#SCRIPTUM20 – „Grija pentru suflet” de John Ortberg


În 2021, librăria și editura Scriptum împlinește 20 de ani de activitate, și 25 de ani de existență ca firmă. Dat fiind faptul că și noi am prezentat în emisiunile CARTEA E O VIAȚĂ și aici pe blog o mulțime de cărți ale editurii, sărbătorim și noi împreună cu Scriptum! Iar pentru această ocazie specială, vă readucem în atenție cărțile editurii pe care le-am prezentat de-a lungul timpului. Sperăm ca ideile din aceste cărți să vă fie și vouă de folos așa cum ne-au fost și nouă. Dacă nu le-ați citit încă, acum este momentul! Dacă le-ați citit deja și vă reamintiți cu drag de ele, puteți să le faceți cadou cuiva care să experimenteze mai departe bucuria unei cărți bune.

Le puteți face o vizită celor de la Scriptum aici. De asemenea, nu uitați de giveaway-urile lor lunare. Puteți descoperi cadoul din luna mai și regulamentul aici.


Ce-ar fi să ne oprim puţin din alergarea noastră şi preocuparea pentru trupul nostru şi lucrurile materiale şi să ne îndreptăm atenţia spre sufletul nostru şi modul în care îl putem îngriji? Iată subiectul pe care vi-l aducem în atenție astăzi – mai ales în astfel de zile tumultoase. Ne va ajuta în acest scop cartea lui John Ortberg, Grija pentru suflet, care, la momentul înregistrării episodului nostru CARTEA E O VIAȚĂ, era proaspăt tradusă în limba română.

Continuă lectura „#SCRIPTUM20 – „Grija pentru suflet” de John Ortberg”

Un strop de viață #587


Paradoxul satisfacției sufletești este acesta: Când mor față de mine însumi, sufletul meu prinde viață. Dumnezeu ne spune că modalitatea incorectă de a satisface setea sufletului este prin intermediul realizărilor omenești și prin bogăția noastră materială. Așadar, satisfacția sufletească nu are de-a face cu achiziționarea lucrurilor necesare, ci cu achiziționarea unui suflet corespunzător. Acesta nu este un lucru pe care să-l poți cumpăra, ci un lucru pe care îl primești gratuit de la Dumnezeu.

John Ortberg, „Grija pentru suflet

Un strop de viață #585


Unul dintre paradoxurile sufletului este faptul că nu se poate niciodată satisface pe sine, deși este incapabil să trăiască fără împlinire. Ai fost creat pentru a-ți satisface sufletul, însă nu vei găsi nicăieri ceva care să te satisfacă decât la Dumnezeu. Sufletul dorește să fie în siguranță; sufletul dorește să fie iubit; sufletul dorește să conteze; și toate aceste lucruri nu le putem găsi într-o formă care să ne satisfacă decât în Dumnezeu. De aceea psalmistul spune că „deoarece dragostea Ta este mai bună decât viața… sufletul meu se va satisface așa cum se satisface cu cele mai bune mâncări„ (Ps. 63: 3, 5). Sufletul, apetitul și satisfacția sunt teme dominante în Biblie. Sufletul poftește, pentru că el este făcut pentru Dumnezeu. „Suflete, încrede-te în Domnul”.

John Ortberg, „Grija pentru suflet