Scara – Cuvântul 7
Despre plânsul cel de bucurie făcător
Doamne, ascultă-mi rugăciunea şi s-ajungă strigătul meu până la Tine! Nu-mi ascunde Faţa Ta în ziua necazului meu! Pleacă-Ţi urechea spre mine când strig! Ascultă-mă degrabă! Căci zilele mele pier ca fumul şi oasele îmi ard ca un tăciune. Inima îmi este lovită şi mi se usucă întocmai ca iarba; până şi pâinea uit să mi-o mănânc. Aşa de mari îmi sunt gemetele, că mi se lipesc oasele de carne. Dar Tu, Doamne, Tu împărăţeşti pe vecie şi pomenirea Ta ţine din neam în neam. Tu Te vei scula şi vei avea milă de Sion; căci este vremea să te înduri de el, a venit vremea hotărâtă pentru el. El ia aminte la rugăciunea nevoiaşului şi nu-i nesocoteşte rugăciunea. (Psalmul 102)
Plânsul după Dumnezeu este o tânguire a sufletului, o astfel de așezare a inimii îndurerate care caută cu înverșunare lucrul după care însetează și, neaflându-l, aleargă după el și plânge pe urmele lui. Plânsul este un bold de aur care prin înțepătura sa dezgolește sufletul de orice dragoste și împătimire pământească, și îl statornicește prin sfânta întristare întru păzirea inimii sale. Însușirea celor ce sporesc întru plânsul cel fericit este înfrânarea și tăcerea buzelor, nemânierea și neținerea de minte a răului.
Sfântul Ioan Scărarul
CARTEA E O VIAȚĂ 