Apoftegmele Părinților pustiei – Pagina 6

Apoftegmele Părinților pustiei #10

Apa* Agathon era înțelept în judecata lui și neleneș cu trupul, îndeajuns sieși în toate privințele: la lucrul de mână, la mâncare, la îmbrăcăminte.

Apa* Agathon a fost întrebat: „Ce e mai important: căznirea trupului sau păzirea celor dinlăuntru?” Iar el a zis: „Trupul e ca un pom, căznirea lui ca frunzișul, iar păzirea părții dinlăuntru e ca roada. De vreme ce, după Scriptură, „orice pom care nu aduce roadă bună va fi tăiat și azvârlit în foc”, e limpede că trebuie să facem orice pentru pom ca să-i aflăm roada, adică păzirea inimii. E însă nevoie și de umbra frunzelor și de frumusețea lor, adică de căznirea trupului.

*„Apa” = transliterare din coptă a cuvântului „avva”, „părinte, tată”.

Apoftegmele Părinților pustiei este o serie dedicată perioadei Postului Paștelui, în care ne propunem să descoperim spusele Părinților pustiei pe baza volumului Apoftegmele Părinților deșertului. Versiunea coptă sahidică sau Patericul copt, ediţie critică, studiu introductiv, note, revizie finală, concordanţă de Ștefan Colceriu.

Apoftegmele Părinților pustiei #9

Un frate i-a spus lui apa* Poimen: „vreau să părăsesc locul acesta dar sunt tulburat.” Bătrânul l-a întrebat: „Din ce pricină?” Iar fratele i-a răspuns: „Iată, am auzit niște vorbe despre un frate care nu-mi sunt de folos.” Bătrânul i-a zis: „Nu e adevărat ce ai auzit.” Fratele i-a zis: „Ba da, părinte, căci fratele care mi-a povestit este credincios.” Iar bătrânul a răspuns: „Nu e credincios, căci dacă ar fi fost credincios, nu ți-ar fi zis asta. Dumnezeu a auzit glasul celor din Sodoma, dar El nu a crezut până nu a văzut cu ochii Săi.” Fratele i-a spus: ”Dar eu am văzut cu ochii mei.” Când a auzit asta, bătrânul a privit spre pământ, a luat un mic pai și a spus: „Ce este acesta?” Fratele a răspuns: „Un pai.” Iar bătrânul a privit spre tavanul chiliei și a spus: „Ce este aceasta?” Fratele a răspuns iar: „O bârnă”. Și bătrânul a zis: „Imaginează-ți că păcatele tale sunt bârna accea. Iar cele ale fratelui tău sunt paiul acesta mic.” Când a auzit aceasta, apa a spus: Cum să te binecuvântez, apa, piatră prețioasă? Cuvintele tale sunt pline de bucurie și de slavă.”

*„Apa” = transliterare din coptă a cuvântului „avva”, „părinte, tată”.

Apoftegmele Părinților pustiei #8

Un călugăr „roman” care avusese un rang însemnat la Palat, ajunge să locuiască la Sketis, aproape de biserică. După douăzeci și cinci de ani, „romanul” ajunge văzător cu duhul și foarte faimos. Unul dintre marii asceți egipteni decide să se ducă să-l vadă, „socotind că o să găsească la el o și mai aspră nevoință trupească. A intrat, l-a îmbrățișat, și după ce s-au rugat, s-au așezat. Însă egipteanul a văzut că poartă haine moi și că are sub el o rogojină., are picioare curate și e încălțat cu sandale” și s-a scandalizat. Tratat cu puțin vin și cu legume fierte, egipteanul își ia a doua zi rămas bun de la roman, fără să fie lămurit în privința lui. Romanul îl cheamă înapoi și îl întreabă cine și ce-a făcut înainte să se călugărească. Iar acela răspunde că era de loc din Egipt, că fusese păstor, băiat de la țară, că dormea nopțile sub cerul liber, culcându-se de-a dreptul pe pământ, că nu s-a spălat toată viața decât la râu și alte asemenea. Atunci îi vine rândul și romanului să spună cine a fost: mare demnitar la palatul imperial de la Roma, că fusese foarte bogat, că dormea în paturi aurite, că avea haine foarte scumpe, că mânca mâncăruri sofisticate și așa mai departe. Când aude acestea, egipteanul înțelege la cât de multe renunțase romanul călugărindu-se, spre deosebire de el, care, făcând același lucru, fugise de fapt de greutățile din lume.

Apoftegmele Părinților pustiei #7

Apa* Horsiesi a spus: „Dacă o cărămidă de lut nears e pusă la temelie lângă râu, ea nu durează nici măcar o zi. Dacă e arsă, ea ține ca piatra. Tot așa e omul care are gând lumesc: nu este ars de frica de Dumnezeu. Dacă ajunge la vreo mărire, atunci se destramă, căci multe sunt ispitele unora ca aceștia, mai ales dacă sunt în mijlocul oamenilor. E bine ca omul să-și cunoască măsura ca să fugă de povara măririi. Cei întăriți prin credință sunt de neclintit. Cât despre Sfântul Iosif, dacă cineva voia să-I vorbească, el spunea: „Nu sunt un om pământesc.” Căci cu câte ispite a fost ispitit și în ce ținuturi, unde nu era urmă de slujire a lui Dumnezeu! Dar cu el era Dumnezeul părinților lui și l-a izbăvit din tot necazul. Și acum se află cu părinții lui în împărăția cerurilor. Noi, însă, cunoscându-ne măsura, să ne luptăm, căci de-abia putem să scăpăm de judecata lui Dumnezeu.

*„Apa” = transliterare din coptă a cuvântului „avva”, „părinte, tată”.

Apoftegmele Părinților pustiei #6

Un bătrân a spus o pildă: „Era odată un bătrân renumit care avea darul vederii. Și s-a întâmplat să mănânce împreună cu mai mulți frați, și în timp ce mâncau, bătrânul a avut o vedenie în duh: i-a văzut pe cei care stăteau la masă: unii mâncau miere, unii pâine, alții necurății. Și s-a minunat în sinea lui și s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, dezvăluie-mi taina aceasta: aceleași bucate sunt dinaintea tuturor, dar în timp ce frații mănâncă, ele par să se preschimbe la unii în miere, la unii în pâine, iar la alții în necurăție. Și a auzit un glas de sus zicând: „ Cei care mănâncă miere sunt aceia care se așază la masa cu frică, cu înfiorare și cu bucurie duhovnicească și se roagă fără încetare, iar ruga lor se înalță până la Dumnezeu asemenea tămâii; de aceea mănâncă miere. Cei care mănâncă pâine sunt aceia care îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ea, pentru toate bunătățile pe care El ni le-a dat. Cei care mănâncă mizerii sunt cei care cârtesc, zicând: asta-I bună, asta-I rea. Așa ceva nu se cuvine, ci mai nimerit ar fi să-L slăvească pe Dumnezeu și să-I trimită binecuvântări Domnului, ca să se împlinească cu noi tot ce s-a zis, adică: „Tot ce faceți, să faceți pentru slava lui Dumnezeu.”