Deși are 31 de zile, nu mi-a ajuns luna octombrie să termin ce cărți mai aveam începute. Asta și pentru că am reluat înregistrările pentru noul sezon CARTEA E O VIAȚĂ și am mai lucrat la editarea a două cărți. Cu toate acestea, am reușit totuși să parcurg 12 cărți, printre care se numără cinci cărți pentru copii, un volum de bandă desenată, un roman pentru adolescenți, o carte pentru mame, un volum despre basmele lui H.Ch. Andersen și credința creștină și trei cărți despre teologie și viața creștină.
De Ziua Educației, pe 5 octombrie, am fost la Festivalul Recolta la librăria Seneca Anticafe, unde autoarea Simona Epure a susținut un atelier la care a citit cartea Șoricelul Fursec și un prieten minunat scrisă de ea și ilustrată minunat de Lavinia Trifan, iar noi am cumpărat volumul 2 (pentru că pe primul nu l-am mai prins, erau puține exemplare acolo), Șoricelul Fursec și supriza din grădină, pe care l-am citit în autobuz în drum spre casă.
Mi-au plăcut foarte mult, mai ales datorită ilustrațiilor! Poezia (sunt scrise în versuri) nu e cea mai strălucită, dar poveștile în sine sunt foarte drăgălașe.
În primul volum acțiunea are loc în preajma Crăciunului. Șoricelul Fursec are o cofetărie și e prins până peste cap cu treburi și are nevoie de un ucenic.
În al doilea volum, Șoricelul Fursec și, de acum, prietenul și partenerul său de afaceri, Ariciul Agrișă, își doresc să aibă și o grădină, pe lângă cofetărie, dar unul e mai răbdător și meticulos decât celălalt, iar rezultatele eforturilor lor vor fi, evident, diferite.
Tot atunci am cumpărat și Florile micuței Ida, un basm de Hans Christian Andersen ilustrat foarte frumos de Daniela Iride Murgia, pe care l-am citit în aceeași zi.
Este un basm care ilustrează preocuparea lui Andersen pentru moarte și efemeritate, dar și pentru felul în care ele sunt îndulcite de credința în viața de apoi și în ciclul naturii (în cazul de față, fiind vorba de „moartea” unor flori). Florile de fapt sunt zâne care atunci când nu le vede nimeni își dezvăluie adevărata față și dau baluri, iar acum se vor duce la culcare și se vor trezi la primăvară.
Am ajuns apoi la biblioteca de cartier și am împrumutat Erus și Valea Răbdării de Alec Blenche și Zâmbește! de Raina Telgemeier.
Seria cu Erus am văzut că este foarte populară și apreciată printre mamele din mediul online, așa că am vrut să văd dacă ratez cu adevărat ceva valoros. Concluzia mea este că se poate trăi și fără ea, dar înțeleg de unde vine entuziasmul. Erus și Valea Răbdării este abia primul volum dintr-o serie de patru cărți, în care personajul principal, ajutat de diverși prieteni, trebuie să parcurgă un fel de călătorie inițiatică prin patru văi – Valea Răbdării, Valea Generozității, Valea Recunoștinței și Valea Iubirii – pentru a-și salva regatul care și-a pierdut vigoarea, strălucirea și bucuria din cauza unui individ care a introdus nemulțumirea și zahărul în mediul lor bogat în fructe și legume (supra-simplific un pic).
După părerea mea, este o încercare seculară de a le inspira copiilor valori morale și nutriționale/ecologice, unde eroul descoperă că avea tot timpul în interiorul său acele calități, doar că a trebuit să învețe să și le aducă la suprafață și să le cultive și la final, uau, ce răbdător este Erus!
Pe mine personal mă deranjează ca într-o poveste să insiști să subliniezi cât de benefic este să mănânci fructe și legume (de altfel, ele sunt investite cu puteri magice în această poveste, îi dau lui Erus putere să treacă de diversele probe…). Mi se pare că o astfel de discuție trebuie lăsată în seama cărților de non-ficțiune pe această temă.
În fine, trecând mai departe, mi-a plăcut mult mai mult volumul de bandă desenată Zâmbește! de Raina Telgemeier, pe care ni l-a recomandat aici pe blog Ana Constantin și s-a dovedit a fi o alegere bună.
Cartea se bazează pe experiența personală a autoarei, care a trebuit să poarte nenumărate forme de aparat dentar și a avut parte tot felul de intervenții dureroase la dantură, după ce a suferit o căzătură în urma căreia cei doi dinți din față de sus îi intraseră în gingie. Am empatizat foarte mult cu personajul principal, întrucât și eu am purtat aparat dentar mulți ani în copilărie și adolescență și, deși n-am avut parte de dureri și batjocuri din partea colegilor ca ea, am putut să înțeleg suferința ei. Cu siguranță mi-ar fi plăcut să o citesc când eram de vârsta ei.
După cum scriam luna trecută, aveam de gând și luna aceasta să parcurg romane din secolele trecute, dar am reușit să citesc doar unul, și anume, Cavalerul de duminică de Olga de Pitray (fiica mai cunoscutei scriitoare franceze, Contesa de Ségur).
Deși s-ar încadra mai degrabă în genul cărților moraliste, nu este ostentativă, dar ține să sublinieze modul în care personajul principal, Roland, fiul unui pictor talentat, dar sărac, dorind să răsplătească marele bine pe care i l-a făcut un negustor bogat cumpărând un tablou de-al tatălui său, intră în slujba acestuia și se dovedește a fi o prezență și o influență binefăcătoare și chiar salvatoare pentru toți membrii familiei (negustorul avea un fiu și o fiică, ambii îndărătnici și cheltuitori).
Am parcurs în paralel și o carte cu o premisă interesantă, pe baza căreia am avut de gând să facem un episod al emisiunii. Este vorba despre De la Crăiasa Zăpezii la Soarele Dreptății – o lectură creștină a poveștilor lui H.Ch. Andersen de Ivona Boitan.
Deși, după cum am zis, teza mi s-a părut interesantă, materialul nu mi s-a părut a fi suficient de profesionist, revelator sau convingător, autoarea ocupând mult spațiu repovestirii pe larg a poveștilor pe care le tratează în carte. Ne vom folosi de câteva idei din ea însă într-un episod al emisiunii când vom aborda tema mai largă a importanței poveștilor și a basmelor în cultivarea imaginației morale a copiilor, întrucât, între timp, a apărut în limba română un volum deosebit care abordează această temă, și anume, Inima curată a poveștilor – Poveștile clasice și imaginația morală a copiilor de Vigen Guroian.
M-am ocupat apoi de editarea traducerii cărții Reactivity: How the Gospel Transforms Our Actions and Reactions de Paul David Tripp. El abordează problema actuală a reactivității în mediul online, în care, chiar și printre creștini, oricine își dă cu părerea și îi desfințează pe cei cu care nu e de acord, sunt batjocoriți pastorii sau liderii, ne inflamăm și pronunțăm anateme etc. Deși mi s-a părut că și originalul ar fi avut nevoie de mai multă editare, pentru că au fost multe ocazii în care mi s-a părut că se exprimă total nefiresc chiar și în limba engleză, cred că discuția este necesară și volumul va fi binevenit.
M-am concentrat apoi asupra lecturii unui volum mai consistent, pe care îl vom prezenta în curând într-un episod al emisiunii, și anume, Ortodoxie și evanghelism: Trei perspective de Bradley Nassif, Michael Horton, Vladimir Berzonsky, George Hancock-Stefan și Edward Rommen.
Mi se pare că ar trebui să fie o lectură obligatorie în contextul nostru românesc majoritar ortodox și o discuție care ar trebui să aibă loc între reprezentanții cultelor de la noi.
Autorii, atât evanghelici, cât și ortodocși ai volumului au fost invitați să răspundă la întrebarea dacă sunt compatibile ortodoxia și evanghelismul, iar după argumentația fiecăruia (una cu „da”, două cu „nu” și două cu „poate”), ceilalți participanți la dialog răspund, pentru ca, la final, autorii să revină cu niște concluzii.
Mi-a plăcut foarte mult această abordare și lectura a curs surprinzător de repede, am fost chiar captivată și foarte interesată să aflu cum pun problema acești domni și mi-a clarificat și mie anumite aspecte teologice descrise de ambele confesiuni.
Mai multe povestim în episodul dedicat ei, dar pot să vă spun de pe acum că merită să o citiți!
Am mai citit o carte ilustrată pentru copii, Starlight Sailor de James Mayhew și Jackie Morris (cea care a scris și ilustrat și Descătușarea și alte reverii), o carte pe care am găsit-o la Reading Corner, un site cu cărți în engleză la mâna a doua (am pus link la un alt site de anticariat, unde văd că mai există un exemplar cu 5 lei!).
O dorință devenită realitate pe tărâmul viselor, superb ilustrată!
Am încheiat luna editând o altă carte, Safe and Sound: Standing Firm in Spiritual Battles de David Powlison, o carte pentru pastori și consilieri, despre războiul spiritual și parcurgând o carte pentru mame, Risen Motherhood – Gospel Hope for Everyday Moments de Emily Jensen și Laura Wifler, fondatoarele podcastului cu același nume.
Cartea abordează vreo 14 subiecte de interes pentru mame după aceeași structură: creație, cădere, răscumpărare și consumare/glorificare (consummation), punând în contrast mesajul culturii/societății despre subiectul respectiv cu mesajul evangheliei prezentat după acea schemă.
Ideea era bună, dar cred că introducerea și prezentarea generală a acestui tipar al evangheliei ar fi fost suficiente, pentru că după o vreme a devenit redundant și repetitiv să tot spună că din cauza căderii nimic nu merge bine, dar prin răscumpărare există o șansă, dar oricum, totul va fi minunat undeva în viitor în slava consumării.
Am senzația că voi avea o părere foarte nepopulară despre această carte, la fel cum am avut și despre cartea Pentru părinți a lui Paul David Tripp, lăudată și ea de mai toată lumea.
Autoarele menționează încă de la început că ele nu vor oferi niște idei practice, ci un mod de a vedea lucrurile prin perspectiva evangheliei, dar părerea mea este că ar fi fost mult mai utilă (și originală), dacă, în această viziune reușeau să ofere și exemple practice de abordare a subiectelor respective. Să-mi spui că ceva nu funționează sau nu e bine să gândești din pricina căderii și că până la urmă oricum n-o să fie nimic perfect până la glorificare nu mă va încuraja prea mult să dau ce e mai bun din mine ca părinte.
Am înțeles că această idee – faptul că numai răscumpărarea prin Isus ne poate ajuta să reușim să ne creștem copiii, să ne iubim soții, să nu devenim perfecționiste, etc – poate reprezenta o eliberare, mai ales de tendința de a controla, de a vrea ca totul să iasă cum vrei tu (chiar dacă bine) și poate chiar de tendința de a dispera că dacă tu greșești cu ceva copiii tăi se vor pierde.
DAR, mi s-a părut că ideea generală e că și nici nu trebuie să te chinui prea mult, că Isus a „trăit o viață perfectă în locul nostru” și de aceea noi nu trebuie să fim părinți perfecți („because Jesus lived a perfect life in our stead, we don’t have to be perfect parents”) – idee care mi s-a părut cel puțin dubioasă, dacă nu chiar nebiblică.
Ce m-a mai deranjat pe mine a fost faptul că în unele cazuri autoarele au făcut niște dihotomii false sau forțate între ce încadrau la mesajul culturii și evanghelie, doar de dragul de a arăta că doar Hristos oferă împlinire în domeniul respectiv.
Cea care m-a deranjat cel mai mult a fost cea legată de căsnicie. Autoarele susțin că mesajul culturii e că prin căsnicie vei fi fericit și că o să fie totul minunat. Mesajul evangheliei este că din păcate nu e așa, pentru că suntem căzuți etc, dar, prin răscumpărare putem să-i IUBIM pe cei cu care ne-am căsătorit și pe care am ajuns să nu-i mai suportăm. Doar mie mi se pare că ceva nu e în regulă?
De ce să pornești de la premisa – mai ales creștin fiind – să odată ce te căsătorești totul se va duce de râpă? Ah, da, nu ne creăm așteptări nerealiste și ar trebui să știm de la început la ce și cu cine ne înhămăm, dar nu ne căsătorim DIN IUBIRE și pentru că ne PLACE totuși de cel cu care ne căsătorim? Ajungi să nu mai suporți pe cineva pe care îl iubeai sau îl plăceai din neveghere și din faptul că nu întreții acea iubire, ci te lași copleșit de altele, nu pentru că „mesajul culturii” – acela al fericirii în căsnicie – este unul greșit! Nu cred că se poate susține asta, dimpotrivă, ar fi trebuit să sublinieze că tocmai datorită evangheliei ai și mai multe șanse să fii fericit în căsnicie, nu că ea doar îți dă puterea să-l iubești pe cel cu care te chinui să trăiești…
Alt caz în care mi s-a părut că se face o falsă dihotomie a fost opoziția grup de mame (sub titlul „e de-ajuns să ai un grup de mame care gândesc la fel) și comunitatea bisericii și sublinierea asta foarte apăsată a faptului că poți să ai tu cel mai bun grup de mame, aia nu suficient, îți trebuie comunitatea bisericii.
Nu mă înțelegeți greșit: evident că avem nevoie de comunitatea bisericii. Dar a-i spune unei mame, care poate că chiar s-a rugat să găsească un grup de mame în care să se integreze la locul de joacă, la grădiniță sau la școală, că ea își caută „comunitatea” acolo unde nu trebuie, mi se pare că nu ar ajuta-o cu nimic și e cam exagerat. Există comunități sănătoase și benefice și în afara comunității bisericii, iar ele pot fi chiar o dovadă că creștinii sunt lumini adevărate acolo unde se află și adună în jurul lor astfel de comunități sau, dimpotrivă, un semnal de alarmă că astfel de micro-comunități nu se coagulează în biserică.
Au fost și câteva capitole mai utile și mai echilibrate, cum ar fi cel despre aspectul fizic și cel despre tradiții, dar și acolo, m-a deranjat că mereu se pornește de la premisa că în spatele tuturor concepțiilor așa-zis dezechilibrate se află mândria sau dorința de a fi o mamă perfectă sau de a aduna puncte de mamă bună. Nu prea există nuanțe în cartea asta sau nu suficiente.
Din nou, cred că ar fi fost mult mai utilă cartea lor dacă ar fi vorbit mai mult din propria experiență, mai ales că am înțeles că ambele autoare au copii cu dizabilități sau probleme grave de sănătate și ar fi fost interesant să vedem cum au gestionat ele aceste situații privind totul prin perspectiva evangheliei.
Acestea fiind zise, nu-mi vine să cred că mai sunt doar două luni din anul 2023 și doar 3 săptămâni până la Târgul de Carte Gaudeamus din București, care va avea loc între 22-26 noiembrie! Pe lângă listele pentru Gaudeamus, mai avem câteva episoade de pregătit și alte idei pe care le clocim și care sperăm să se fructifice în ceva frumos tot în luna noiembrie. Watch this space!
Voi ce ați mai citit toamna asta?
CARTEA E O VIAȚĂ 