Categorie: Dumnezeu este în iesle

Pentru cei mari și puternici din această lume, sunt doar două locuri în care curajul lor eșuează, de care le e frică în adâncul sufletului lor, de care se ascund. Acestea sunt ieslea și crucea lui Isus Hristos. Nici un individ puternic nu îndrăznește să se apropie de iesle, nici măcar regele Irod. Căci aici este locul unde se zguduie tronurile, cei puternici cad, cei renumiți se spulberă, fiindcă Dumnezeu e cu cei neînsemnați. Aici cei bogați ajung să piardă totul, căci Dumnezeu e cu cei săraci și înfometați, dar pe cei bogați și îndestulați îi trimite înapoi fără să le dea nimic. În fața fecioarei Maria, în fața ieslei lui Isus, în fața lui Dumnezeu în umilință, cei puternici se sting. Nu mai au drepturi, nu mai au speranță; sunt judecați.

Cine dintre noi va sărbători Crăciunul într-un mod corect? Aceia care își lasă jos lângă iesle toată puterea, toată onoarea, toată reputația, toată vanitatea, toată aroganța, tot individualismul; aceia care rămân jos și Îl lasă pe Dumnezeu să fie înalt; aceia care se uită la Copilul din iesle și văd slava lui Dumnezeu chiar și în această stare umilă.

Şi Maria a zis: „Sufletul meu măreşte pe Domnul şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că, de acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită, pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfânt, şi îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El. El a arătat putere cu braţul Lui; a risipit gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie şi a înălţat pe cei smeriţi. Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale. A venit în ajutorul robului Său Israel, căci Şi-a adus aminte de îndurarea Sa – cum făgăduise părinţilor noştri – faţă de Avraam şi sămânţa lui în veac.” Luca 1:46-55

Dumnezeu-Om, întrupat și smerit, e un scandal pentru oamenii pioși doar în aparență, și pentru oameni în general. Acest scandal constă în ambiguitatea lui istorică. Lucrul cel mai greu de înțeles pentru cei pioși este afirmația acestui Om că nu este doar un om, la rândul lui pios, dar este și Fiul lui Dumnezeu. De aici vine autoritatea Lui: “Dar Eu vă spun” (Matei 5:22) și “păcatele îți sunt iertate.” (Matei 9:2). Dacă firea lui Isus ar fi fost doar dumnezeiască, această postură ar fi fost acceptată. Dacă ar fi arătat semne, așa cum I s-a cerut, l-ar fi crezut. Dar acolo unde chiar ar fi contat, Isus nu a oferit semne și minuni. Iar asta a generat scandalul.

Și totuși, totul ține de acest fapt. Dacă ar fi răspuns la întrebarea cu privire la divinitatea Sa printr-un miracol, nu ar mai fi fost adevărat că a devenit om la fel ca noi toți, pentru că atunci ar fi fost o excepție într-un moment decisiv… Dacă Hristos S-ar fi făcut cunoscut prin miracole, ar fi fost firesc pentru noi să credem, însă atunci Hristos nu ar fi fost salvarea noastră, pentru că nu ar mai fi fost vorba de credința într-un Dumnezeu care a devenit om, ci doar acceptarea unei situații supranaturale. Dar asta nu mai e credință… Doar când renunț la a cere dovezi vizibile, voi crede în Dumnezeu. Iar Împărăția aparține acelor oameni care nu încearcă să pară buni sau să impresioneze pe cineva, nici măcar pe ei înșiși.

Noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru neamuri o nebunie, dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. 1 Corinteni 1:23-25

Dumnezeu își duce oamenii pe cărări minunate, însă nu Se conformează viziunilor și opiniilor oamenilor. Dumnezeu nu merge pe calea pe care oamenii vor să I-o impună; căile Sale sunt mai presus de orice pricepere, hotărâte de El mai presus de orice socoteală.

Dumnezeu ne iubește chiar și atunci când rațiunea noastră este indignată, când natura noastră se revoltă, când pioșenia noastră neliniștită ne ține departe de El, și vine acolo spre noi. Doar cei smeriți cred în El și se bucură că Dumnezeu este atât de liber și de minunat, încât face minuni chiar și acolo unde oamenii disperă, că ia ceea ce este mic și neînsemnat și îl face extraordinar. Iată minunea minunilor: Dumnezeu îi iubește și pe cei neînsemnați. Dumnezeu nu este stânjenit de slăbiciunea oamenilor. Dumnezeu pășește chiar în mijlocul ei. El Și-a ales oamenii ca pe niște instrumente pentru a-Și duce la îndeplinire minunile acolo unde nimeni nu se așteaptă. Dumnezeu stă lângă cei neînsemnați; El îi iubește pe cei pierduți, pe cei neglijați, pe cei ce sunt incomozi pentru alții, pe cei excluși, pe cei umili și frânți.

Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci, şi pe care n-a cunoscut-o niciunul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei. Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. 1 Corinteni 2:8-10

Absența misterului ne este ruina și sărăcia vremurilor noastre moderne. Noi ne reținem copilul din interiorul nostru să onoreze misterul. Copiii, în schimb, au atenția trează pentru că ei știu că sunt înconjurați de mister. Ei nu s-au săturat de această lume; ei nu știu ce înseamnă lupta de a evita misterul, pe care o ducem noi. Am distrus misterul pentru că acolo simțim că atingem limitele ființei noastre, pentru că vrem să fim stăpâni peste toate  și să le avem sub control – iar cu misterul nu putem face asta.

A trăi fără mister înseamnă a nu cunoaște nimic despre misterul propriei vieți, despre misterul vieții altei persoane, despre misterele lumii; înseamnă să trecem peste calitățile neștiute ale noastre, ale celor din jurul nostru și ale lumii. Înseamnă o viață superficială, care ia lumea în serios doar atât cât poate fi ea calculată și exploatată, fără a trece dincolo de acestea. Viața fără mister înseamnă să nu vezi sau să respingi ceea ce se întâmplă esențial, crucial în viață.

Vreau (…) să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniţi în dragoste şi să capete toate bogăţiile plinătăţii de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei. Coloseni 2:2-5