Citate

Un strop de viaţă #431


Dumnezeul nostru nu este pasiv şi cu siguranţă nu este nepăsător. El a încredinţat copiilor Săi de aici, de pe pământ, sarcina de a exprima revolta Sa, compasiunea Sa, generozitatea Sa şi dragostea Sa aici, în această lume materială. Creştinii ar trebui să fie mâinile Sale, picioarele Sale, vocea Sa şi răspunsul Său la aceste atrocităţi în sfera naturală. Dacă pare că Dumnezeu nu face nimic pentru a opri aceste orori, vina pentru inactivitate cade în totalitate pe umerii acelora dintre noi pe care El i-a însărcinat ca reprezentanţi ai Săi. Creştinii poartă răspunderea pentru această vină. Noi suntem cei cărora li s-a încredinţat sarcina de a duce la îndeplinire planul măreţ al lui Dumnezeu şi dacă noi ne irosim vieţile urmărind scopuri nesemnificative şi nu facem nimic pentru a opri aceste orori, vom sta înaintea lui Dumnezeu la sfârşit cu vina răspunderii neasumate în sufletele noastre.

Eric Ludy, citat de Leslie Ludy în The Set-Apart Woman

Un strop de viaţă #430


Singura Iubire care poate să vină şi să doboare răul care a invadat lumea noastră trebuie să vină de dincolo de zidurile lumii.

Singura Iubire care poate să zdrobească răul incontestabil este iubirea incontestabilă a Crucii.

Când eşti doar ţărână – doar iubirea ta nu va fi de ajuns.

Super-răul poate fi absorbit doar de o Iubire supranaturală.

Ann Voskmap, „when you want to take back Lent & a broken world & your breaking heart: A Free 40 Day Lent Devotional Journey”

 

Un strop de viaţă #429


Viaţa creştină poate fi explicată numai în termenii lui Isus Hristos, iar dacă viaţa în calitate de creştin încă poate fi explicată în termeni de tu – personalitatea ta, voinţa ta, darul tău, talentul tău, banii tăi, curajul tău, instruirea ta, dedicarea ta, sacrificiul tău, orice altceva al tău – atunci poate că, deşi s-ar putea să ai viaţa creştină, nu o trăieşti încă!

Ian Thomas, citat de Leslie Ludy în The Set-Apart Woman

Un strop de viață #428


Înainte de a iubi, trebuie să cunoşti: pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu, trebuie să te gândeşti mereu la El. Şi atunci când Îl vom iubi, ne vom şi gândi la El adesea, căci inima noastră este acolo unde ne este şi comoara. Gândiţi-vă la El deseori şi faceţi-o cu toată temeinicia!

Nu este neapărat nevoie să fim tot timpul în biserică pentru a fi cu Dumnezeu; putem face din inima noastră un sanctuar în care să ne retragem din când în când pentru a-I asculta glasul şi a-I vorbi încetişor, smeriţi şi plini de iubire. Orice om este în stare să vorbească în acest fel cu Dumnezeu, unii mai mult, alţii mai puţin: El ştie ce putem şi ce nu. Să-nfiripăm un astfel de dialog cu Dumnezeu; poate că El n-aşteaptă din partea noastră decât o generoasă hotărâre.

Fratele Laurenţiu al Învierii, Viaţa cu Dumnezeu – Practicarea prezenţei lui Dumnezeu în rutina cotidianului

Un strop de viață #427


Ce-i face pe doi oameni să se apropie unul de altul și să se iubească? Sigur că e și misterul atracției fizice, dar dincolo de asta sunt lucrurile pe care le împărtășesc.

Pur și simplu s-a întâmplat să împărtășim aceleași gusturi; dar ceea ce trebuie să facem acum este să împărtășim totul. Astfel vom crea mii de fire, mici și mari, care ne vor uni. Atunci vom fi atât de apropiați încât va fi imposibil – inimaginabil – ca vreunul din noi să presupună că poate re-crea o apropiere asemănătoare cu altcineva. Iar încrederea noastră, a unuia în celălalt, se va baza nu numai pe dragoste și loialitate, ci și pe realitatea celor o mie de fire pe care le vom împărtăși – o mie de fire împletite într-o unitate indestructibilă.

Sheldon Vanauken, Îndurare aspră