„Isus prin ochii Orientului Mijlociu. Studii culturale în evanghelii” de Kenneth E. Bailey


Cartea pe care v-o aducem astăzi în atenție este Isus prin ochii Orientului Mijlociu. Studii culturale în evanghelii, scrisă de Kenneth E. Bailey, un fin observator al culturii Orientului Mijlociu, care creionează lumea în care a trăit Isus pe baza studiului și experienței sale în această parte a lumii – lumea reală a Noului Testament.

Cartea prezintă idei de cele mai multe ori la fel de vechi precum Biserica primară și Părinții Bisericii, dar care se prea poate să pară, pentru noi, cititorii occidentali, perspective absolut noi.

Continuă lectura „„Isus prin ochii Orientului Mijlociu. Studii culturale în evanghelii” de Kenneth E. Bailey”

„Crezul apostolic” de A.W. Tozer


Într-o perioadă în care din ce în ce mai multe aspecte legate de om și locul său în societate, care altă dată aveau niște definiții lipsite de echivoc, sunt din ce în ce mai relativizate, iar vechile norme sunt considerate arhaice, avem nevoie mai mult decât oricând, mai ales în calitate de creștini, să ne întoarcem la esența doctrinei noastre. La ceea ce ar trebui să ne unească.

Primii creștini, supuși unor persecuții aprige, alungați dintr-un loc în altul, ducând adesea lipsa unei învățături amănunțite și corecte în credință, își doreau o „regulă” care să adune la un loc tot ce trebuiau să creadă, convingerile care să le asigure binele veșnic. Din această nevoie esențială au luat ființă crezurile. Dintre toate, cel cunoscut sub denumirea de Crezul Apostolic, este cel mai răspândit și cel mai îndrăgit, fiind rostit cu reverență, de-a lungul secolelor, de cel mai mare număr de credincioși.

Continuă lectura „„Crezul apostolic” de A.W. Tozer”

„Pentru viața lumii” de Pr. Prof. Alexander Schmemann


„Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.” Aceasta este doxologia solemnă cu care începe orice liturghie în creștinismul răsăritean. Despre liturghie și mai ales despre ceea ce ne descoperă și ne comunică ea despre viață și despre Împărăția lui Dumnezeu este vorba în cartea pe care v-o aduc în atenție astăzi, și anume, Pentru viața lumii – Sfintele Taine și Ortodoxia scrisă de Preotul Profesor Alexander Schmemann.

Continuă lectura „„Pentru viața lumii” de Pr. Prof. Alexander Schmemann”

„Făuritori de cultură” de Andy Crouch


Sunt deosebit de entuziasmată de cartea pe care v-o aduc în atenție astăzi, pentru că tratează o temă care mă interesează și mă frământă în mod personal de ceva timp, și anume raportul creștinului față de cultură.

Vom descoperi că, mai mult decât a afla care ar trebui să fie raportarea noastră „corectă” față de cultură în calitate de creștini, de fapt avem o chemare mai înaltă. Aceea de a fi noi înșine făuritori de cultură.

Continuă lectura „„Făuritori de cultură” de Andy Crouch”

„Destinat pentru a crede? Suveranitatea lui Dumnezeu. Libertatea, credința și responsabilitatea omului” de John Lennox


Revenim la prezentarea în format scris a cărților despre care am discutat în ultimele sezoane ale emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ cu un volum ce tratează un subiect fierbinte: determinismul sau, cum e mai cuoscut la noi, predestinarea. Este vorba despre cartea lui John C. Lennox, Destinat pentru a crede? Suveranitatea lui Dumnezeu. Libertatea, credința și responsabilitatea omului.

Tema determinismului, în special în mediul teist unde este folosit termenul de „predestinare” naște polemici pătimașe și tinde să polarizeze, fără ca discuția să ducă de fapt undeva. Credem, însă, că John Lennox este potrivit să abordeze acest subiect de pe poziția savantului, care cercetează, care nu se inflamează, care citează toate sursele în mod obiectiv și fără atac la persoană, care recunoaște cu smerenie când anume lucrurile nu pot și nu trebuie absolutizate o smerenie venită tocmai de la cineva atât de documentat, înzestrat cu o inteligență sclipitoare, și care este pasionat, prin aceste daruri ale sale, să caute adevărul.

Așadar, cu calm și înțelepciune, ne dorim să lăsăm în urmă orice prejudecată și paradigmă omenească și să vedem ce are de spus cu adevărat Biblia despre subiect, dar și John Lennox, în cartea Destinat pentru a crede?, o carte al cărui titlu este de fapt o întrebare.

Continuă lectura „„Destinat pentru a crede? Suveranitatea lui Dumnezeu. Libertatea, credința și responsabilitatea omului” de John Lennox”