Un strop de viață #242


Stăruind în rugăciune, recunosc un partener care-mi răspunde şi preia dialogul de la celălalt capăt, un fel de alter ego interior reprezentând punctul de vedere al lui Dumnezeu, continuă Yancey. Când vreau răzbunare, acest partener îmi aminteşte de iertare, când sunt obsedat de dorinţele mele egoiste, mi se pun în faţă nevoile celorlalţi. Brusc, îmi dau seama că nu vorbesc cu mine însumi în acest dialog interior. Duhul lui Dumnezeu se roagă împreună cu mine, comunicându-mi voia Tatălui.

Philip Yancey, Rugăciunea – Are ea puterea de a schimba ceva?

Un strop de viaţă #241


Să nu judecăm pe alţii, dar când arde casa vecinului nu stau să mă rog şi să mă îmbunătăţesc; chem pompierii, alerg la cişmea. De nu, se numeşte că sunt fudul şi că nu-mi iubesc aproapele.

Denis de Rougemont, citat de N. Steinhardt în Jurnalul fericirii

Un strop de viață #240


Într-unul din comentariile Lui grăitoare, Isus spune: „Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă înainte să-I cereţi.“ Cu siguranţă nu a vrut să spună prin asta că rugăciunea e inutilă, întrucât viaţa Lui întreagă contrazicea o asemenea presupunere. Ceea ce a vrut de fapt să spună a fost că nu trebuie să ne luptăm în rugăciune pentru a-L convinge pe Dumnezeu să Îşi manifeste grija pentru nevoile noastre; pentru că Tatălui îi pasă de nevoile noastre mai mult decât ştim noi.

Philip Yancey, Rugăciunea – Are ea puterea de a schimba ceva?

Un strop de viaţă #239


Ne batem ca să moştenim împărăţia cerurilor, pe care n-o are nici unul dintre noi. Dacă am avea-o, nu ne-am sfădi. Cei care-L iubesc cu adevărat pe Cristos trebuie să se iubească unul pe altul. La fel cu atâţia orbi cărora Isus le-a redat vederea, discutăm despre chipul în care ne recăpătăm văzul. Unul din ei ar fi spus: „L-am recăpătat prin puterea credinţei“. Un altul: „El mi-a atins ochii.“ Un altul: „Mi-a acoperit ochii cu ţărână amestecată cu scuipat“. Dacă Isus ar veni printre noi, ar spune: „V-am vindecat în diferite chipuri. Acum, n-ar trebui să vă certaţi pentru asta, ci să vă bucuraţi.“

Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterană

Un strop de viață #238


Rugăciunea nu funcţionează după nişte formule fixe: pune-ţi viaţa în rânduială, spune cuvintele potrivite şi rezultatul dorit nu va întârzia să apară. Până la urmă, Isus însuşi – modelul nostru pentru rugăciune – nu a primit răspuns la toate rugăciunile Sale.

Philip Yancey, Rugăciunea – Are ea puterea de a schimba ceva?