Un strop de viață #839


Zici că Îl vei accepta pe Dumnezeu când vrei tu? De unde știi că vei putea să vrei atunci când crezi că vei vrea? Persoana definitiv pierdută este cea care nu-L mai poate dori pe Dumnezeu. Care nu poate dori ca Dumnezeu să fie Dumnezeu. O mulțime de astfel de oameni trec în fiecare zi pe lângă noi, trec din lumea aceasta în eternitate. Motivul pentru care nu-L găsesc pe Dumnezeu este că nu-L doresc, sau, cel puțin, nu doresc ca El să fie Dumnezeu. A dori ca Dumnezeu să fie Dumnezeu este foarte diferit de a dori ca Dumnezeu să mă ajute.

Dallas Willard, Înnoirea inimii. Formarea caracterului cristic

Un strop de viață #838


În vreme ce relația originară dintre om și om este una de dăruire, în starea de păcat ea devine exclusiv una revendicativă. Fiecare om există într-o stare de izolare voluntară completă; fiecare om își duce propria viață, în loc să aibă cu toții aceeași viață divină.

Dietrich Bonhoeffer, citat de Dallas Willard în Înnoirea inimii. Formarea caracterului cristic

Un strop de viață #837


Frica de Dumnezeu, ne spune proverbul, este începutul înțelepciunii. Deși nu este sfârșitul sau rezultatul înțelepciunii, cred că ea este cu siguranță începutul indispensabil și partea ei esențială. Începem să devenim mai înțelepți atunci când ne temem să nu ne situăm pe poziții opuse în raport cu Dumnezeu: teama de a nu face ce vrea El și de a nu fi așa cum ne cere El. Teama este anticiparea răului. Omul inteligent recunoaște că bunăstarea lui constă în armonia cu Dumnezeu și cu ceea ce face Dumnezeu în „Împărăție”. Cel pe care, într-un anumit sens, nu îl „îngrijorează” Dumnezeu, nu este prea isteț.

Dallas Willard, Înnoirea inimii. Formarea caracterului cristic

Un strop de viață #836


Puterea relațiilor noastre personale cu alții este cea care le conferă acestora o importanță incalculabilă pentru formarea spiritului nostru și întregii noastre vieți – spre bine sau spre rău. Relațiile noastre cu alții – dimensiunea noastră socială – nu pot fi separate de gândurile noastre interioare, de sentimentele noastre, de alegerile noastre și de faptele noastre. Existența și natura lor nu sunt independente de contextul nostru social. Însăși relația noastră cu Cristos, Salvatorul nostru, învățătorul și prietenul nostru, este situată în dimensiunea socială împreună cu locul nostru în Trupul Său de pe pământ – întruparea Sa continuă, Biserica.

Dallas Willard, Înnoirea inimii. Formarea caracterului cristic

Un strop de viață #835


Isus ne invită să lăsăm căile noastre pline de poveri apăsătoare – mai ales cele „religioase” – și să ne înjugăm cu El pentru a ne pregăti împreună. Aceasta este o cale a blândeții și smereniei, o cale a odihnei sufletești. Este o cale a transformării lăuntrice care se dovedește, dacă ducem greutatea Lui și dacă purtăm împreună cu El povara Sa, a fi o viață ușoară și lipsită de griji. Distanța și dificultatea pe care le percepem când este vorba de intrarea deplină în lumea divină și în viața de acolo se datorează în întregime incapacității noastre de a înțelege că „drumul ce duce acolo” este drumul unei transformări interioare atotpătrunzătoare și incapacității noastre de a face pașii mici ce duc încet dar sigur la ea.

Dallas Willard, Înnoirea inimii. Formarea caracterului cristic