Un strop de viață #318


Tu ai fost creat să fii opera de artă a lui Dumnezeu. Pavel scrie în Efeseni 2:10: „Noi suntem poema lui Dumnezeu“ – un cuvânt care se traduce prin „capodopera“ lui Dumnezeu sau „lucrarea“ Lui. Dumnezeu te-a creat astfel încât să cunoşti comuniunea cu El şi cu alţi oameni, să „umpli pământul şi să-l supui“, să ai stăpânire peste creaţie sub domnia Sa şi cu ajutorul Său.

Faptul că Dumnezeu a declarat modul în care am fost creaţi ca fiind „bun“ scoate şi mai mult în evidenţă tragedia căderii noastre. De aceea dezamăgirea mea – vizavi de mine – este atât de adâncă. Dar Dumnezeu este hotărât să schimbe imaginea Lui în noi, o imagine care acum este distorsionată.

Planul Lui nu este doar să restaureze în mare fiinţa noastră decăzută. El vrea să ne transforme în oameni noi. Aşadar, istoria omenirii nu este doar o istorie despre o dezamăgire universală, ci şi despre o speranţă de nezdruncinat.

John Ortberg, Viața pe care ți-ai dorit-o dintotdeauna

Avatarul lui Necunoscut

Autor: Irina Enache

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

Scrie un comentariu