„Poate știința explica totul?” de John Lennox (cu invitat)

Poate știința explica totul?

În secolul XXI avem deseori impresia că nu mai avem nevoie de religie, de vreme ce știința ne-a deslușit deja atâtea mistere ale universului. Știința și religia pur și simplu nu conlucrează.

Să fie oare așa? Plecând de la propria experiență de cercetător și creștin și de la deceniile petrecute purtând discuții cordiale și dezbateri privind relația dintre știință și religie, profesorul John Lennox ne prezintă cei doi presupuși dușmani într-o lumină nouă – ca prieteni – oferindu-ne un crâmpei din bucuriile și beneficiile pe care le putem obține din ambele.

Împreună cu un invitat special vă aduc în atenție cartea Poate știința explica totul? de John Lennox, o carte scurtă și concisă, ce prezintă un răspuns condensat și convingător la întrebarea din titlu.

John Lennox este profesor emerit de matematică la Universitatea Oxford, cercetător în matematică și filosofia științei și lector la Oxford Center for Christian Apologetics. Este un vorbitor de renume internațional, în mod special interesat de convergența dintre știință, filosofie și teologie. A susținut dezbateri cu reprezentanți de seamă ai ateismului și evoluționismului, precum Richard Dawkins, Christopher Hitchens sau Peter Singer.

Invitatul nostru special este soțul meu, Emi Trancă, care este conferențiar la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, unde predă fizică și cercetător la Centrul de Microscopie, Microanaliză și Procesarea Informației, în cadrul aceleiași Universități. Specializarea și domeniile sale de studiu sunt microscopia optică de înaltă rezoluție, fotonica, ingineria materialelor, precum și diversele metode de procesare a imaginilor de microscopie.  

În cartea Poate știința explica totul? autorul începe prin a povesti cum, în studenție, la o întâlnire cu profesorii de la Cambridge, unul dintre aceștia, după ce a aflat că Lennox este creștin, i-a spus foarte serios: În seara aceasta, în fața acestor martori, trebuie să renunți la credința ta copilărească în Dumnezeu. Dacă nu faci acest pas, credința ta te va schilodi din punct de vedere intelectual și vei suferi de fiecare dată când vei fi comparat cu colegii tăi. Ți-o spun pe șleau, nu vei face față.

În cele ce urmează aș vrea să te rog, Emi, să ne povestești cum a început pentru tine pasiunea sau interesul pentru știință, cum ai ajuns creștin și dacă și în ce fel ți s-a părut vreodată că cele două – știința și credința creștină – se contrazic sau credința te-ar putea „schilodi” din punct de vedere intelectual, după cum se exprima acel profesor de la Cambridge.

ET: Pentru mine pasiunea pentru știință a început în școala generală, când, primind manualele pentru clasa a VI-a la începutul vacanței de vară, am descoperit manualul de fizică. M-a atras din prima secundă și l-am răsfoit în întregime din prima zi. Apoi, cam în aceeași perioadă, am descoperit prin casă o carte cu viețile unor mari inventatori: frații Wright, care au construit primul avion cu motor care a și zburat, Alfred Nobel, contele Zeppelin, Leonardo da Vinci și alții. Mi s-a părut fascinant și mi-am dorit tot mai mult să cunosc modul în care funcționează lumea și Universul. În ceea ce privește credința creștină, am crescut într-o familie credincioasă și am fost familiarizat de mic cu mersul la biserică duminica și cu învățăturile creștine, ajungând eu însumi să cred în Dumnezeu și în jertfa mântuitoare a Domnului Isus Hristos.

Însă, în mediul creștin evanghelic în care am crescut exista o anumită reticență în legătură cu știința și se considera că există multe subiecte în privința cărora știința și credința creștină se contrazic. Pe de altă parte, nu m-am confruntat niciodată în mod direct cu ideea de care ai amintit (legat de credința care m-ar putea „schilodi” din punct de vedere intelectual). Da, știu că mulți oameni de știință mai vocali din zilele noastre sunt atei și probabil acest lucru alimentează ideea că cele două sunt incompatibile, dar în mediul în care eu lucrez nu am avut vreo problemă legată de faptul că sunt creștin. Personal nu văd oricum nicio incompatibilitate, din contră, în știință găsesc mereu motive de laudă la adresa lui Dumnezeu pentru înțelepciunea cu care a creat tot ce există.

John Lennox arată în cartea sa Poate știința explica totul? că, departe de a „schilodi” intelectul, credința nu a fost niciodată un impediment în calea cunoașterii, ba chiar a fost un imbold puternic de a studia natura creată de Dumnezeu pentru oameni de știință revoluționari precum Galileo Galilei, Kepler, Pascal, Boyle, Newton, Faraday și Clerk Maxwell – toți fiind oameni care au crezut cu tărie în Dumnezeu. Percepția răspândită conform căreia Biserica/ creștinismul persecută demersul științific se bazează, în cazul lui Galileo Galilei de exemplu, pe o versiune trunchiată pentru a susține viziunea ateistă. Emi, poți detalia puțin despre experiența lui Galilei?

ET: Da, un lucru foarte curios este cazul lui Galilei. Și eu am auzit mai întâi povestea cum că acesta a fost persecutat de către Biserică pentru ideile sale științifice, corecte de altfel. Versiunea adevărată, bazată pe documente și arhive istorice, am auzit-o prima dată acum 5 ani, la lansarea în limba romană a cărții scrise de Galileo Galilei, Sidereus Nuncius sau Anunțul Stelar, apărută la Editura Humanitas. Galileo Galilei a crezut cu tărie în Dumnezeu și în Biblie și și-a păstrat credința toată viața. De fapt, ideile științifice ale lui Galilei se opuneau curentului aristotelian care cuprinsese atât mediul academic, cât și Biserica Romano-Catolică. În viziunea aristoteliană, soarele este „desăvârșit”, iar cerul „neschimbător,  imuabil”. Dar observațiile lui Galilei arătau că, din contră, soarele prezintă pe suprafața sa pete întunecate, iar supernova din anul 1604 a fost dovada faptului că cerul poate suferi modificări. Conform unei scrisori a lui Galilei către marea ducesă Christina (1615), se pare că profesorii academicieni care i se opuneau au încercat să influențeze autoritățile bisericești să aibă o poziție publică împotriva sa. De fapt, Galilei s-a bucurat la început de multă susținere din partea comunității religioase și a astronomilor de la Collegio Romano (prestigioasa instituție educațională iezuită), însă anumiți factori care țineau de politică, nu de știință sau religie au dus la stricarea relațiilor lui Galilei cu autoritățile bisericești și cu Papa. Este cunoscută afirmația lui Papa Urban al III-lea care susținea că „de vreme ce Dumnezeu este atotputernic, poate da curs oricărui fenomen natural într-o varietate de moduri și prin urmare, afirmația filosofilor cum că au identificat unica soluție nu este decât o prezumție”. Însă, în cartea sa, „Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii”, Galilei a atribuit această afirmație unui personaj fictiv încet la minte pe care l-a numit Simplicio (măscărici). Stricarea relațiilor cu autoritățile bisericești din cauza lipsei de tact și diplomație au dus la conflictul de care știm cu toții. Biserica Romano-Catolică nu are nicio scuză, însă trebuie menționat faptul că Galilei nu a fost supus niciodată torturii, și că arestul său la domiciliu l-a petrecut în mare parte bucurându-se de generozitatea prietenilor săi care îl găzduiau în reședințe luxoase. Mai trebuie menționat faptul că Galilei, deși a susținut ideea corectă (heliocentrismul), nu a demonstrat riguros, matematic și fizic, că planetele din sistemul solar orbitează în jurul Soarelui. Observațiile sale, deși argumente puternice, nu erau suficiente pentru a trage concluzia în mod logic că Pământul și celelalte planete se învârt în jurul Soarelui. Acest fapt a contribuit la reticența Bisericii Romano-Catolice față de această idee.     

Așadar, în trecut nu era un lucru atât de uimitor ca oameni de știință serioși să fie și creștini și să nu vadă nicio problemă în asta. Și totuși, astăzi, situația este mult diferită, iar oameni de știință renumiți, precum Stephen Hawking, sunt atei și se mândresc cu asta. Într-un capitol în care John Lennox încearcă să explice cum s-a ajuns la această atitudine, el spune că trebuie să facem distincția între afirmații făcute de oameni de știință și afirmații științifice. Emi, poți elabora?

ET: Da, este foarte important să facem această distincție. Aș începe cu afirmațiile științifice, care sunt afirmații ce au la bază observații teoretice și experimentale, sunt susținute sau acceptate de majoritatea comunității științifice, au ca obiect al descrierii ceva din universul material și suportă o descriere matematică. Pe de altă parte, oamenii de știință nu rostesc doar afirmații științifice, ci ei pot, ca orice alt om, să afirme orice, chiar și afirmații false, legate de orice domeniu al vieții. Ca urmare, nu orice afirmație făcută de un om de știință are greutatea unei afirmații științifice.     

O altă confuzie din cauza căreia se pun în opoziție știința și religia este aceea că știința este cea care ne ajută să cunoaștem adevărul despre univers și lumea în care trăim. Dar este ea singura cale spre adevăr? John Lennox oferă un exemplu foarte sugestiv în cartea sa Poate știința explica totul? Emi, vrei să ni-l prezinți?

ET: Da, pe de o parte, părerea mea este că ateii și oamenii de știință atei, scoțându-l pe Dumnezeul Bibliei din sistemul lor de gândire, rămân cu un gol care îi stânjenește.

În mod artificial, unii susțin că știința este singura sursă de cunoaștere corectă și adevărată, și o folosesc ca pe o armă împotriva lui Dumnezeu. Ei afirmă că, de vreme ce știința nu are nevoie de Dumnezeu pentru a explica fenomenele naturale, atunci Dumnezeu nu există. Dar acesta este un argument care nu poate sta în picioare, pentru că ne referim la adevăruri despre categorii diferite.

Referitor la exemplul oferit de John Lennox, acesta se referă la prăjitura făcută de mătușa sa, Matilda. Experți și oameni de știință care ar studia prăjitura cu pricina ar putea trage tot felul de concluzii adevărate legate de natura și structura prăjiturii, a proteinelor, grăsimilor și a altor elemente din compoziția prăjiturii. Însă, la întrebarea „De ce a fost făcută prăjitura?” nicio metodă de studiu științific nu poate oferi răspunsul. Doar mătușa Matilda știe de ce, pentru că ea a făcut-o.

Prin urmare, Științele naturale pot face față întrebărilor despre natura și structura prăjiturii, însă nu au cum să răspundă la întrebarea privind scopul – „De ce?”. Știința are limitările ei.

Totuși, la publicul larg ajung puține voci ale celor care recunosc aceste limitări, și mai mult răzbat cele ale oamenilor de știință atei, care fac din știință o altă religie, chiar dacă nu recunosc asta.

Stephen Hawking a spus: Nu există nici rai și nici viața de apoi… aceasta este o poveste cu zâne pentru oamenii care se tem de întuneric, un răspuns tipic freudian.

Răspunsul lui Lennox: Ateismul este o poveste cu zâne pentru oamenii care se tem de lumină.

Însă, lăsând gluma la o parte, Lennox remarcă: Nici declarația lui Hawking și nici a mea nu sunt afirmații științifice. Amândouă sunt afirmații de credință și este esențial să facem această distincție atunci când evaluăm ceea ce spune un om de știință.

În continuare, John Lennox arată că există două motive principale din cauza cărora pare că trebuie să alegem între știință și credință/ religie, și anume: confuzia în privința naturii lui Dumnezeu și confuzia în privința naturii explicațiilor științifice. Să le luăm pe rând. Ce ne poți spune, Emi, despre prima dintre ele, confuzia în privința naturii lui Dumnezeu?

ET: Mulți atei cred că ideea de „dumnezeu” a apărut ca o nevoie de a explica lucrurile și fenomenele pe care nu le înțelegem și nu le putem controla. Un dumnezeu al golurilor: de exemplu, în trecut oamenii nu înțelegeau fenomene precum eclipsele solare, cutremurele și altele și acestea au fost puse în seama unui dumnezeu. Dar acum, de vreme ce știința oferă explicații pentru aceste fenomene, nu mai este nevoie de un dumnezeu. Însă, această definire a lui Dumnezeu reprezintă o confuzie în ceea ce privește natura Dumnezeului Bibliei. Este o greșeală de categorie. Despre zeitățile antice se spunea că au coborât din ceruri și de pe pământ. Erau zei materiali, rezultate ale haosului primar de masă și energie. Însă, despre Dumnezeul Bibliei spunem că a creat cerurile și pământul, nu s-a coborât de acolo.

Ceea ce trebuie să reținem aici este că știința nu concurează cu Dumnezeu ca explicație. Ceea ce face știința este să ofere o explicație diferită.

Să trecem acum la cea de-a doua confuzie din cauza căreia cred oamenii că știința și religia se contrazic, și anume, confuzia în privința naturii explicațiilor științifice.

ET: Ludwig Wittgenstein scrie: La temelia întregii viziuni moderne despre lume se află iluzia că așa-numitele legi ale naturii reprezintă explicația pentru fenomenele naturale… sistemul modern ne face să credem că totul este deja explicat.

Adevărul este că legile naturii descriu universul, dar nu explică de fapt nimic.

Dumnezeu este explicația de tip Agent-Creator pentru univers; nu este explicația științifică. Asta nu înseamnă că nu este rațională.

De asemenea, legile fizice și ecuațiile matematice nu sunt „inteligente” în sensul în care să creeze ceva. Legile se pot aplica doar unor lucruri care există deja.

Faptul că descriu un lucru nu înseamnă că explic cum a apărut.

În încercarea de a evita dovezile clare ale existenței unei inteligențe divine în spatele naturii, savanții atei se văd nevoiți să confere puteri creatoare unor candidați tot mai puțin credibili, cum ar fi echivalența masă-energie și legile naturii. Adevărul este că ateismul nu are un răspuns, concluzionează John Lennox.

Mai departe, el dedică două capitole spulberării a două mituri. Primul dintre ele este: Religia depinde de credință, însă știința nu. Cum spulberă John Lennox acest mit?

ET: De fapt, el arată că ateismul este și el un sistem de credință.

Referitor la faptul că lumea fizică poate fi explicată, Sir John Polkinghorne, profesorul său de mecanică cuantică de la Cambridge, scria: Știința nu explică inteligibilitatea matematică a lumii fizice, fiindcă acest aspect face parte din credința care stă la temelia științei… Asta, pentru simplul motiv că nici măcar nu poți începe să faci fizică fără a crede în această inteligibilitate. Așadar, studiul fizicii și al altor științe se bazează pe credința că obiectul studiului poate fi înțeles și explicat.

După părerea mea, știința însăși se bazează pe anumite ipoteze nedemonstrate, care pot fi asimilate credinței. Nimeni nu a demonstrat postulatele teoriei relativității, însă teoria relativității a trecut cu succes toate testele la care a fost supusă. Ca urmare, continuăm să credem că postulatele respective sunt adevărate, chiar dacă nu avem o demonstrație a lor.

Cum să fiu impresionat de o viziune care subminează însăși rațiunea necesară pentru a face știință? Știința și Dumnezeu se îmbină foarte bine. Ceea ce nu se îmbină sunt știința și ateismul, concluzionează John Lennox.

Știința ne-a dezvăluit faptul că trăim într-un univers ce are la temelie cuvântul și că am ajuns la această cunoaștere prin intermediul rațiunii, arată John Lennox, ceea ce ne aduce în mod firesc la discuția despre mitul nr.2: Știința depinde de rațiune, dar creștinismul nu. Cum desființează Lennox acest mit?

ET: Știința este undemers uman progresiv și ea nu s-a bazat în totalitate pe rațiune încă de la început. Se spune că printre primii practicieni ai științei a fost Aristotel, însă el a preferat să emită concluzii referitoare la natură și fenomene fizice din perspectivă filosofică, fără să pună preț pe observații empirice. Acest lucru l-a condus uneori pe căi greșite și la concluzii eronate.

Știm azi că studiul științific se bazează pe întrebări, întrebări pe care le punem în legătură cu natura lucrurilor și a fenomenelor fizice. Cartea lui Iov cuprinde o secțiune plină de întrebări pe care Dumnezeu i le adresează lui Iov (Unde erai tu când am întemeiat Pământul? Cine i-a hotărât măsurile, știi? Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Cine a închis marea cu porți?)  

John Lennox spune: Răspunsurile la asemenea întrebări presupun observații și calcularea unor cifre și a intervalelor de timp. Așadar este nevoie de implicarea științei adevărate aici. Pe lângă asta, în prima carte a Bibliei, Geneza, aflăm că Dumnezeu îl instruiește pe Adam să dea nume animalelor. Taxonomia – denumirea lucrurilor, este o activitate științifică de bază într-o mare varietate de domenii. Îndemnul de a da nume animalelor într-o carte în care Dumnezeu Însuși numește anumite lucruri este un aspect deosebit de semnificativ pentru a înțelege unul dintre scopurile pentru care există omenirea: să cerceteze creația și să o studieze, numindu-i părțile care o alcătuiesc cu tot mai multă sofisticare. Iată încă un mandat biblic pentru a face știință.

Trebuie să fim pregătiți să mergem pe urma dovezilor acolo unde ne conduc, chiar dacă asta presupune o dimensiune supranaturală. Știința nu poate răspunde la toate întrebările, încheie John Lennox acest capitol din cartea Poate știința explica totul?

Următoarea întrebare la care răspunde John Lennox în cartea sa este Putem lua Biblia în serios într-un lume educată din punct de vedere științific? Care este răspunsul său, dar, mai ales, care este experiența ta în această privință? Ți s-a părut vreodată că Scriptura contrazice știința, iar dacă da, cum s-a rezolvat – dacă s-a rezolvat – acest conflict?

ET: John Lennox oferă o afirmație a lui Sir Francis Bacon: „Dumnezeu a scris două cărți, nu doar una: Scriptura și creația”. Astfel, avem la dispoziție două seturi de informații: cea pe care o obținem în urma studierii Bibliei și cea pe care o obținem în urma studierii naturii. Ce este important să reținem este că studiul naturii ne oferă informații despre modul în care aceasta funcționează. Când vine însă vorba de semnificație, valoare și scop, știința este foarte limitată, iar aici intervine și ne ajută studiul Scripturii.  

Bineînțeles că există puncte în care Biblia și știința par că se contrazic. Spre exemplu, originea Universului, sau a omului. Personal fac două lucruri. În primul rând, în aspectele referitoare la fenomene care s-au petrecut o singură dată în istorie, știința este foarte neputincioasă. Poate face extrapolări, poate emite ipoteze mai mult sau mai puțin credibile, dar toate nedemonstrabile din simplul motiv că sunt nerepetabile. Știința își bazează concluziile pe fenomene și experimente repetabile, reproductibile, și, ca urmare, nu poate emite o concluzie validă. Trebuie însă menționat că anumite concluzii ale științei, chiar și în aceste aspecte, sunt în acord cu Biblia. Astfel, și știința afirmă că Universul a avut un început, chiar dacă nu explică cum și de ce.    

Al doilea lucru pe care îl fac atunci când mă confrunt cu afirmații ale Bibliei care par că sunt în contradicție cu știința, este să mă gândesc și să analizez textul biblic punându-mi întrebarea: „Care este învățătura care se extrage din text, de fapt?” Spre exemplu, nu mă concentrez atât demult pe afirmația că Dumnezeu l-a făcut pe om modelând țărâna pământului, ci pe învățătura că l-a făcut pe om în mod unic, „după chipul și asemănarea Sa”.  

În ultima parte a cărții Poate știința explica totul? John Lennox discută despre minuni, învierea lui Isus și credibilitatea Noului Testament și remarcă la un moment dat că Diferența esențială dintre viziunea creștină și o viziune care neagă existența lui Dumnezeu este că creștinii nu cred că universul este un sistem închis de cauză și efect. Cred că este deschis activității cauzale a Creatorului său, Dumnezeu. Știința ne poate spune ceva despre acest aspect?

ET: Da, multe din concluziile și afirmațiile fizicii sunt valide în anumite condiții clar explicitate încă de la început. Spre exemplu, multe legi fizice încep cu cuvintele: „Într-un sistem închis, …. se întâmplă următoarele lucruri”. Într-un sistem închis, energia se conservă. În privința Universului, știința nu poate dovedi sau demonstra că Universul este închis (sau deschis), iar aici iarăși apare elementul credință. 

În concluzie, făcând referire la finalul Evangheliei după Ioan, John Lennox arată că Ioan nu este preocupat doar ca noi să citim și să credem ceea ce ne spune: este preocupat ca, pe baza lucrurilor citite, să ajungem să credem în Isus ca Persoană, pentru a putea experimenta minunea unei noi vieți pe care Însuși Isus o numește „viața veșnică”.

De îndată ce începem să vorbim despre relații personale, lăsăm în urmă știința. Însă nu lăsăm și rațiunea deoparte. Există o diferență fundamentală între cunoașterea științifică și cea personală.

În încheierea discuției noastre de astăzi, te rugăm, Emi, să ne spui cum se întrepătrund în viața ta aceste două tipuri de cunoaștere, științifică și personală, și ce înseamnă pentru tine răspunsul la întrebarea Poate știința explica totul?, care am văzut că este un „nu” destul de clar.

ET: Și pentru mine răspunsul este nu, știința nu poate explica totul. Știința este parte din mine, mă ajută să Îl cunosc mai mult pe Dumnezeu, felul în care El a creat Universul îmi spune multe despre înțelepciunea Lui, însă ea nu poate să mă ajute cu nimic atunci când caut sens și semnificație vieții în general sau sensul propriei vieți. Semnificația aceasta o găsesc în relația cu Dumnezeu prin credința în Isus Hristos.  

În încheiere vă recomand să ascultați discuția noastră integrală împreună cu Irina Enache, despre care poate că nu știați că a avut parte de o formare academică științifică, pentru că a urmat studii de licență și masterat la Facultatea de Biotehnologii din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. Ea mi se pare exponentul perfect pentru a demonstra că știința și orice alte preocupări sau forme de cunoaștere nu se exclud, pentru că, iată, de mai bine de 12 ani nu face studii de laborator, ci prezintă cărți alături de mine, absolventa de filologie. Descoperiți și perspectiva ei, ascultând episodul aici:

La sfârșitul cărții John Lennox oferă și o listă de recomandări pentru aprofundarea subiectului, iar câteva dintre ele le găsiți și pe blogul nostru, cum ar fi cartea sa Șapte zile care împart lumea. Începutul conform Genesei și științei, Creștinism, pur și simplu de C.S. Lewis și Pledoarie pentru Cristos de Lee Strobel. Noi vă recomandăm toată seria Pledoariilor lui Lee Strobel, precum și cărțile lui Alister MacGrath, dar și altele pe tema apologeticii și a relației dintre știință și religie pe care le găsiți pe blog în categoria apologetică.

Alte cărți de John Lennox:

„Unde e Dumnezeu în vremea coronavirusului?”

„Destinat pentru a crede?”