Ultima dată când v-am prezentat noutăți editoriale, ne aflam „pe timp de izolare”. Între timp, lucrurile s-au mai relaxat puțin – sau, poate pentru unii dintre noi, lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici în starea de urgență, nici în cea de alertă. Orice fel de stare ar urma, întotdeauna trebuie să avem grijă de starea sufletului nostru. Iar una din modalitățile prin care putem face acest lucru este să citim cărți de calitate și legate de subiecte care ne interesează. De aceea, vă prezint câteva noutăți apărute în ultima perioadă – și poate, cine știe, veți găsi cel puțin un titlu care să vă facă să dați o fugă până la o librărie, sau o comandă online.
Descrierea primei cărți pe care v-o prezint mi-a mers la inimă, pentru că, în ultima perioadă, chiar și înainte de starea de urgență, am căutat să încetinesc ritmul vieții.
Liniște, odihnă, seninătate, calm. Cum să dobândești un suflet liniștit într-o lume agitată, de David Henderson. Încercăm să înghesuim cât de mult posibil în puţinul timp pe care-l avem la dispoziţie – muncă, prieteni, joacă, odihnă -însă se pare că niciodată nu avem timp suficient. Inspirându-se din Eclesiastul – „Mai bine o mână plină de odihnă, decât amândoi pumnii plini de trudă şi goană după vânt” David W. Henderson ne încurajează să trecem dincolo de a lăsa o marjă de timp sau de a spune nu din când în când, şi, dându-ne un pas în spate, să privim viaţa noastră, examinând dinamica internă şi cea externă, care ne împing la aglomerare şi grabă. împărtăşind cu noi relatări pline de onestitate din luptele personale, ne ajută să explorăm felul în care încadrează timpul Scriptura -.înţelegând timpulîn care trăim, profitând la maximum de timpul nostru şi încrezându-ne în Dumnezeu în ceea ce ţine de odihnă.Dacă eşti sătul de a simţi du-te-vino-ul culturii noastre orientate după timp, cartea de faţă va însemna o invitaţie binevenită de a te odihni şi a trăi viaţa cu dibăcie şi credincioşie, marcat de pace şi linişte.
De asemenea, vă reamintesc de ultima carte a lui Ravi Zacharias, Logica lui Dumnezeu. 52 de idei creștine esențiale pentru inimă și minte: o carte ce te va purta într-o călătorie în care vei afla ceea ce crezi și ceea ce nu crezi, dar și felul în care îți poți aduce în acord îndoielile reale și credința autentică.
Un Mare Preot milos și vrednic de încredere este o carte de Martyn Lloyd Jones care înalță măreția Mântuitorului nostru și importanța Evangheliei lui Isus Hristos, pe baza Epistolei către Evrei. Iar până veți citi această carte, puteți asculta episoadele CARTEA E O VIAȚĂ despre alte două lucrări valoroase ale lui Dr. Martyn Lloyd Jones, Căutând Fața lui Dumnezeu, și Depresia spirituală:
Întinde fără să frângi, de Nancy Ortberg este o carte despre „arta de a scoate ce e mai bun din oameni”, oferind speranța că Dumnezeu pune preț pe viața și abilitățile noastre, indiferent cât de răvășite ar părea, și este dispus să le folosească pentru a avea un impact pozitiv în această lume.
Cu Nancy Ortberg am făcut, de asemenea, cunoștință în sezonul 18 al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ.
Pentru că, de curând, v-am prezentat câteva lucrări de G.K. Chesterton, vă aduc în atenție o apariție mai recentă, Dacă Dumnezeu nu ar exista, și alte eseuri, pe teme foarte actuale precum familia tradițională, educația religioasă, ateism etc, într-o traducere de excepție purtând semnătura lui Cătălin Sturza și cu o prefață de Joseph Pearce.
„Chesterton ne arată că viața este plină de paradoxuri. Este plină de acele contradicții aparente, de juxtapuneri incongruente care indică adevăruri mai adânci. Luați, de exemplu, faptul că e nevoie ca un om să fie mare ca să știe cât de mic este, sau faptul că mândria este păcatul unui om mic care crede că este mare. Sau luați cuvintele lui Hristos, Maestrul suprem al Paradoxurilor, care ne spune în mod solemn că cei din urmă vor fi cei dintâi și cei dintâi vor fi cei din urmă. Evangheliile sunt pline de astfel de paradoxuri, ilustrând faptul că Chesterton nu era, în nici un fel, inventatorul puterii paradoxului.” (Joseph Pearce)
John Charles Ryle (10 mai 1816 – 10 iunie 1900) scria „Cu cât trăiesc mai mult, cu atât sunt mai convins că lumea nu are nevoie de o evanghelie nouă, așa cum declară unii. Sunt pe deplin încredințat că umanitatea nu are nevoie de nimic altceva decât de o expunere fermă, completă și statornică a «vechilor cărări». Puteți regăsi ideile acestui episcop anglican pe teme precum Persoanele Trinității, păcatul, convertirea, pocăința, credința, în volumul Vechile cărări. Explicații simple ale unora dintre cele mai importante subiecte ale creștinismului.
De asemenea, vă aduc în atenție două cărți recente ale editurii Humanitas, Cinci cărți din Biblie în traducerea lui Petru Creția, și Isus și rădăcinile evreiești ale Mariei, de Brand Pitre, autor pe care l-am prezentat și noi într-un episod special de Paște:
P.S. Am observat recent că una dintre cărțile pe care le-am prezentat într-una din emisiuni (și am avut și o serie de citate din ea), și anume O singură credință – Consensul evanghelic, de J.I. Packer și Thomas C. Oden, este disponibilă gratuit pe pagina de cărți gratuite a editurii Casa Cărții. Episodul emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ poate fi ascultat aici: