Cu riscul de a mă repeta, cred că și luna noiembrie a început de mult, dar a trecut foarte repede. Atât de repede, încât nu am găsit răgazul să citesc decât cărți pentru copii sub diverse forme: romane, cărți ilustrate și benzi desenate. În total 15 cărți, printre care s-a strecurat și un devoțional de Advent. Iată care au fost.
Prima carte pe care am citit-o în luna noiembrie a fost Cântecul poetului de Patricia MacLachlan, împrumutată de la bibliotecă.
Aceasta este o cărticică scurtă despre câinele unui poet care a murit. Câinele poate comunica cu niște copii care rămân în casa poetului după ce s-au rătăcit în urma unui viscol, iar câinele i-a salvat.
Apoi am terminat devoționalul de Advent În staul de Max Lucado, pe care l-am prezentat în episodul de săptămâna trecută.
Volumul cuprinde meditații extrase din alte cărți de Max Lucado, chiar și din vreo 2-3 netraduse încă, așa că este un bun punct de pornire dacă nu ați mai citit nimic de Max Lucado.
La începutul lunii am revenit la biblioteca de cartier după o pauză destul de lungă, motiv pentru care am plecat acasă cu vreo 10 cărți, dintre care am apucat să citesc luna asta 7 (una o citisem deja, o luasem pentru băieți).
Am început cu benzile desenate. Prima dintre ele a fost Curaj de Raina Telgemeier. Citisem deja Zâmbește! de aceeași autoare și m-am avântat în această carte fără nicio informație.
Prin urmare, m-a cam dat peste cap faptul că este un volum care tratează teama de vomă, anxietatea și durerile de stomac pe fond nervos, pentru că toată vara ne-am luptat cu prima dintre ele cu băiatul nostru. Mă lua pe mine cu palpitații numai la amintirea acestei experiențe, așa că, deși am apreciat că există un astfel de volum, am trecut cât am putut de repede la altceva.
Următoarea carte a fost așadar Aiurea de Svetlana Chmakova, care mi-a plăcut pentru că discută despre prietenie, rivalitate, competiție școlară, lucru în echipă, asumarea greșelilor și iertare.
Apoi am citit Jaime cea ignorată de Terri Libenson, care face parte dintr-o serie, dar nu știu cât de mult are legătură cu celelalte volume, deși mi s-a părut că probabil aș fi înțeles mai bine dinamica personajelor dacă aș fi cunoscut mai mult povestea lor din trecut.
E o poveste despre suișurile și coborâșurile relațiilor de prietenie și ale legăturilor dintr-un grup de prietene care își fac noi prietene, despre acceptare și excludere, despre bullying, dar până la urmă și despre împăcare.
După aceea am citit Duminică și alte povestiri cu Iosifel de Lavinia Braniște, cinci povestioare ce îl au ca protagonist pe micuțul Iosif care descoperă lumea și se joacă cu bunicul său de-a explorarea spațiului cosmic.
În paralel am (re)citit împreună cu toată familia Vrăjitorul din Oz de L. Frank Baum în ediția de la abonamentul „Biblioteca pentru copii” al Editurii Litera.
De data aceasta am fost suficient de trează încât să-mi și însemnez câteva citate.
Cine n-are inimă nu poate iubi.
În caz că suferi, ar trebui să fii bucuros, căci asta dovedește că ai inimă. În ce mă privește, eu n-am inimă, așa că nu pot suferi de o asemenea boală.
Voi, oamenii care aveți inimă, aveți ceva care vă îndeamnă să nu faceți rău, dar eu nu am inimă și de aceea trebuie să fiu cu luare-aminte.
Tu ai mult curaj, sunt încredințat și de asta, răspunse Oz, tot ce îți trebuie este încrederea în tine însuți. Nu există vietate care să nu simtă teamă în fața primejdiilor. Adevăratul curaj este acela care te împinge să faci față primejdiei, chiar și atunci când ești înspăimântat. Și acest soi de curaj îl ai, Leule, într-o mare măsură.
Tot în paralel am lucrat și la editarea traducerii cărții Think Ahead de Craig Groeschel. Nu m-a impresionat în mod deosebit, deși trebuie să recunosc că este utilă și este o bună reamintire să ne formăm obiceiuri sănătoase și să luăm niște decizii mai dinainte care să ne ajute atunci când avem de luat orice fel de decizii.
După aceea am citit Ploaia de stele de Frații Grimm, un alt basm ilustrat de Bernadette Watts, ale cărei creații am început să le colecționez.
Prin urmare, am luat cartea mai mult pentru ilustrații decât pentru povestea în sine, care nu m-a convins.
Apoi am citit Prințesa și Curdie de George MacDonald, în pregătirea episodului special dedicat lui pe care îl puteți deja asculta pe Spotify.
Un basm despre decădere morală și manipulare, dar și despre o misiune de salvare, desigur, în care sunt implicate persoane neașteptate și soluții inedite.
Băiatul trebuie să-l adăpostească și să-l păstreze în inima lui, ca pe viața lui, pe copilul care-a fost cândva și să nu-l lase să plece niciodată.
Cel care nu urmărește să facă bine este mereu în calea răului.
Greșim nedorind sau neîncercând să fim mai buni.
Între două suflete aflate față în față are loc un fenomen de capilaritate care face credința amândurora să se ridice cu mult peste nivelul la care ar putea-o crește fiecare de unul singur.
Tu trebuie să faci tot ce poți ca să mă cunoști și, dacă faci asta, mă vei recunoaște.
Iubirea te face să te simți în siguranță.
Oamenii țin porțile orașului deschise, dar își închid casele și inimile.
Noi nu trebuie să încercăm să scăpăm de lucrurile oribile refuzând să le privim și spunând că nu sunt acolo.
Când Majestatea Sa era treaz, prințesa îi citea – o carte de povești după alta; și orice îi citea, regele asculta de parcă nu mai auzise niciodată ceva atât de bine scris, descoperind în poveste cele mai înțelepte înțelesuri.
Principala cauză a bolii sale era descurajarea în fața acestei decăderi morale a supușilor săi.
În continuare am mai parcurs două cărți împrumutate cu aceeași ocazie de la bibliotecă. Mai întâi, Beverly, aici și acum de Kate DiCamillo, care mi-am dat seama acasă că este abia al treilea volum dintr-o serie din care citisem primul volum, Raymie Nightingale.
Așadar, necunoscând povestea din mijlocul acestei serii, unele fraze mai criptice cu referire la trecut au rămas criptice, dar acest volum are noimă și de unul singur, astfel încât nu a contat prea mult ce nu știam.
Este o poveste despre reinventare și redescoperire, despre o evadare pentru a o lua într-un fel de la capăt, pentru a-și forma noi legături, pentru ca, în final, să se poată reîntoarce acasă. Ah, și e plasată în 1979, ca să știți.
A urmat apoi o carte clasică și premiată din literatura americană pentru copii, Castelul din pod de Elizabeth Winthrop, o călătorie inițiatică, în care William, un băiețel de 10 ani ajuns scutier al unui cavaler dintr-un regat blestemat, trebuie să-l ajute pe acesta să-și recapete regatul, pentru a-și recăpăta el însuși forma – pentru că, nu v-am spus, devenise minuscul. Cum? Aflați voi.
Există reguli în lumea magiei, la fel cum există și în lumea noastră. Totul are locul său. Trebuie urmate instrucțiunile. Fiecare persoană primește arma potrivită.
Ura nu e câtuși de puțin magică. Avem nevoie de magie pentru a-l înfrânge.
La sfârșitul lunii am mai citit trei cărți ilustrate pentru copii în engleză, cumpărate de la Cărți cu stele, un site cu cărți la mâna a doua în engleză, pe care vi-l recomand călduros. Am găsit aici multe comori, inclusiv pentru Crăciun, unele dintre ele ca noi, toate în stare foarte bună.
Luna aceasta am citit I Can Read with My Eyes Shut! de Dr. Seuss, I Love My Storybook de Anita Jeram și A Redwall Winter’s Tale de Brian Jacques, cu ilustrații de Christopher Denise.
Sper ca în luna decembrie să îmi pot face mai mult timp pentru citit, mai ales după ce voi fi terminat o traducere la care am lucrat cu mai puțin spor decât mi-aș fi dorit până acum, și să mă pot bucura de lecturile de sezon.
În plus, între 4-8 decembrie are loc Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, despre care am scris deja aici.
Voi ce mai citiți la acest sfârșit de an?
CARTEA E O VIAȚĂ 