Un strop de viață #210


Isus a înviat din morţi pentru a frânge puterea morţii asupra oricui primeşte viaţa Lui. Isus a biruit moartea – fie că e vorba de sfârşitul vieţii sau de feluritele moduri în care înfruntăm moartea zilnic. În moartea visurilor noastre, a resurselor noastre financiare, a sănătăţii sau a relaţiilor. Isus poate să reînvie prin viaţa Lui orice aspect mort din noi. Aşadar, nu trebuie să ne simţim deznădăjduiţi.

Anne Graham Lotz, în Blessings of the Cross

Avatarul lui Necunoscut

Autor: Irina-Maria Akopian

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile prin care una dintre pasiunile mele, lectura, poate fi de folos și altori cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis, și pornind de la ei, am descoperit puterea poveștilor de calitate de a ne orienta către ceea ce este înalt, nobil, vrednic de primit. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am încercat, de-a lungul timpului, să-mi îmbogățesc și aprofundez credința, studiind Părinții Bisericii, istoria Bisericii și în general creștinismul tradițional. Pașii mi s-au întreptat spre Armenia, prima țară creștină din lume, care mi-a devenit familie și a doua casă. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

Scrie un comentariu