Cât de bine ne-ar fi nouă dacă toţi oamenii ar muri în spitale de lux, printre doctori care mint, asistente care mint, prieteni care mint, aşa cum i-am şi învăţat, promiţându-le viaţă lungă muribunzilor, încurajând credinţa că boala scuză orice moft şi chiar, asta dacă angajaţii noştri îşi fac treaba cum trebuie, înlăturând definitiv posibilitatea prezenţei unui preot, care n-ar face decât să-i dezvăluie bolnavului adevărata situaţie în care se află! Gândeşte-te cât de dezastruoasă e pentru noi prezenţa morţii în mintea fiecăruia pe timp de război. Pierdem astfel una dintre cele mai bune arme ale noastre: complicitatea mulţumită cu viaţa.
Într-un război, nici măcar un om nu mai poate crede că are să trăiască veşnic.
Diavolul Sfredelin către nepotul său Amărel, în „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr” de C.S. Lewis
Autor: Irina Enache
Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis.
În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/.
Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi
Vezi toate articolele lui Irina Enache