Ce am citit în iunie 2025


Cred că timpul în luna iunie are o curgere aparte. Mereu am senzația că începutul lunii a fost cândva de mult și cărțile citite atunci aproape mi se șterg din memorie. În parte și datorită Bookfest-ului reușesc la începutul lunii să parcurg multe cărți noi, în general de copii, pentru ca ritmul să mai scadă în a doua jumătate a lunii, când de obicei se instalează și căldura.

Anul acesta cred că am atins însă un record, chiar și pentru luna iunie, pentru că am reușit să citesc 30 de cărți! E adevărat că multe dintre ele sunt cărți ilustrate pentru copii (chiar pentru bebeluși!), dar cu astea îți recapeți ritmul de lectură. Am parcurs totuși și niște cărți mai consistente, niște romane, povestiri, o carte pentru cupluri, manga și poezie. Iată care au fost!

Continuă lectura „Ce am citit în iunie 2025”

Ce am citit în aprilie 2025


Luna aprilie a trecut foarte repede, dar mă bucur că, datorită vacanței de Paște, am reușit să parcurg multe cărți frumoase.

Am reușit să termin 13 cărți, dintre care doar una ilustrată pentru copii, restul romane pentru toate vârstele, o carte despre cărți și două volume dedicate Săptămânii Patimilor.

Continuă lectura „Ce am citit în aprilie 2025”

Ce am citit în martie 2025


Martie părea să fie o lună lungă și am început-o în forță citind câteva cărți în prima jumătate a ei. Apoi oboseala și alte angajamente au început să-și spună cuvântul și a trebuit să trag de mine să mai termin niște cărți în a doua jumătate a lunii.

Cu toate acestea, am reușit să citesc 18 cărți, cam jumătate dintre ele cu foarte puțin scris, și să îmbin din nou mai multe genuri literare: cărți pentru copii, benzi desenate, romane, basme, eseuri și teologie.

Continuă lectura „Ce am citit în martie 2025”

Ce am citit în septembrie 2024


Luna septembrie parcă a trecut repede, dar parcă a început de mult, dacă înțelegeți ce vreau să zic.

A fost o lună în care am reușit să parcurg din nou 10 cărți, dintre care două erau începute din luna august. De data aceasta s-au intercalat câteva romane misterioase printre cărți clasice pentru copii, eseuri, manga și o carte de parenting.

Aproape tot ce am citit luna aceasta mi-a plăcut de la mult în sus, așa că am ce vă povesti. Lectură plăcută!

Continuă lectura „Ce am citit în septembrie 2024”

Ce am citit în luna mai 2024


În luna mai am reușit performanța rară de a citi câte ceva din aproape toate tipurile și genurile de cărți, în aproape toate formatele, inclusiv audiobook! Și, surprinzător chiar și pentru mine, am reușit să parcurg 10 cărți, de unde inițial credeam că o să citesc doar vreo 5. E adevărat, m-au ajutat din nou cărțile pentru copii, mai exact benzile desenate, dar ce contează? V-am mai spus că ele se dovedesc de multe ori a fi salvarea dintr-o stare în care nu îți arde să citești altceva.

Așadar, pregătiți-vă pentru un amestec inedit de teologie, memorii, biografii, basme asiatice, literatură japoneză, basme și benzi desenate.

Continuă lectura „Ce am citit în luna mai 2024”