Din punct de vedere teologic, toți trăim în cenușa unei explozii, în propria noastră pustietate. Dar purtăm în ADN-ul nostru praful Edenului. Acum, când ne confruntăm cu o lume a uraganelor și a cutremurelor, a devastării atomice și a găurilor lăsate de gloanțe în școlile publice, trebuie să înțelegem că abilitățile noastre de a ne imagina poartă cu sine responsabilitatea de a vindeca, la fel de mult cum poartă cu sine responsabilitatea de a descrie angoasa. În loc să ne folosim de imaginația artistică pentru scopuri distructive, exploatatoare, trebuie să semănăm semințele reînnoirii și ale speranței, așa cum a făcut Van Gogh în desenele sale.
Al nostru este ținutul exilului din Babilon, unde Ieremia îl îndemna pe poporul lui Dumnezeu să „urmărească binele cetăţii” (Ieremia 29:7). Deseori, cetățile (orașele) sunt locurile unde „lemnarii și fierarii” (meșterii și artizanii) sunt luați în captivitate (Ieremia 29:2). Dacă vrem să vedem arta ca pe o forță integratoare, atunci va trebui să recuperăm limbajul speranței în exil. Apoi arta va putea duce la reconcilierea dintre Oraș și Natură. Această imagine împrumută foarte mult din viziunea unui Nou Ierusalim. Adevărata Cetate a lui Dumnezeu este un oraș plin de copaci ai păcii; este un oraș prin care curge râul strălucitor al vieții, adevărata împlinire a ambițiilor noastre creative.
Refracții este o serie de citate din cartea Refractions de Makoto Fujimura, o invitație la călătorie în lumea credinței, artei și culturii.
CARTEA E O VIAȚĂ 