În acest an, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună (ZICI), m-am gândit să vă prezint 5 cărți devoționale pe care le-am citit ca familie în ultimii 3 ani, pentru a vă încuraja și pe voi să începeți sau să continuați acest obicei de a citi împreună cu voce tare (obicei căruia i-am dedicat o serie întreagă și alte articole).
Continuă lectura „5 devoționale de citit în familie – Ziua Internațională a Cititului Împreună 2025”Etichetă: Elissa Bjeletich
Ce am citit în luna mai 2024
În luna mai am reușit performanța rară de a citi câte ceva din aproape toate tipurile și genurile de cărți, în aproape toate formatele, inclusiv audiobook! Și, surprinzător chiar și pentru mine, am reușit să parcurg 10 cărți, de unde inițial credeam că o să citesc doar vreo 5. E adevărat, m-au ajutat din nou cărțile pentru copii, mai exact benzile desenate, dar ce contează? V-am mai spus că ele se dovedesc de multe ori a fi salvarea dintr-o stare în care nu îți arde să citești altceva.
Așadar, pregătiți-vă pentru un amestec inedit de teologie, memorii, biografii, basme asiatice, literatură japoneză, basme și benzi desenate.
Continuă lectura „Ce am citit în luna mai 2024”