Părinții Bisericii #24 – Augustin


În cele 24 de săptămâni de până acum, am aflat frânturi din viața unor mari Părinți ai Bisericii. I-am descoperit pe cei care erau în viață în perioada Apostolilor și chiar au fost ucenici ai Evanghelistului Ioan, apoi pe primii teologi, apologeți și filozofi creștini, pe cei care și-au desfășurat activitatea sub persecuție și de cele mai multe ori și-au sfârșit-o prin martiriu, apoi pe cei care au văzut zorii creștinismului ca religie oficială a Imperiului. Când au apărut ereziile, i-am văzut pe cei care au stat în calea lor, marii apărători ai credinței, participanți la cele mai importante concilii ecumenice. Am descoperit atât figuri marcante care au jucat rol și în viața politică și socială, pe lângă cea bisericească, cât și părinți care s-au retras într-o viață ascetică sau în mănăstiri, pentru a păstra acolo credința cea dreaptă atunci când creștinismul maselor devenea prea diluat. Evident, lista nu este exhaustivă, iar informațiile prezentate atât de pe scurt sunt doar un grăunte de nisip pe o plajă întinsă. Însă sper că v-am stârnit interesul de a descoperi tot mai mult din această „plajă”, pentru că merită!

Părinții Bisericii ne învață cum să abordăm cultura în care trăim, cum să discernem ce e bun din ea și în special cum să intrăm în dialog cu ea. Ne învață cum să cunoaștem și să apărăm credința cea adevărată, și le suntem profund recunoscători pentru lupta pe care au dus-o pentru a păstra integritatea doctrinei și practicilor creștine. Ei ne sunt model de viețuire atât în vremuri de persecuție, cât și în perioade de pace. De la ei învățăm că a fi un bun cărturar merge mână în mână cu a avea grijă de cei defavorizați și bolnavi. Și mai presus de toate, că Isus Hristos merită urmat până la moarte, iar fascinația pentru lucrarea Sa mântuitoare, creația Sa, merită o dedicare de o viață.

Pentru ultimul articol din serie, l-am ales pe nimeni altul decât Fericitul Augustin.

Continuă lectura „Părinții Bisericii #24 – Augustin”

Părinții Bisericii #23 – Ioan Damaschinul


Sf. Ioan Damaschinul este considerat ultimul părinte bisericesc. S-a născut la Damasc (Siria), în jurul anului 675, ca fiu al lui Sarjun (Serghie) ibn-Mansur, un înalt dregător la curtea califului musulman Abd-el-Malek din Damasc, unde se stabilise din 661 califatul mahomedan. Serghie mai avea și rolul de reprezentant al creștinilor în fața califului. Pentru educația lui Ioan și a fratelui său adoptiv Cosma cel Tânăr, Serghie a răscumpărat de pe piața robilor pe călugărul Cosma. Acesta era foarte bine pregătit, nu numai în domeniul teologiei, ci și al filozofiei și științelor. Pe baza educației primite, a studiilor sale și a viețuirii într-un mediu care îi permitea să analizeze atât creștinismul cât și islamismul. De aceea, Ioan Damaschinul a fost primul teolog creştin care şi-a asumat o confruntare serioasă şi informată cu – şi în cele din urmă o respingere a – ceea ce reprezintă Islamul.

Unele expresii ale lucrărilor sale și unele titluri ale manuscriselor ne permit să presupunem că a fost şi profesor în adevăratul înţeles al cuvântului. Ioan posedă calităţile unui profesor: „claritatea, preciziunea termenilor, dragostea de distincţii şi argumentare, obiceiul de a recurge la comparaţiile cele mai simple pentru a face să se înţeleagă doctrinele cele mai înalte”, după cum consemnează Martin Jugie în „La vie de saint Jean Damascen”, 1924.

Continuă lectura „Părinții Bisericii #23 – Ioan Damaschinul”