Credința este darul lui Dumnezeu. La fel este și aerul, dar tu ești cel ce trebuie să-l inspiri; la fel este și pâinea, dar tu ești cel ce trebuie s-o mănânci; la fel este și apa, dar tu trebuie s-o bei.
D. L. Moody, citat de Ann Voskamp în cel mai mare Dar
Dumnezeul tău nu renunță la tine. Dumnezeul tău te caută atunci când te simți pierdut, Dumnezeul tău te caută atunci când ești descurajat și Dumnezeul tău te strigă atunci când te simți lepădat. E nu-l hăituiește pe rebel. Nu-l trântește la pământ pe păcătos. Nu-l critică pe cel care a eșuat.
Spurgeon scrie că, indiferent ce-ți aduce ziua sau prin ce perioade treci, Dumnezeu Își va împlini scopul: „Am venit să te găsesc oriunde ai putea fi. Te voi căuta până când ochii Mei plini de milă te vor vedea. Te voi urmări până când Mâinile îndurării Mele te vor atinge și te vor ține… lângă inima Mea”
Sub brațele Lui cele veșnice este un loc de scăpare.
Ann Voskamp, Cel mai mare dar
Lipsa de pietate, scrie Elisabeth Elliot, înseamnă să tratezi ca neînsemnat ceva care este încărcat cu semnificație; să tratezi drept comun ceva ce este sfânt, să consideri trivial ceva ce este cu adevărat un proiect divin. Lipsa de pietate este eșecul de a vedea misterul lăuntric.
Ann Voskamp, Cel mai mare Dar
Putem progresa mai mult din punct de vedere spiritual într-o singură clipă de liniște, rămași fără grai în copleșitoarea Prezență a lui Dumnezeu, decât în ani de zile de studiu și-atât. Atâta timp cât puterile minții noastre se află la cârmă, vălul naturii se află în permanență între noi și fața lui Dumnezeu. Doar atunci când mult-lăudata noastră înțelepciune este înfruntată și înfrântă printr-o întâlnire cu Omnisciența, lăsându-ne fără suflare, doar atunci ni se permite să cunoaștem cu adevărat. Când stăm întinși cu fața la pământ, lipsiți de cuvinte, sufletul primește o cunoaștere divină, ca o străfulgerare de lumină pe un film sensibil. Expunerea poate fi foarte scurtă, însă rezultatele sunt permanente.
A.W. Tozer, Lumea: teren de joacă sau câmp de luptă
Ar fi, într-adevăr, o tragedie să ajungem în momentul în care să nu mai avem nimic altceva decât pe Dumnezeu și să descoperim că nu ne-am încrezut deloc în El pe parcursul călătoriei noastre pe pământ. Ar fi mai bine să-I cerem lui Dumnezeu să îndepărteze acum orice încredere falsă, să ne dezlipească inimile de toate ascunzătorile secrete și să aducă la loc deschis, unde putem descoperi singuri dacă ne încredem cu adevărat în El sau nu. Aceasta e o rezolvare dură a problemelor noastre, dar e una sigură. Tratamentele mai blânde pot fi prea slabe ca să-și facă efectul , iar timpul ni se duce rapid.
A.W. Tozer, Lumea: teren de joacă sau câmp de luptă
CARTEA E O VIAȚĂ 