Un strop de viaţă #323


Dumnezeu nu ne răspunde întotdeauna la rugăciuni în momentul în care le facem. Se poate ca planul Său să fie să ne răspundă, dar nu întotdeauna în intervalul de timp la care ne gândim noi. De asemenea, Dumnezeu nu împlineşte întotdeauna ceea ce ne spune în momentul în care ne descoperă acest lucru. De ce întârzie Dumnezeu câteodată şi ce vrea El să învăţăm în timp ce aşteptăm?

Cartea Evrei ne dezvăluie o descoperire extraordinară cu privire la această întrebare: Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde, aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele (Evrei 6:11-12).

Aici, parafrazând, se află răspunsul lui Dumnezeu la întrebarea cu privire la aşteptare. În perioade de aşteptare vreau ca tu să înveţi să stai neclintit şi atent la ceea ce-ţi spun. Vreau să dezvolţi o speranţă care te va ajuta să înaintezi în voia Mea până la sfârşitul călătoriei tale. Mai presus de toate, vreau să alături credinţei tale beneficiul răbdării, care îţi va permite să aştepţi fără să te plângi, cu o disponibilitate calmă de a primi ceea ce am pentru tine, la momentul care se potriveşte perfect cu planul Meu pentru viaţa ta.

Roy Lessin, Meet Me in the Meadow

 

Avatarul lui Necunoscut

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, ambele la Universitatea din București, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu