Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oi. (Ioan 10:11)
Acesta este Păstorul nostru cel bun. Interesul Lui față de noi nu este nici superficial, nici nu vine dintr-o inimă împărțită. Nu, Isus este cu totul dedicat nouă – îngrijindu-Se de noi, cunoscându-ne, călăuzindu-ne și dându-Și viața pentru noi.
Îți mulțumesc, Isuse, pentru că mă iubești chiar și atunci când, asemenea unei oi nesăbuite, fug de lângă Tine. Ce privilegiu este pentru mine să fac parte din turma Ta și să fiu cunoscut de Tine! Ajută-mă să învăț să Te imit în felul în care îi iubesc pe alții, sacrificându-mi propriile dorințe pentru a-i sluji mai bine pe cei pe care Tu i-ai așezat în viața mea. Fă ca viața mea să le îndrepte atenția spre Tine, bunul meu Păstor. Amin.
Asheritah Ciuciu, Descoperă frumusețea numelor lui Isus
Mai multe resurse conexe aici.