S-au scris deja atâtea lucruri despre Domnul nostru Isus Hristos, încât am putea fi tentaţi să ne întrebăm dacă a mai rămas ceva de spus. Mai există, însă, multe lucruri de spus şi multe unghiuri noi şi imprevizibile din care istoria lui Isus să fie privită şi înţeleasă. John Ortberg, autorul cărţii Cine este omul acesta? Impactul imprevizibil al lui Isus asupra lumii noastre, prezintă, într-un limbaj ce îl face relevant pentru vremurile noastre, impactul lui Isus asupra istoriei omenirii şi a condiţiei umane.
În Cine este omul acesta? Impactul imprevizibil al lui Isus asupra lumii noastre, John Ortberg prezintă, pentru toţi cei care cred şi cei care poate încă n-au ajuns la certitudine, un motiv irezistibil pentru a căuta răspunsuri. Mai mult, ne aminteşte că e de datoria noastră să căutăm răspunsuri, fiindcă în toată istoria omenirii nu a existat o întrebare mai importantă decât aceasta, scrie Condoleezza Rice, fost Secretar de stat al Statelor Unite ale Americii, în cuvântul-înainte al acestei cărţi.
Isus este figura cea mai cunoscută a istoriei. Impactul Său asupra lumii este imens şi deloc întâmplător. Impactul Lui a măturat istoria asemenea cozii unei comete, influenţând arta, ştiinţele, guvernarea, medicina şi educaţia. El i-a învăţat pe oameni ce înseamnă demnitatea, compasiunea, iertarea şi speranţa. În ziua venirii Lui, spune G.K. Chesterton, nu a mai fost suficient să se spună că Dumnezeu este în cer şi că totul este în ordine cu lumea; căci circulă zvonul că Dumnezeu Şi-a părăsit cerul ca să o pună în ordine.
Din Evul Mediu şi până în postmodernitate, El – Isus – este Omul care nu vrea să plece. Dar este mai mult decât atât.
Umilinţa, care era batjocorită în lumea antică, a fost îmbrăcată în cruce şi apărată apoi ca o virtute. Duşmanii, despre care se credea că merită răzbunare, au ajuns să fie văzuţi ca vrednici de a fi iubiţi. Iertarea a încetat să mai fie o slăbiciune şi a devenit un act ce dezvăluie frumuseţe morală. Să descoperim câteva din domeniile în care Isus a influenţat în mod imprevizibil istoria omenirii.
Isus a răsturnat valorile Antichităţii. Ideea de egalitate a tuturor fiinţelor umane nu a fost „de la sine evidentă“ în lumea antică. Aristotel nu credea că toţi oamenii au fost creaţi egali. El a scris că inegalitatea – existenţa stăpânilor şi a sclavilor – este ordinea naturală a lucrurilor. Căci faptul că unii trebuie să conducă şi alţii să fie conduşi nu este doar necesar, ci şi util; din ceasul naşterii lor, unii sunt însemnaţi pentru supunere, alţii pentru conducere, spunea el.
De la naşterea lui Isus, pruncii, regii, oamenii părăsiţi, cei lipsiţi de adăpost, cei care şi-au risipit viaţa, cei bolnavi fizic şi mintal, proscrişii, refugiaţii, criminalii, copiii cu sindromul Down şi toţi ceilalţi oameni arată altfel. Deşi văzuţi de strămoşii noştri ca poveri de care trebuiau să scape, ei sunt purtători ai gloriei divine, care pot să ne atingă nu numai conştiinţa, ci şi egoismul. Ciudată răsturnare de situaţie. Oamenii care poartă robe purpurii, coroane strălucitoare şi titluri pompoase încep să pară ridicoli, dar imaginea Copilului născut în iesle pare să crească în statut. Vedem gloria lui Dumnezeu într-un sclav răstignit şi, în consecinţă, îi vedem pe cei lepădaţi de lume ca adevăraţi copii ai cerului.
V-aţi gândit vreodată că, dacă Isus ar fi rămas în atelierul Lui, motivul care a stat la baza fondării Universităţilor Oxford, Cambridge sau Harvard nu ar fi existat? Ce legătură are una cu alta? John Ortberg explică. Impactul istoric al gândirii lui Isus este atât de răspândit astăzi, încât de cele mai multe ori îl considerăm de la sine înţeles. Profesorul Diogenes Allen de la Universtatea Princeton scrie: Am început să înţelegem că, încă de la naşterea ei, ştiinţa a datorat mult creştinismului. Creştinismul are atitudini care erau indispensabile pentru apariţia ştiinţei. Creştinii, spre deosebire de Platon, cred că materia este bună, fiindcă a fost creată de Dumnezeu. Prin urmare, studiul ei este bun. Lumea a fost creată de un Dumnezeu caracterizat prin ordine şi raţiune, de aceea suntem îndreptăţiţi să ne aşteptăm nu la haos, ci la ordine şi la raţiune, la lege şi la regularitate în creaţie, în natură, arată Ortberg.
În comunităţile creştine din Evul Mediu a avut loc o înflorire unică a tehnologiei. Apoi, evanghelizând naţiune după naţiune, misionarii creştini au descoperit că limba acestora nu avea o formă scrisă. De aceea, cu mari sacrificii, şi-au dedicat viaţa sarcinii de a le da un alfabet. În multe cazuri, primele eforturi de cercetare ştiinţifică a unei limbi au fost făcute de misionarii creştini. Chiar şi unele invenţii au la bază motive ce ţin de creştinism. Ceasurile mecanice au fost inventate de călugări pentru a şti când să se roage. Şi tot călugării au folosit ochelarii pentru a cerceta textele din mănăstiri.
Isus a inversat şi motivaţia pentru goana după titluri impresionante: Voi Mă numiţi Învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Titlurile sunt doar prilejuri de a sluji. Isus a murit dezbrăcat de roba Sa, condamnat de lege şi purtând titlul batjocoritor de „rege al iudeilor“. El a purtat un veşmânt de sclav, a ocupat poziţia unui sclav, a muncit ca un sclav şi a murit ca un sclav.
Pe crucea de la Golgota nu a murit un singur om, ci într-un mod ciudat se stingea o cultură întreagă, fără ca nimeni să bănuiască acest lucru. În acea cultură, onoarea însemna statut social; ruşinea însemna nevrednicie. Iar răstignirea însemna ruşine absolută. Şi Isus a fost răstignit. Pentru urmaşii Săi acest lucru însemna fie că El nu a fost aşa mare cum crezuseră ei, fie că noţiunea de măreţie trebuia redefinită. Aceasta trebuia să devină cruciformă – remodelată în forma crucii.
Hristos a intrat în lume înfăşat în scutece şi a ieşit din ea încins cu un ştergar de rob. Oricare ar fi părerea ta despre El, măreţia arată altfel acum.
Omenirea a fost întotdeauna preocupată de ceea ce face ca un om să fie bun. Învăţătura lui Isus a declanşat o altă revoluţie în lumea antică. Isus a spus că Dumnezeu nu tolerează ipocriţii. Contrastele dintre ipocrizie şi bunătate autentică străbat cea mai mare parte a învăţăturii lui Isus. El le spune ipocriţilor: „Vai de voi…“. „Vai“ nu anunţă doar că vor urma necazuri, ci – mai mult – că necazurile vor veni sub forma judecăţii divine.
Mi se pare ironic, scrie John Ortberg, faptul că poate nicio altă religie nu a produs mai mulţi ipocriţi decât creştinismul. Dar în acelaşi timp mă doare – şi în mine există atâta ipocrizie. Este deopotrivă osânditor şi reconfortant că nimeni nu a diagnosticat şi nu a denunţat ipocrizia cu mai multă putere, dar nici nu a oferit ipocriţilor mai multă speranţă, ca Fondatorul creştinismului.
Isus I-a inspirat pe oameni. Isus l-a inspirat pe un înşelător bogat numit Zacheu să doneze cea mai mare parte a averii sale. A inspirat o samariteancă să devină evanghelistă, care la rândul ei a inspirat mulţi concetăţeni să Îl invite pe Isus – un rabin evreu – să rămână la ei şi să le dea învăţătură timp de două zile. L-a inspirat pe Petru să coboare din barcă. A inspirat o femeie numită Ioana, al cărei soţ, Cuza, lucra pentru Irod, împăratul care l-a ucis pe Ioan Botezătorul şi a încercat să-L ucidă şi pe Isus. Ioana a folosit banii câştigaţi de soţul ei în serviciul lui Irod pentru a finanţa lucrarea lui Isus. Tot Isus a inspirat patru oameni să facă o gaură în acoperiş pentru a-l coborî pe prietenul lor paralizat până la El. A inspirat o femeie care avea o hemoragie de doisprezece ani să-şi croiască drum prin mulţime pentru a se atinge de haina Lui.
Mesajul lui Isus care a inspirat lumea este că există un Dumnezeu transcendent şi caracterul acestui Dumnezeu este dragostea. În lumea antică, lumea spirituală era considerată reală, dar nu transcendentă din punct de vedere moral. Aristotel ar fi spus: Ar fi fost considerată o excentricitate să spui că-l iubeşti pe Zeus. Nimeni nu a scris cântări de genul: „Zeus ştiu mă iubeşte, Iliada-mi spune aşa“. Cei mai mulţi adepţi ai religiilor orientale nu credeau într-un dumnezeu personal. Când cineva spune: „Cred într-un Dumnezeu al dragostei“, auzim ecouri ale Nazarinenilor.
Aşa cum ne-a arătat John Ortberg până acum în cartea Cine este Omul acesta?, viaţa lui Isus nu este un subiect abstract care să fie dezbătut de experţi, ci o invitaţie. Cu ziua de mâine va trebui să te confrunţi oricum. Dar încearcă s-o faci cu Isus. Vino şi vezi!
Vă recomandăm cu căldură să descoperiţi în profunzime cartea Cine este Omul acesta?, în care John Ortberg, cu sensibilitate şi cuvinte bine alese, pune în lumină contrastele adunate în mod remarcabil în persoana Domnului nostru Isus Hristos.
Puteți de asemenea asculta în întregime episodul despre această carte aici:
CARTEA E O VIAȚĂ 