Apoftegmele Părinților deșertului – Pagina 4

Apoftegmele Părinților pustiei #21

Apa* Moise se lupta odată cu păcatul la Petra și era atât de chinuit, încât nu putea să mai îndure și să stea în chilia lui. S-a dus și i-a zis lui apaI Isidoros, iar bătrânul l-a rugat să se întoarcă în chilie, însă el nu voia și i-a zis: „Nu pot, părinte.” Atunci brătrânul l-a luat și s-a dus cu el sus pe acoperiș, zicându-i: „Uită-te spre apus.” El s-a uitat și a văzut o mulțime de demoni tulburați și zavistnici de parcă se luptau. Apoi apa Isidoros i-a zis: „Uită-te spre răsărit.” El s-a uitat și a văzut mulțimi fără număr de făpturi în slavă. Iar apa Isidoros i-a spus: „Aceștia sunt cei trimiși de Dumnezeu sfinților ca să îi ajute. Iar cei aflați spre apus sunt cei care luptă cu noi. Dar sunt foarte mulți cei împreună cu noi.” În felul acesta, apa Moise i-a mulțumit lui Dumnezeu, a prins la inimă și s-a întors în chilia lui.

*„Apa” = transliterare din coptă a cuvântului „avva”, „părinte, tată”.

Apoftegmele Părinților pustiei este o serie dedicată perioadei Postului Paștelui, în care ne propunem să descoperim spusele Părinților pustiei pe baza volumului Apoftegmele Părinților deșertului. Versiunea coptă sahidică sau Patericul copt, ediţie critică, studiu introductiv, note, revizie finală, concordanţă de Ștefan Colceriu.

Apoftegmele Părinților pustiei #20

Un frate îl roagă pe un bătrân să îi arate o cale practică pe care, urmând-o, să dobândească toate virtuțile, iar bătrânul îi răspunde: dacă poți îndura când ești batjocorit, acest lucru e mai important decât orice virtute.

Un bătrân a fost întrebat: „Cum sunt cei care zic: Vedem chip de îngeri?” Bătrânul le-a răspuns: „Mult mai binecuvântat e acela care-și va vedea singur păcatele în toată vremea.”

Apoftegmele Părinților pustiei #19

Au venit odată la apa* Achillas trei bătrâni. unul dintre ei avea un renume rău. Unul dintre ei a zis bătrânului:„Fă-mi o plasă, să am ceva din mâinile tale.” El a răspuns: „N-am vreme.” Celălalt, care avea nume rău, i-a zis: „Fă-mi o plasă, să am ceva din mâinile tale.” El a răspuns: „O să-ți fac una”. Atunci, cei doi bătrâni l-au întrebat deoparte: „Cum vine asta? Noi te-am rugat să ne faci și tu nu ai vrut, dar acestuia i-ai spus: „O să-ți fac.” Bătrânul le-a zis: „Eu v-am spus că n-o să v-o fac și nu v-ați întristat că nu am vreme. Acesta însă, dacă nu i-o fac, o să spună: „A auzit de păcatul meu și nu a vrut să-mi facă.” Și o să rupă îndată legătura cu noi. Așa însă i-am înviorat sufletul, ca unul ca ăsta să nu fie copleșit de întristare.”

*„Apa” = transliterare din coptă a cuvântului „avva”, „părinte, tată”.

Apoftegmele Părinților pustiei #18

Unul l-a întrebat pe un bătrân: „De ce, când stau în sălașul meu, duhul îmi cutreieră în toate părțile?” Bătrânul i-a răspuns: „Fiindcă sunt bolnave celelalte simțuri din afară, văzul, auzul, mirosul, vorbirea. Dacă însă le întrebuințezi pe acestea în curăție, celelalte simțuri dinlăuntru își găsesc liniștea și tămăduirea.”

Unul l-a mai întrebat pe un bătrân: De ce, când stau în sălașul meu, deznădăjduiesc?” Acela i-a răspuns: „Fiindcă nu ai cugetat încă nici la odihna la care nădăjduim, nici la pedeapsa viitoare. Dacă ai fi luat bine aminte la acestea, chiar de ți-ar fi plină de viermi chilia ta, ai răbda și nu ai deznădăjdui.”

Apoftegmele Părinților pustiei #17

Un frate l-a întrebat pe un bătrân: „Părinte, de ce am inima împietrită și fără frică de Dumnezeu?” Bătrânul i-a răspuns: „Socotesc că, dacă omul păstrează mustrarea în inima sa, va dobândi frica de Dumnezeu.” Fratele a întrebat: „Ce este mustrarea?” Bătrânul i-a răspuns: „Înseamnă ca omul să-și mustre sufletul pentru toate lucrurile, zicându-i: „Adu-ți aminte că trebuie să ne înfățișăm înaintea lui Dumnezeu.”

Un frate i-a spus lui apa Paisie*: „ Ce să fac, căci am inima împietrită? Nu am frică de Dumnezeu.” Acela i-a răspuns: „Du-te și alătură-te unui frate care are frică de Dumnezeu și, din felul lui de a se teme, vei dobândi și tu frica de Dumnezeu.”

*„Apa” = transliterare din coptă a cuvântului „avva”, „părinte, tată”.