Cărți cu dor de ducă #34 – Călătorie în jurul omului


„Fructele exotice nu se mănâncă oricum, există un ritual… Iei fructul în mână, cu grijă, îi simți textura și greutatea, îl privești pe toate părțile până ești sigur că nu mai rămâne milimetru pătrat din fruct neatins de privirea, mintea și mirosul tău. Apoi închizi ochii și, după ce i-ai simțit textura și mirosul, i-ai văzut forma și culoarea, încerci să-ți imaginezi cum arată înăuntru și ce gust are. După asta, îl tai în jumătate și confrunți ce vezi cu ce ți-ai imaginat, îl miroși iar, îți reimaginezi gustul după textura, culoarea și mirosul din interior și, într-un final, îl guști. Astfel, gustul fructului are, dincolo de realitatea lui finală, o poveste, o nuanță. Tot întorcându-l pe toate părțile, tot încercând să-ți imaginezi gustul, trezești receptorii de gust și miros, trezești simțurile, le pui în gardă, le pregătești, le antrenezi și așa fiecare va fi pregătit să întâlnească și să simtă experiența fructului în plenitudinea ei!”

Tocmai ați aflat cum se mănâncă fructele exotice chiar de la un băștinaș din jungla amazoniană!

Autorul cărții Călătorie în jurul omului” consemnează aceasta, pe lângă multe alte experiențe inedite pe care le-a avut în călătoria sa în jurul lumii.

Alexandru Stermin, biolog și explorator, licențiat în biologie și teologie, profesor de anatomia comparată a vertebratelor, etologie, bioetică și ecologie umană în cadrul Universității Babeș-Bolyai, autor de articole publicate în revistele Sinteza și National Geografic, scrie în introducerea cărții:

„Cu câteva zile înainte să împlinesc 30 de ani, am plecat singur într-o călătorie în jurul lumii. Primele nopți le-am dormit în jungla amazoniană, apoi zile întregi am umblat în alte două jungle – jungle urbane, pe cât de depărtate, pe atât de diferite – Los Angeles și Beijing.”. Am primit această carte în preajma propriei mele aniversări de 30 de ani, deci a fost o carte foarte potrivită.

Continuă lectura „Cărți cu dor de ducă #34 – Călătorie în jurul omului”
%d blogeri au apreciat: