Recomandări de lectură pentru 2024


La mulți ani! Vă doresc un an nou binecuvântat și plin de lecturi valoroase!

Mulțumim că ați rămas alături de noi și în anul 2023 și sperăm că în continuare, articolele și emisiunile de pe blogul CARTEA E O VIAȚĂ vă vor fi o bună sursă de inspirație.

În continuarea listei Irinei, iată câteva cărți pe care vi le recomand pentru anul 2024:

„O muscă în Sfântul Munte” de Vasilis G. Frangopulos a fost cea mai frumoasă și înduioșătoare carte de anul acesta (și nu spun cu ușurință asta, pentru că a avut suficientă concurență); este o carte pe care aș recomanda-o și dărui-o oricui, pentru că este atât de simplă, de directă și frumos scrisă, încât pătrunde direct în suflet. O poveste despre credința adevărată, trăită cu inima, cu întreaga ființă, și arătată cu putere omului nehotărât, aflat departe de Dumnezeu, cu personaje extrem de bine construite și de neuitat, și un final neașteptat, copleșitor, care te face să cazi în genunchi și să te rogi „Doamne, vreau și eu să văd cu adevărat lumea Ta, să trăiesc cu adevărat și pe deplin viața pe care mi-ai dat-o.”

Continuând subiectul dialogului interconfesional, iată încă două resurse foarte bune pentru a afla cum se văd lucrurile și din „partea cealaltă” (a perspectivei evanghelice, cel puțin). Ortodoxie și false credințe – Cum să afli calea către Hristos, de pr. Andrew Stephen Damick, prezintă ortodoxia, catolicismul și toate ramurile protestante și evanghelice din perspectiva unui fiu de misionari, venind dintr-o denominațiune evanghelică și care a devenit preot ortodox. De asemenea, cartea Religia apostolilor – Creștinismul ortodox în primul secol după Hristos, scrisă de pr. Stephen De Young, prezintă în mod armonios continuitatea dintre religia Vechiului Testament, credința prezentată în Noul Testament și cea trăită de Biserica primelor veacuri. Pr. Stephen De Young este gazdă a unui podcast realizat împreună cu pr. Andrew Stephen Damick, și în care cei doi încearcă să răspundă la întrebări legate de realitatea spirituală, cum a fost aceasta experimentată de-a lungul istoriei, cum putem interacționa corect cu ea și cum să trăim o viață creștină în care cele văzute și cele nevăzute se întrepătrund.
De asemenea, lucrarea de doctorat a lui Emil Bartoș, „Conceptul de îndumnezeire în teologia lui Dumitru Stăniloae” prezintă o analiză, din perspectivă evanghelică, a învățăturii despre îndumnezeire, theosis, în înțelegerea teologului ortodox Dumitru Stăniloae, înscrisă pe linia marilor Părinți ai Bisericii.

20240101_220724

Dacă Irina vă recomanda Inima curată a poveștilor – Poveștile clasice și imaginația morală a copiilor, pe care am prezentat-o în emisiunea noastră, eu vă recomand și cealaltă carte de Vigen Guroian tradusă la noi, Grădina ca parabolă teologică – o carte de meditații pentru tot parcursul anului, în care acesta, inspirat de practica grădinăritului și a influenței ciclului anotimpurilor asupra acesteia, face o paralelă cu ciclul anului bisericesc și influența acestuia asupra sufletului omenesc, și el având nevoie de „grădinărit” – de hrană, de curățare, de vindecare a bolilor, de a fi în armonie cu natura, cu Biserica și cu ritmurile lor.

Mireasma raiului. Povești despre sfinți și animalele lor, de Katherine Bolger Hyde și superb ilustrată de Anastasiya Sokolova, este potrivită pentru orice vârstă și prezintă pe scurt viețile unor sfinți care au avut o relație specială cu animalele, care să ne inspire să lucrăm și noi împreună cu Dumnezeu, îngrijindu-ne și arătând bunătate chiar și față de animale, pentru a readuce lumea la starea în care era atunci când El a creat-o și a restaura armonia dintre om și natură.

În plus, două cărți de non-ficțiune care m-au surprins plăcut anul acesta:
În special dacă lucrați în companii multinaționale (ca mine) sau cu clienți din culturi diferite, cartea The Culture Map de Erin Mayer surprinde foarte bine influența culturii de proveniență asupra modului în care angajații sau partenerii de afaceri se raportează la subiecte precum comunicarea, conducerea, acordarea încrederii, oferirea feedback-ului, luarea deciziilor, confruntarea, persuasiunea, sau planificarea.
Iar cartea 4000 de săptămâni. Time management pentru muritori, de Oliver Burkeman, ne readuce în atenție lucrurile cu adevărat importante pe care le trecem cu vederea în goana noastră de a fi mai eficienți și organizați, doar pentru a constata că suntem și mai ocupați înainte. Avem la dispoziție mult mai puține săptămâni de viață decât ne închipuim, și dacă tot este un nou început de an, este bine să ne oprim și să evaluăm cum ne dorim cu adevărat să le trăim.


Listele mele de recomandări din ceilalți ani: 20182019202020212022, 2023.

Avatarul lui Necunoscut

Autor: Irina Enache

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

Scrie un comentariu