Cartea e o viaţă, sezonul 8, episodul 5


Te-ai gândit vreodată să faci ceva pentru vreo categorie defavorizată a societăţii, dar ai renunţat din lipsa fondurilor?

Astăzi de la ora 16:30 în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ vă aducem în atenţie Autobiografia lui George Müller, un pastor din secolul al XIX-lea care a vrut să-i ajute pe cei săraci şi orfani, dar nu avea nici un fel de resurse.

Descoperiţi ce a reuşit să realizeze George Muller doar cu ajutorul rugăciunii, azi, de la ora 16:30 în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ la RVE Bucureşti pe 94.2 FM sau pe rve.ro.

Noi apariții editoriale – noiembrie 2015


Iată câteva dintre titlurile care mi-au atras atenția la început de noiembrie:

„Ce înseamnă să fii mamă. Reflectarea bucuriei și a frumuseții în viața de familie” de Leslie Ludy

ce-inseamna-sa-fii-mamaSă fii mamă este o responsabilitate majoră, iar viața mamei poate fi uneori copleșitoare. Dar Dumnezeu a planificat rolul de mamă ca pe un privilegiu plin de bucurie și frumusețe, deși nu exclude uneori înfrângeri și haos. Ca mamă trebuie să țintești spre acel țel pentru care ai fost destinată: să învingi mediocritatea și să trăiești cu vitalitate și demnitate, într-un mod triumfător și glorios.
„Ce înseamnă să fii mamă” este scrisă „din tranșee” de o mamă care știe cum să facă din creșterea copiilor o artă. Cu o doză bună de umor, împletit cu încurajare și obiectivitate, Leslie Ludy prezintă câteva soluții biblice practice la provocările zilnice din viața de mamă.

Pe Leslie Ludy o puteți descoperi și pe site-urile Set Apart Girl și Set Apart Motherhood. Continuă lectura „Noi apariții editoriale – noiembrie 2015”

Episodul 5 din noul sezon CARTEA E O VIAŢĂ


Te-ai gândit vreodată să faci ceva pentru vreo categorie defavorizată a societăţii, dar ai renunţat din lipsa fondurilor?

Vineri, 6 noiembrie de la ora 16:30 în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ vă aducem în atenţie Autobiografia lui George Müller, un pastor din secolul al XIX-lea care a vrut să-i ajute pe cei săraci şi orfani, dar nu avea nici un fel de resurse.

Descoperiţi ce a reuşit să realizeze George Muller doar cu ajutorul rugăciunii, vineri, 6 noiembrie, de la ora 16:30 în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ la RVE Bucureşti pe 94.2 FM sau pe rve.ro.

Cartea e o viaţă, sezonul 8, episodul 4


Săptămâna aceasta în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ vă invităm să descoperiţi autobiografia unui personaj inedit, care arată încă o dată că Dumnezeu poate face lucruri inimaginabile folosindu-se de lucrurile slabe ale lumii.

Astăzi de la ora 16:30 faceţi cunoştinţă cu Rodney „Gypsy“ Smith, Smith Ţiganul, un om fără şcoală, care, încă din tinereţe a început să ţină campanii de evanghelizare în diferite oraşe din Anglia.

Aflaţi cum a ajuns el să facă adevărate turnee evanghelistice nu numai în Anglia, ci şi în America şi Australia, ajutând la convertirea a mii de oameni, azi, de la ora 16:30 în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ la RVE Bucureşti pe 94.2 FM sau pe rve.ro.

Episodul 4 din noul sezon CARTEA E O VIAŢĂ


Săptămâna aceasta în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ vă invităm să descoperiţi autobiografia unui personaj inedit, care arată încă o dată că Dumnezeu poate face lucruri inimaginabile folosindu-se de lucrurile slabe ale lumii.

Vineri, 30 octombrie de la ora 16:30 faceţi cunoştinţă cu Rodney „Gypsy“ Smith, Smith Ţiganul, un om fără şcoală, care, încă din tinereţe a început să ţină campanii de evanghelizare în diferite oraşe din Anglia.

Aflaţi cum a ajuns el să facă adevărate turnee evanghelistice nu numai în Anglia, ci şi în America şi Australia, ajutând la convertirea a mii de oameni, vineri, 30 octombrie, de la ora 16:30 în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ la RVE Bucureşti pe 94.2 FM sau pe rve.ro.