Isus i-a iubit pe ucenici indiferent de problemele lor comportamentale. Grupul acela respingător de ucenici suferea de serioase lacune de educație. Petru avea prostul obicei de a gafa urât de tot.
Mai era și Andrei. Chiar dacă Biblia îl prezintă într-o lumină pozitivă, ca unul care i-a adus pe mulți la Isus, nu prea se fac referiri la faptul că el ar fi spus lucruri demne de reținut. Singura dată când ni se spune că el ar fi zis ceva a fost cu ocazia hrănirii celor cinci mii. Căutând hrană să-i dea mulțimii să mănânce, Andrei a găsit un băiețel care venise la serviciul de trezire spirituală cu pachețelul la el. În plasa lui se găseau cinci pâini și doi pești. Asfel că Andrei l-a adus pe băiețel la Isus și a întrebat: „Dar ce sunt acestea la atâția?”
Andrei Îl văzuse pe Isus cât a fost ziua de lungă vindecând bolnavii și dându-le orbilor vedere, dar nu I-a trecut prin cap că Isus ar fi putut face ceea ce era nevoie pentru a obține hrana necesară celor cinci mii de turiști flămânzi!
Isus l-a iubit și pe Andrei.
Joseph M. Stowell, De ce este greu să-L iubești pe Isus
Autor: Irina-Maria Akopian
Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile prin care una dintre pasiunile mele, lectura, poate fi de folos și altori cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis, și pornind de la ei, am descoperit puterea poveștilor de calitate de a ne orienta către ceea ce este înalt, nobil, vrednic de primit.
În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează.
Am încercat, de-a lungul timpului, să-mi îmbogățesc și aprofundez credința, studiind Părinții Bisericii, istoria Bisericii și în general creștinismul tradițional. Pașii mi s-au întreptat spre Armenia, prima țară creștină din lume, care mi-a devenit familie și a doua casă.
Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi
Vezi toate articolele lui Irina-Maria Akopian