Ce am citit în martie 2026

Odată cu luna martie parcă am început să ieșim ușor-ușor din hibernare, am reînceput să citim pe-afară, dar încă ne dezmeticim. Prin urmare, deși am parcurs mai multe cărți decât lunile trecute (21), majoritatea tot cărți ilustrate pentru copii și benzi desenate cu Ștrumfi au fost. Printre ele s-au mai strecurat o nuvelă japoneză, o carte editată despre sănătatea mintală, o carte despre crezul creștin și o carte despre cărți. Iată care au fost!

La începutul lunii am tras de mine să termin nuvela japoneză Călătorie nocturnă pe Râul Argintat al Cerului de Kenji Miyazawa, de la care aveam mari așteptări pe baza descrierii de pe copertă, dar care m-a dezamăgit. E un fel de parabolă-vis despre surgerea timpului și viața de dincolo, orice ar însemna ea în imaginarul budist. Mi-a amintit un pic de Marea despărțire de C.S. Lewis, altă carte pe care eu n-am gustat-o, dar care știu că altora le place.

Am terminat apoi o carte începută prin februarie, împrumutată de la Institutul francez, scrisă de unul dintre scriitori mei francezi preferați, și anume Léo des villes, Léo des champs de Jean-Philippe Arrou-Vignod, cu ilustrații de François Ravard.

Marcat de divorțul părinților, Léo, în vârstă de 11 ani, somatizează trauma și nu mai crește, devenind și un „copil problemă” la școală. Așa că familia decide să-l trimită la bunica din partea tatălui, în satul său natal, pentru a fi înscris la gimnaziul pe care l-a urmat și tatăl său. Și de aici urmează o poveste a revenirii și a creării de relații, a descoperirii de sine. Mi-a plăcut.

Apoi am terminat de citit împreună ca familie Cel mai reușit an școlar de Barbara Robinson, pentru că ne plăcuse foarte mult Cea mai reușită serbare de Crăciun pe care am citit-o în vacanța de Crăciun.

Acest al doilea volum nu ni s-a părut la fel de „reușit”, nu are o acțiune unitară ca cel anterior, fiind construit mai degrabă pe niște episoade din timpul anului școlar, al căror numitor comun sunt frații Heardman. Aspectul drăguț a fost provoarea lansată de învățătoare la începutul anului, aceea ca elevii să găsească complimente unii pentru alții, inclusiv pentru acești frați Heardman.

Am citit apoi două volume dintr-o subserie cu Ștrumfi, al cărui prim volum îl citisem astă-iarnă de la Institutul francez. Pe următoarele două le-am comandat la Librăria Kyralina și ne-au plăcut. Este vorba despre Les Schtroumpfs et le Village des Filles – L’île vagabonde și Les Schtroumpfs et le Village des Filles – Le Pays des Pierres schtroumpfantes.

Între timp am editat și traducerea cărții Heal Your Hurting Mind: Biblical Hope for Anxiety, Depression, Burnout, and the Emotions No One Talks About de Craig Groeschel și Dr. Wayne Chappelle, care mi-a plăcut foarte mult și mi s-a părut o introducere și o sinteză foarte bună și utilă despre acest subiect atât de actual.

După aceea, într-un weekend am parcurs două cărți scrise de Cristina Croitoru și ilustrate de Alexandra Cahniță, Povestea fiului de Împărat și Biblia, călugărul și prințesa.

Deși amândouă sunt realizate în condiții grafice deosebite, sunt cartonate, au hârtie groasă și ilustrații frumoase, din punct de vedere al conținutului mi s-a părut că cel puțin prima dintre ele lasă de dorit.

Povestea fiului de Împărat se vrea a fi un soi de parabolă/alegorie despre mântuire, dar care mie mi s-a părut 1. neconvingătoare și 2. foarte plictisitoare ca poveste. Efectiv a trebuit să trag de mine să o citesc, doar din curiozitatea de a vedea cum e construită, nu din interes față de povestea în sine care nu m-a atras, nici nu mi-a menținut cu niciun chip curiozitatea și nu-mi pot imagina un copil sincer captivat de această poveste.

Și la nivel de limbaj mi s-a părut că putea fi cizelată mai mult, autoarea folosește pe alocuri niște neologisme stridente pentru o astfel de poveste și uneori și în mod greșit.

Dar ce m-a deranjat de fapt cel mai mult a fost textul de la finalul cărții în care autoarea spune că Dumnezeu are „o dragoste specială față de aceia care-L iubesc și care-L recunosc ca Domn în viața lor” și că „oricine crede… va avea parte de dragostea infinită a lui Dumnezeu”. Din câte știu eu, Scriptura spune că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea” (Ioan 3:16) și că „Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu… El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 4:9-10), nu că ne-ar iubi într-un mod „special” după ce credem toate acestea.

Biblia, călugărul și prințesa este despre prințesa Ralu Callimaki și traducerea Bibliei făcută de către Dumitru Cornilescu sub patronajul său și cu susținerea sa financiară. Fiind bazată pe fapte reale și alte materiale scrise deja, această carte a fost mult mai bine structurată și scrisă, mi-a plăcut să aflu despre viața prințesei Callimaki, că despre Cornilescu și traducerea sa am realizat un episod detaliat mai de mult, așa că știam destule.

Ce m-a deranjat pe alocuri a fost ideea că românii nu ar fi avut la dispoziție Biblia și că nu prea ar fi cunoscut despre Dumnezeu și mântuire, ceea ce nu cred că era chiar așa în perioada respectivă. Da, traducerea lui Cornilescu a fost revoluționară la vremea ei și distribuirea ei a fost mult mai amplă decât se întâmpla probabil cu Biblia sinodală, dar asta nu înseamnă că românii trăiau într-o necunoștință totală despre Dumnezeu și mântuire.

De asemenea, m-a deranjat un pic portretizarea lui Cornilescu (în ilustrații) ca un călugăr contemporan cu Martin Luther, probabil în ideea de a trimite la impactul lor similar, dar care mie mi s-a părut un anacronism și o inadvertență istorică semnificative.

Am revenit apoi la Institutul francez pentru noi „provizii”, așa că în următoarea perioadă am mai parcurs câteva cărți cu Ștrumfi și alte cărți ilustrate: Histoires de Schtroumpfs, Schtroumpf vert et Vert Schtroumpf (cea mai inteligentă și mai greu de tradus de până acum, fiind vorba despre ideea de diferențe între dialecte ștrumfești și jocuri de cuvinte), L’Apprenti Schtroumpf, Le Loup qui devenait chef de la forêt și Le loup qui découvrait le pays des contes de Orianne Lallemand și Eléonore Thuillier; Grisette, la petite souris part en mission de Natacha Godeau și Axelle Vanhoof, La toute petite maison de Michaël Escoffier și Clotilde Perrin, La comète de Joe Todd-Stanton (tradusă din engleză).

Vreau să menționez în mod aparte volumul ilustrat La grande vague de Veronique Massenot, cu ilustrații de Bruno Pilorget, care imaginează o posibilă poveste din spatele celebrei stampe a lui Hokusai, Marele val de la Kanagawa. Puteți vedea mai jos câteva dintre ilustrații.

Am mai citit și două cărticele ilustrate prin librării, și anume, Eu și frica mea de Francesca Sanna și Ce fac sentimentele noaptea de Tina Oziewicz și Aleksandra Zając, din aceeași serie cu Viața secretă a sentimentelor, care îmi plăcuse foarte mult.

Pe la finalul lunii, datorită provocării de lectură de 14 zile lansate de Librăria Stephanus pe Instagram, m-am mobilizat să termin în sfârșit Cred pentru că nu e absurd de Dănuț Jemna, pe care o începusem de anul trecut, dar o lăsasem deoparte o vreme.

Chiar dacă nu e o lectură care să curgă repede, mi-a plăcut sinteza lui lipsită de limbaj de lemn cu privire la doctrinele creștine exprimate în crez (și un pic pe deasupra), pentru că se limitează la mărturia Scripturii și a scrierilor Sfinților Părinți, ceea ce a păstrat discuția la elementele esențiale ale credinței creștine. Pentru cineva obișnuit cu discursul protestant sau evanghelic, probabil că unele abordări i se vor părea mai nefamiliare, dar mie mi s-au părut cu atât mai înviorătoare și revelatoare.

În ultima duminică din lună am parcurs în vederea unui articol separat scurtul volum Ușa secretă – De ce sunt cărțile pentru copii un lucru foarte serios de Mac Barnett. Mi-a plăcut că este scrisă pe un ton jovial și este concisă, dar reușește în același timp să puncteze niște lucruri esențiale. Mai multe despre ea în articolul de mâine.

Acestea fiind zise, continui în perioada următoare devoționalele despre care scriam în articolul precedent și sper să mai apuc să citesc și alte cărți de sezon pe care mi le-am propus.

Voi ce mai citiți în perioada aceasta premergătoare Paștelui?