mai ales atunci când ţi le ia. Dacă aş începe o nouă viaţă şi aş putea să-mi aleg calea pe care să merg, n-aş alege alt drum, ci numai pe cel pe care Domnul l-a hotărât din veşnicie pentru mine. Aş alege tot familia în care m-am născut şi toate împrejurările vieţii prin care am trecut. Aş alege-o de nevastă tot pe soţia mea. L-aş alege tot pe Domnul Isus şi Biserica Lui.

Traian Ban în Amintiri cu sfinţi vol.3 de Daniel Brânzei

Avatarul lui Necunoscut

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, ambele la Universitatea din București, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu