Distrus de către romani în timpul celor două războaie din 66-70 și 132-135, Ierusalimul a reușit, în cel de-al patrulea secol, să își recapete poziția apostolică de centru puternic al creștinismului. Acest fapt a marcat drumul către recunoașterea Ierusalimului drept una dintre cele cinci Biserici „patriarhale” recunoscute, pe lângă Alexandria, Antiohia, Constantinopol și Roma. Chiril se remarcă printre liderii Bisericii din Ierusalim. A influențat întreaga Biserică prin Catehezele sale, o expunere aproape completă a învățăturilor dogmatice ale Bisericii – de la Creație până la A doua venire, despre păcat, pocăință, botez și credință, precum și crezul apostolic – rezumatul întregii învățături creștine, acestea fiind adresate catehumenilor, celor ce se pregăteau pentru botez. Deși catehezele au fost scrise într-o formă mai degrabă populară decât științifică, ele au fost alcătuite cu mare grijă pentru catehumeni, fiind accesibile și practice, prezentând învățăturile în mod gradat, pentru o aprofundare treptată a acestora.
Chiril a participat la Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol din anul 381, unde a combătut erezia lui Macedonie. La acel sinod a votat pentru acceptarea termenului homoousia, fiind în acord cu Părinții Capadocieni.
Simbolul credinței n-a fost alcătuit după părerile oamenilor, ci din toată Scriptura a fost adunat ceea ce este mai important, pentru a da o singură învățătură completă de credință. Și, după cum sămânța de muștar închide într-un grăunte foarte mic mulțime de ramuri, tot astfel acest compendiu al credinței închide în câteva cuvinte toată cunoașterea adevăratei pietăți cuprinsă în Vechiul și Noul Testament.
Nu considerați vasul de botez doar ca apă curată, ci priviți la harul spiritual acordat odată cu apa. Căci după cum ofrandele de pe altarele păgâne, deși neutre în ele însele, devin pângărite prin invocarea idolilor, tot așa și invers, simpla apă curată capătă putere de sfințire după invocarea Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt.
Din moment ce natura umană are două ipostaze, este compusă din suflet și trup, tot așa și purificarea are două ipostaze – spirituală pentru partea spirituală, trupească pentru partea trupească. Căci după cum apa purifică trupul, tot așa și Duhul pecetluiește sufletul, pentru ca noi, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată (Evrei 10:22) să ne apropiem de Dumnezeu.
Noi nu propovăduim doar o venire a lui Hristos, ci și pe a doua, mult mai glorioasă decât prima. La prima venire am văzut răbdarea Lui; la a doua venire, va veni cu coroana Împărăției lui Dumnezeu. În general, la Domnul Isus Hristos, toate lucrurile au două ipostaze. Nașterea sa este de două feluri, una din Dumnezeu înainte de vremuri și una din Fecioară la împlinirea vremurilor. Venirea Lui este de două feluri, una smerită, ca ploaia ce cade peste iarba cosită, iar a doua, cea care va să vină în slavă. Prima dată, a fost înfășat în scutece într-o iesle; a doua oară, „hainele Sale vor fi de lumină”. Prima dată, a îndurat crucea și a disprețuit rușinea; a doua oară, va veni în slavă, însoțit de armate de îngeri. Nu ne mărginim, deci, la prima Sa venire, ci o așteptăm pe a doua.
Cineva va spune „Dacă esența divină depășește capacitatea noastră de înțelegere, de ce să ne mai batem capul să vorbim despre astfel de lucruri?” Eu le răspund: „Doar pentru că nu pot să beau tot râul, nu pot să iau în mică măsură ceva ce îmi aduce o bucurie? Doar pentru că, cu ochi ca ai mei, nu pot privi întregul soare, înseamnă că nu pot să privesc atât cât îmi este suficient pentru nevoia mea? Dacă intru într-o grădină minunată și nu pot mânca toate fructele de acolo, înseamnă că trebuie să ies din ea flămând?
Eu Îl slăvesc și Îl glorific pe Cel ce ne-a creat așa, căci este poruncă divină care spune „Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!” (Ps 150) Iar eu încerc să Îl slăvesc pe Domnul, nu să definesc ceea ce este El. Chiar dacă știu că voi eșua și în a-L slăvi așa cum se cuvine, tot cred că este o muncă evlavioasă să fac atât cât pot.
CARTEA E O VIAȚĂ 