Cel mai bun mod de a te pregăti pentru situațiile de criză este să fii pregătit să mulțumești.
Așa cum memoria musculară presupune să exersezi o mișcare atât de des până când trupul „își amintește” mișcarea, exersarea cu credincioșie a mulțumirii îți întărește mușchii recunoștinței, în așa fel încât sufletul tău ține minte ce să facă în situații de criză.
Cum e posibil acest lucru?
Aflăm astăzi deschizând împreună cartea O mie de daruri de Ann Voskamp.
În 2021 s-au împlinit 10 ani de la publicarea acestei cărți, iar la aproape 10 ani de când am citit-o pentru prima dată în limba română, cu ocazia unei noi ediții într-o traducere nouă publicată de Editura Scriptum (căreia îi mulțumim pentru colaborare!), am decis că este timpul potrivit să o adăugăm în arhiva noastră.
Descoperă împlinirea și bucuria ce curg dintr-o inimă mulțumitoare este subtitlul și tema cărții O mie de daruri. Ann Voskamp mărturisește: mulțumirea pur și simplu mi-a salvat viața – fiindcă mi-a dat ochi să văd harul lui Dumnezeu care mă salvează efectiv în fiecare zi.
Și asta pentru că ea nu a fost mulțumitoare dintotdeauna. Prima parte a vieții i-a fost marcată de tragedia morții surorii sale mai mici, Aimee, eveniment ce a transformat complet dinamica familiei sale.
De aceea s-a luptat ani la rând cu întrebări cu care poate te lupți și tu: Chiar există un Dumnezeu bun? Un Dumnezeu care dă daruri bune, când pătuțul rămâne gol de-a lungul nopților ce nu se mai termină și în coșciug mișună viermii? Unde este Dumnezeu de fapt? Cum poate El să fie bun când bebelușii mor, căsniciile se destramă, iar năzuințele se spulberă ca praful în vânt? Unde este harul când cancerul macină, când singurătatea doare și părți neștiute din noi mor în taină, se frâng fără motiv, se degradează? Unde se ascunde bucuria Domnului, a Dumnezeului care umple pământul cu bunătăți, și cum să trăiesc din plin când viața este plină de durere? Cum să fiu deschisă pentru bucurie, și har, și frumusețe, și tot ce înseamnă viață deplină, când trebuie să fiu de piatră ca să pot îndura suferința, visurile năruite și tot ceea ce îmi secătuiește sufletul?
Să răspunzi la astfel de frământări cu replici gata fabricate sau cu îndemnul voios de a fi mulțumitor nu ar fi cel mai înțelept lucru, așa că Ann Voskamp descrie pe îndelete procesul personal îndelungat până la înțelegerea faptului că există un motiv pentru care Dumnezeu scrie povestea și nu eu. El știe cum decurg toate, încotro se îndreaptă, care este rostul lor.
Așadar, uneori nu ne rămâne decât să facem ce au făcut și israeliții în pustie. Când le-a fost foame, Dumnezeu le-a oferit manna – a cărei denumire este de fapt întrebarea lor în fața necunoscutului – ce este asta? Mai bine de 14.600 de zile, hrana lor zilnică este ceva ce nu pricep. Inexplicabilul le satură sufletul. Mănâncă misterul. Și misterul care n-avea niciun sens este „ca o turtă cu miere” la gust, remarcă atât de frumos Ann Voskamp în cartea O mie de daruri.
Cum putem însă să ne săturăm cu misterul? Cum putem să trăim neînțelegând întotdeauna de ce lucrurile nu se întâmplă cum ar trebui sau cum am vrea noi? În esență, numai prin Isus. Prin moartea prematură a eului, prin naștere la viața crucii, în coconul harului înainte de intrarea în viața veșnică. Fără acest Isus, nu, nimeni nu poate fi gata, arată Ann Voskamp.
Ea ne îndreaptă apoi gândurile către Cina cea de Taină, momentul în care Isus instituie Noul Legământ și în care aduce mulțumire pentru pâine și vin, înainte de a le împărți cu ucenicii. În original, cuvântul folosit pentru „mulțumire” este eucharisteo. Rădăcina cuvântului eucharisteo este charis, care înseamnă „har”. Isus a luat pâinea și a privit-o ca pe un har, și a mulțumit. A luat pâinea și, știind că e un dar, a mulțumit pentru ea.
Dar cuvântul eucharisteo mai conține și derivatul acestuia, cuvântul chara, care înseamnă „bucurie”. Bucurie. A… da.
Oare aceasta să fie cheia căutării celui mai important lucru? Chara, bucuria profundă, o găsești doar la masa euHARistiei – masa mulțumirii.
Deci, atâta timp cât pot să mulțumesc… Mă gândesc bine. Atâta timp cât pot să mulțumesc, pot să mă bucur. Pot să mă bucur. Oricând, adică acum; oriunde, adică aici.
Euharistia (eucharisteo) este simbolul central al creștinismului. Mulțumirea. Cina Domnului cu simbolurile sale este esența a ceea ce înseamnă să trăiești viața lui Cristos. Duminică de duminică, în biserica noastră nondenominațională, suntem chemați în mod solemn să ne împărtășim cu pâine și vin, scrie Ann Voskamp. Oare nu chemarea repetată de a ne începe săptămâna la masa euharistiei ne așază întreaga viață sub semnul mulțumirii?
Și aici ajungem la una dintre concluziile-cheie ale cărții O mie de daruri – Eucharisteo – mulțumirea – precedă întotdeauna miracolul.
Isus mulțumește chiar și pentru ceea ce Îl va frânge, Îl va zdrobi și Îl va răni și-I va produce belșug de bucurie (chara) în final. Misterul poartă în sine mai mult mister.
Euharistia ne cheamă să mulțumim pentru moarte. Să ne facem părtași morții Lui prin moartea noastră zilnică și să mulțumim pentru asta.
Isus socotește mulțumirea ca făcând parte integrantă din credința care mântuiește. Mulțumirea este inerentă mântuirii autentice și este necesară pentru o viață bună, deplină, din abundență.
Mulțumirea – pentru toate lucrurile – pregătește calea prin care Dumnezeu ne arată mântuirea Lui deplină în Cristos.
Mulțumirea – pentru toate lucrurile – pregătește calea pentru restaurarea deplină a mântuirii.
Pentru că, așa cum remarca Alexander Schmemann: „Viața neeuharistică a omului într-o lume neeuharistică este adevărata lui cădere.” Iată căderea! Ne-eucharisteo, nerecunoștința – nemulțumirea omului față de toate darurile fără plată ale lui Dumnezeu. Cu asta mă lupt și eu până la sânge: cu nerecunoștința, mărturisește Ann Voskamp. Așadar, ca să regăsesc Edenul, belșugul Paradisului, trebuie să mă lepăd de ne-eucharisteo, de viața mea învinețită și însângerată de nemulțumire, și să mă agăț de eucharisteo, făcând din mulțumire un mod de viață.
Cum faci din mulțumire un mod de viață? Ann Voskamp a început prin a scrie, la îndemnul unei prietene, o listă cu o mie de binecuvântări – o mie de daruri.
Această provocare îndrăzneață, această listă cu daruri – este un curs de învățare a limbii eucharisteo, scrie ea.
Și asta pentru că avem nevoie de exercițiu, de disciplină, avem nevoie, în cuvintele apostolului Pavel, să ne deprindem să fim mulțumitori.
Iar numind fiecare binecuvântare în parte, fiecare dar, reînvățăm limba Paradisului, pentru că a da nume este limba Paradisului. A numi înseamnă a găsi o identitate, identitatea noastră, a lui Dumnezeu.
Din nou, Ann Voskmap citează un alt pasaj relevant din cartea lui Alexander Schmemann, Pentru viața lumii: În Biblie, un nume… descoperă esența însăși a unui lucru, sau mai degrabă dezvăluie esența acestuia, ca dar al lui Dumnezeu. A numi un lucru înseamnă a arăta înțelesul și valoarea pe care i le-a dat Dumnezeu, a-l cunoaște ca venind de la Dumnezeu și a-i cunoaște locul și funcția în cosmosul creat de Dumnezeu. A numi un lucru înseamnă, cu alte cuvinte, a-L binecuvânta pe Dumnezeu pentru el și prin el.
Astfel, descoperă Ann Voskamp, a scrie o mie de motive de mulțumire, numirea lor este cu adevărat o sarcină sfântă. Acest antrenament s-ar putea să fie cel mai greu din viața mea, însă s-ar putea la fel de bine să-mi salveze viața.
De aceea, este cel mai bine să începi cu lucruri mici. Ca să ajungi să împlinești măreața chemare de a mulțumi pentru toate lucrurile, trebuie să mulțumești pentru lucrurile mărunte. Momentele se vor adăuga unul după altul.
Dar în această numărare a darurilor până la o mie, și chiar peste, descopăr că mulțumirea vagă pentru toate lucrurile din viața mea nu mă face să mă simt profund recunoscătoare decât pentru foarte puține lucruri. Trebuie să recunosc că o viață întreagă de predici și rafturi doldora de cărți pe tema „mulțumirii pentru toate lucrurile” nu folosesc la nimic, deoarece mulțumirea care schimbă viața nu se prinde de o viață dacă nu e bătută cu câte-un cui specific o dată, scrie Ann Voskamp.
În plus, acest obicei al mulțumirii pentru lucruri concrete ne ajută să răscumpărăm timpul și să fim mai atenți. Răscumpăr timpul din apatie, neglijență și inactivitate când mă umplu de mulțumiri și-l încetinesc împovărându-l cu prezența mea. Mulțumirea pe care I-o aduc lui Dumnezeu pentru momentul de față înmulțește momentele și timpul devine suficient, scrie Ann Voskamp. Pentru că, spune ea într-o altă frază-cheie a cărții O mie de daruri, viața este atât de urgentă încât trebuie trăită fără grabă. Cei pripiți sunt mereu zăbavnici cu inima în cele spirituale.
Această practică a notării într-un jurnal a motivelor de mulțumire trebuie însă împletită cu studiul Scripturii, pentru că se potențează reciproc.
Ca să citesc mesajul lui Dumnezeu în momente, trebuie să-I citesc iubirea în Scriptură; ca să-I descifrez scrisul în lume, trebuie să port lentilele Cuvântului. Numai Cuvântul ne poate ajuta să citim lumea corect, deoarece Cuvântul are semnul cuielor în palmele cu care ne cuprinde fața și ne șterge lacrimile de pe obraji și ochi care cercetează durerea noastră ce stă să se reverse și ne șoptește: „Știu. Știu.” Iubirea din Scriptură este o Persoană și lentilele Cuvântului pe care le port nu sunt o idee abstractă, ci ochii Dumnezeului-Om care a venit în lume și știe ce e durerea.
De aceea, cei mântuiți cu adevărat au ochi care cred și buze care mulțumesc. Credința stă în privirea ațintită a sufletului asupra Dumnezeului care mântuiește.
Poți să te bizui pe Dumnezeu? Numără-ți binecuvântările și vei afla câte din podurile Sale te-au susținut până acum.
Încrederea este podul dintre ieri și mâine, pod care se construiește din grinzile mulțumirii. Recunoștința stă la baza grinzilor încrederii. Pot să calc cu încredere pe grinzile acestea – de la cunoscut spre necunoscut – fiindcă știu: El mă ține.
Mulțumirea ne hrănește încrederea.
În final, o viață care contemplă binecuvântările lui Cristos devine o viață care manifestă iubirea lui Cristos. Dăruiește-ți viața pentru a primi în schimb mai multe vieți, dăruiește-ți binecuvântările pentru a le înmulți, dăruiește pentru ca mulți să crească și fă toate acestea de dragul lui Dumnezeu.
Cu acest îndemn se încheie cartea O mie de daruri de Ann Voskamp, o carte plină de sensibilitate, cu un ritm domol, menit să te ajute să descoperi în tihnă și cu minunare aceste adevăruri. Prima dată când am citit această carte la recomandarea cuiva, acum vreo 8-9 ani, am fost foarte impresionată și am vrut să o prezentăm în emisiune în sezonul care urma. Nu a fost un moment potrivit atunci, însă, așa că între timp am prezentat celelalte cărți ale lui Ann Voskamp care au apărut de atunci. Cu excepția ultimei sale cărți, Deschizătorul de drumuri (care mi se pare acum cea mai bună carte a ei), celelalte nu se compară însă cu prima, O mie de daruri. La a doua lectură nu m-a impresionat la fel de mult ca prima oară, poate și pentru că acum am alți termeni de comparație sau pur și simplu pentru că există momente și momente. Unele cărți sunt perfecte pentru noi în anumite momente din viață și nu în altele.
Vă îndemn să ascultați și discuția noastră din episodul audio, pentru a afla și părerea Irinei Enache, dar și pentru a descoperi câteva detalii despre Alexander Schmemann și cartea sa Pentru viața lumii, din care citează Ann Voskamp destul de des în cartea ei (și căreia plănuim să-i dedicăm propriul episod!).
Alte cărți de Ann Voskamp:
Alte cărți pe care le pomenim:
Pentru viața lumii de pr. Alexander Schmemann
CARTEA E O VIAȚĂ 