Etichetă: Dietrich Bonhoeffer

Dumnezeu este în iesle #13


Niciun preot, niciun teolog nu a stat în fața ieslei din Betleem. Și totuși întreaga teologie creștină își are originea în minunea tuturor minunilor: faptul că Dumnezeu a devenit om. Teologia sfântă izvorăște din genunchii plecați în fața misterului Copilului divin din staul. Fără noaptea sfântă, nu există teologie: “Dumnezeu e revelat în trup”, în Dumnezeul-om Isus Hristos – acesta este singurul mister pentru care a apărut teologia, ca să-l apere și să-l îngrijească. Cât de mult eșuăm noi, în înțelegerea noastră, când ne gândim că scopul teologiei e să rezolve misterul lui Dumnezeu, să îl tragă în jos până la înțelepciunea obișnuită și aplatizată a experienței și rațiunii umane! Sigurul său rol e să păstreze minunea ca minune, să înțeleagă, să apere și să slăvească misterul lui Dumnezeu întocmai ca mister. Asta și nimic altceva – asta e ceea ce a vrut să spună biserica timpurie atunci când, cu un zel de neclintit, a abordat misterul trinității și persoana lui Isus Hristos…

Dacă perioada Crăciunului nu poate trezi în noi ceva precum iubirea pentru teologia sfântă, astfel încât noi – captivați și împinși de minunea ieslei Fiului lui Dumnezeu – să trebuiască să reflectăm cu evlavie asupra misterelor lui Dumnezeu, atunci înseamnă că strălucirea misterelor divine s-a stins în inima noastră și a pierit.

Uimirea e singura rampă de lansare pentru explorarea acestei plinătăți, a vieții umane. O dată pe an, la fiecare Crăciun, pentru câteva zile cel puțin, noi și milioane de semeni de-ai noștri lăsăm deoparte preocupările noastre care au redus viața la biologie sau economie sau psihologie și ne adunăm împreună într-o comunitate a uimirii. Uimirea ne ține cu ochii deschiși, în plină așteptare, plini de o viață care trece dincolo de ce putem noi evalua, care întrece mereu calculele noastre, care trece dincolo de orice putem realiza noi.

După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alţii: „Haidem să mergem până la Betleem şi să vedem ce ni s-a spus şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul.” S-au dus în grabă şi au găsit pe Maria, pe Iosif şi Pruncul culcat în iesle. După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc. Toţi cei ce i-au auzit s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii. Maria păstra toate cuvintele acelea şi se gândea la ele în inima ei. Şi păstorii s-au întors, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate cele ce auziseră şi văzuseră şi care erau întocmai cum li se spusese. Luca 2:15-20

Dumnezeu este în iesle #12


Pentru cei mari și puternici din această lume, sunt doar două locuri în care curajul lor eșuează, de care le e frică în adâncul sufletului lor, de care se ascund. Acestea sunt ieslea și crucea lui Isus Hristos. Nici un individ puternic nu îndrăznește să se apropie de iesle, nici măcar regele Irod. Căci aici este locul unde se zguduie tronurile, cei puternici cad, cei renumiți se spulberă, fiindcă Dumnezeu e cu cei neînsemnați. Aici cei bogați ajung să piardă totul, căci Dumnezeu e cu cei săraci și înfometați, dar pe cei bogați și îndestulați îi trimite înapoi fără să le dea nimic. În fața fecioarei Maria, în fața ieslei lui Isus, în fața lui Dumnezeu în umilință, cei puternici se sting. Nu mai au drepturi, nu mai au speranță; sunt judecați.

Cine dintre noi va sărbători Crăciunul într-un mod corect? Aceia care își lasă jos lângă iesle toată puterea, toată onoarea, toată reputația, toată vanitatea, toată aroganța, tot individualismul; aceia care rămân jos și Îl lasă pe Dumnezeu să fie înalt; aceia care se uită la Copilul din iesle și văd slava lui Dumnezeu chiar și în această stare umilă.

Şi Maria a zis: „Sufletul meu măreşte pe Domnul şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că, de acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită, pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfânt, şi îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El. El a arătat putere cu braţul Lui; a risipit gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie şi a înălţat pe cei smeriţi. Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale. A venit în ajutorul robului Său Israel, căci Şi-a adus aminte de îndurarea Sa – cum făgăduise părinţilor noştri – faţă de Avraam şi sămânţa lui în veac.” Luca 1:46-55

Dumnezeu este în iesle #11


Dumnezeu-Om, întrupat și smerit, e un scandal pentru oamenii pioși doar în aparență, și pentru oameni în general. Acest scandal constă în ambiguitatea lui istorică. Lucrul cel mai greu de înțeles pentru cei pioși este afirmația acestui Om că nu este doar un om, la rândul lui pios, dar este și Fiul lui Dumnezeu. De aici vine autoritatea Lui: “Dar Eu vă spun” (Matei 5:22) și “păcatele îți sunt iertate.” (Matei 9:2). Dacă firea lui Isus ar fi fost doar dumnezeiască, această postură ar fi fost acceptată. Dacă ar fi arătat semne, așa cum I s-a cerut, l-ar fi crezut. Dar acolo unde chiar ar fi contat, Isus nu a oferit semne și minuni. Iar asta a generat scandalul.

Și totuși, totul ține de acest fapt. Dacă ar fi răspuns la întrebarea cu privire la divinitatea Sa printr-un miracol, nu ar mai fi fost adevărat că a devenit om la fel ca noi toți, pentru că atunci ar fi fost o excepție într-un moment decisiv… Dacă Hristos S-ar fi făcut cunoscut prin miracole, ar fi fost firesc pentru noi să credem, însă atunci Hristos nu ar fi fost salvarea noastră, pentru că nu ar mai fi fost vorba de credința într-un Dumnezeu care a devenit om, ci doar acceptarea unei situații supranaturale. Dar asta nu mai e credință… Doar când renunț la a cere dovezi vizibile, voi crede în Dumnezeu. Iar Împărăția aparține acelor oameni care nu încearcă să pară buni sau să impresioneze pe cineva, nici măcar pe ei înșiși.

Noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru neamuri o nebunie, dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. 1 Corinteni 1:23-25

Dumnezeu este în iesle #10


Dumnezeu își duce oamenii pe cărări minunate, însă nu Se conformează viziunilor și opiniilor oamenilor. Dumnezeu nu merge pe calea pe care oamenii vor să I-o impună; căile Sale sunt mai presus de orice pricepere, hotărâte de El mai presus de orice socoteală.

Dumnezeu ne iubește chiar și atunci când rațiunea noastră este indignată, când natura noastră se revoltă, când pioșenia noastră neliniștită ne ține departe de El, și vine acolo spre noi. Doar cei smeriți cred în El și se bucură că Dumnezeu este atât de liber și de minunat, încât face minuni chiar și acolo unde oamenii disperă, că ia ceea ce este mic și neînsemnat și îl face extraordinar. Iată minunea minunilor: Dumnezeu îi iubește și pe cei neînsemnați. Dumnezeu nu este stânjenit de slăbiciunea oamenilor. Dumnezeu pășește chiar în mijlocul ei. El Și-a ales oamenii ca pe niște instrumente pentru a-Și duce la îndeplinire minunile acolo unde nimeni nu se așteaptă. Dumnezeu stă lângă cei neînsemnați; El îi iubește pe cei pierduți, pe cei neglijați, pe cei ce sunt incomozi pentru alții, pe cei excluși, pe cei umili și frânți.

Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci, şi pe care n-a cunoscut-o niciunul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei. Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. 1 Corinteni 2:8-10

Dumnezeu este în iesle #9


Misterul rămâne mister. Este dincolo de puterea noastră de a-l cuprinde. Însă misterul nu înseamnă doar a nu ști ceva anume. Cel mai mare mister nu e reprezentat de cea mai îndepărtată stea; dimpotrivă, cu cât ceva se apropie de noi mai mult, cu cât îl cunoaștem mai mult, cu atât devine mai misterios. Cel mai mare mister pentru noi nu este persoana cea mai distantă, ci persoana de lângă noi. Misterul altor persoane nu se reduce atunci când începem să cunoaștem mai mult despre ele. Ci cu cât apropierea este mai mare, cu atât crește și misterul. Și cel mai profund mister este atunci când doi oameni se apropie atât de mult unul de celălalt, încât se iubesc.

Nicăieri în lume nu se simte mai mult puterea și miracolul misterului ca în dragoste. Când doi oameni cunosc totul unul despre altul, misterul dragostei dintre ei devine infinit mai mare. Și doar în această dragoste, ajung să se cunoască și să se înțeleagă pe deplin. Așadar, vedem că a cunoaște ceva nu alungă misterul, ci îl face și mai profund. Simplul fapt că cineva este atît de aproape de mine este un mister.

Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi. În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi, cu bucurie, pentru partea pe care o luaţi la Evanghelie din cea dintâi zi până acum. Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. Este drept să gândesc astfel despre voi toţi, fiindcă vă port în inima mea, întrucât, atât în lanţurile mele, cât şi în apărarea şi întărirea Evangheliei, voi sunteţi toţi părtaşi aceluiaşi har. Căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe toţi cu o dragoste nespusă în Isus Hristos. Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere, ca să deosebiţi lucrurile alese, pentru ca să fiţi curaţi şi să nu vă poticniţi până în ziua venirii lui Hristos, plini de roada neprihănirii, prin Isus Hristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu. Filipeni 1:3-14