„Orice faptă bună. Munca ta și lucrarea lui Dumnezeu” de Timothy Keller


La ce te gândești prima dată când auzi cuvântul „muncă”? Este o corvoadă care îți stârnește aversiune? Este o sursă de împlinire? Sau este o activitate nesfârșită care ți-a acaparat viața și te-a adus într-o stare de oboseală cronică?

Oricare ar fi răspunsul, credem că volumul pe care vi-l prezentăm astăzi poate să ne reconfigureze perspectiva asupra muncii. În cartea Orice faptă bună. Munca ta și lucrarea lui Dumnezeu de Timothy Keller, autorul ne arată cum excelența, integritatea, disciplina, creativitatea și pasiunea pe care le depunem la locul de muncă îi slujesc pe ceilalți și devine, pentru cei care muncesc așa, un act de închinare.

El ne ajută să răspundem la următoarele întrebări: De ce trebuie să muncim pentru a avea o viață împlinită? De ce este munca atât de des neroditoare, fără sens și dificilă? Cum putem depăși dificultățile și cum putem găsi satisfacție în munca noastră prin intermediul Evangheliei?

Continuă lectura „„Orice faptă bună. Munca ta și lucrarea lui Dumnezeu” de Timothy Keller”

Un strop de viață #821


Dumnezeu n-a lucrat nicicând cu oamenii, precum nu lucrează nici astăzi, ci doar prin cuvintele făgăduielii. Noi, pe de altă parte, nu putem lucra cu Domnul decât prin credința în cuvântul făgăduielii Sale. Faptele noastre El nu le bagă în seamă și nici n-are nevoie de ele. Căci prin ele acționăm mai mult împotriva oamenilor, cu oamenii și pentru noi înșine. Dar El are nevoie să ne vadă cu credință față de făgăduielile Sale, așteptându-le cu răbdare și credincioșie, și cinstindu-le cu credință, speranță și dragoste. Și așa se face că El Își încredințează cinstea Lui nouă: nu prin strădania noastră, ci prin îndurarea, promisiunile și darurile Sale avem tot ceea ce este bun.

Martin Luther, Scrieri I