Astăzi vă propun să descoperim o altă carte scrisă de Michael Card şi anume, O piatră fragilă – Viaţa emoţională a lui Simon Petru (în original, A Fragile Stone – The Emotional Life of Simon Peter). o piatra fragila

Ca şi în cazul cărţii Urme pe nisip prezentate anterior, şi acest subiect a fost o sursă de inspiraţie pentru scrierea unui album întreg,A Fragile Stone şi a unui cântec cu acest titlu, ale cărui câteva versuri le puteţi descoperi mai jos şi pe care vă invit să o ascultaţi aici (din păcate în interpretarea altcuiva):

Ai purtat povara unui nume

Pe un drum care urma să ducă la cruce.

Îndrăzneţ şi frânt, cu capul în jos –

O lumină pentru cei puţini şi cei pierduţi.

El te-a numit piatra, temelia

Unui templu format din dragostea lui Dumnezeu.

Haina iertării Lui te-a învăluit

Şi a însemnat că a te încrede în El era de-ajuns.

Dragoastea Lui te-a chemat pe apă

Şi te-a ţinut atunci când erai singur,

Pentru că tu erai piatra ce a fost frântă de iubire,

Pentru totdeauna o piatră fragilă.

Şi, pentru că, aşa cum am spus şi data trecută, este greu să-l desparţi pe Michael Card-compozitorul de Michael Card-scriitorul, iată cum vede Brennan Manning că se îmbină aceste două înzestrări în prefaţa pe care a scris-o acestei cărţi:

„O piatră fragilă le vorbeşte acelor ucenici şovăielnici cărora pare că nu le iese nimic niciodată şi liderilor naivi care cred că le iese. Michael Card a scris un cântec de dragoste despre Petru şi mie, personal, melodia mi se pare contagioasă.“

Şi într-adevăr, veţi descoperi citind cartea că vă va fi greu să o lăsaţi din mână şi vă va părea rău că s-a încheiat când o veţi termina de citit.

Michael Card încearcă să ne redea o perspectivă echilibrată asupra lui Petru şi să ne facă să-l redescoperim din multele date pe care le avem despre el în Noul Testament şi puţinele pe care le avem din alte surse istorice. El mărturiseşte că a fost surprins de puţinele scrieri dedicate acestuia, mai ales în mediul creştin protestant, observând cele două poziţii extreme ale Bisericii cu privire la Petru – pe de o parte, poziţia Bisericii Catolice care îl ridică la rang de prim Papă, iar pe de alta, poziţia Bisericii protestante, care, ca reacţie la poziţia celeilalte, a încercat să-l readucă la rang de simplu ucenic între ceilalţi doisprezece ucenici.

Adevărul, spune Michael Card, este undeva la mijloc. Da, Petru a fost între cei doisprezece ucenici, dar a avut, într-adevăr, un mandat şi un rol special încredinţat de Isus Însuşi încă din momentul în care îi schimbă numele din Simon, în Petru:

 „Petru (Cephas) nu e pur şi simplu o poreclă afectivă, ci un titlu profetic care spune cine va deveni, prin har, Simon, un nume nou ce semnifică o viaţă nouă.“

Dar de ce îl numeşte Michael Card o piatră fragilă? Iată ce spune acelaşi Brennan Manning în prefaţă:

„Aşa cum Pavel este ţinut minte ca cel care persecuta Biserica înainte de convertirea lui de pe drumul spre Damasc, Petru este ţinut minte pentru totdeauna ca apostolul care s-a lepădat de Hristos. Piatra pe care Isus avea să-şi zidească Biserica s-a dovedit a fi un morman de nisip. Când a încercat să meargă pe apă, Piatra s-a scufundat ca un bolovan.“

Cu alte cuvinte, şi Petru-Piatra a avut propriile sale momente de slăbiciune şi a avut nevoie să treacă prin câteva experienţe marcante pentru a deveni liderul îndrăzneţ care avea să fie după sărbătoarea Cincizecimii.

Iată ce spune Michael Card însuşi în introducere:

„Scopul ultim al cunoaşterii lui Petru este ca, împreună, să-l cunoaştem mai bine pe Isus. Pentru că povestea lui Petru este povestea lui Isus. Poate că, dacă tu şi eu ne dăm toate silinţele, acelaşi lucru va fi spus şi despre noi într-o zi.“

Aşadar, Michael Card, ne conduce în prima parte a cărţii sale, intitulată Piatra (care este şi cea mai întinsă), prin toate relatările din Evanghelii care ni-l prezintă pe Petru de la prima sa întâlnire cu Isus şi până la întâlnirea lor de după Înviere.

Unul dintre lucrurile importante pe care le remarcă autorul este că mandatul de a fi Piatra nu îi este acordat lui Petru datorită calităţilor sale sau caracterului său neclintit, ci în ciuda caracterului său şovăitor la momentul respectiv, prin har. Şi, mai târziu, Petru va scrie într-una din epistolele sale că toţi putem fi pietre vii, prin acelaşi har. Da, el a fost prima, dar şi noi, cei care credem în şi-L urmăm pe acelaşi Isus în care a crezut şi pe care L-a urmat Petru, putem fi nişte pietre asemenea lui.

Apoi, Michael Card ne prezintă câteva lecţii pe care le-a învăţat Petru în umblarea lui cu Isus, lecţii care ne sunt folositoare şi nouă azi. Iată câteva dintre ele:

[după experienţa umblării pe mare] Lecţia este că Petru trebuia să se scufunde ca să facă următorul pas al credinţei în Isus. Pentru că nu umblarea pe apă ne măreşte credinţa până la urmă, ci scufundarea! Cei care cer minuni şi le primesc le uită curând. Dar cei care suferă pentru Hristos nu uită niciodată. Au propriile răni care le amintesc asta. Când suntem răniţi nu alergăm la cei bogaţi şi sănătoşi pentru a primi înţelepciune şi alinare adevărată. Îi căutăm pe cei care au suferit şi ei pentru Isus.“

O altă lecţie pe care o învaţă Petru „este să se uite mai presus de ceea ce pare a fi realitatea unei situaţii, către o nouă dimensiune a credinţei.“

„Adevăratul test al uceniciei este să-l urmezi pe Isus nu atunci când mulţimea e pe-aproape, ci să-L urmezi atunci când nimeni nu mai vede nicio noimă în a-L mai urma.“

În finalul primei părţi, în cadrul relatării întâlnirii de la Marea Galileii şi a re-învestirii lui Petru în slujba pe care urma s-o aibă, Michael Card face următoarea observaţie:

„…poziţia de lider a lui Petru nu se bazează pe credinţă, ci pe dragoste. Credinţa lui l-a părăsit de atâtea ori încât a pierdut numărătoarea, dar dragostea lui a fost constantă, puternică, chiar dacă uneori îndreptată greşit.“

A doua parte a cărţii O piatră fragilă se intitulează Podul şi ni-l prezintă pe Petru aşa cum apare el în evenimentele descrise în cartea Faptele apostolilor şi în propriile epistole.

Într-un capitol, autorul trece în revistă predicile lui Petru, provocate de nişte evenimente concrete, toate fiind întrerupte. Apoi, îl vedem pe Petru în ipostaza vindecătorului, apoi în cea a prizonierului neînfricat, pentru ca ultima ipostază înfăţişată în cartea Faptele apostolilor să fie cea a „împăciuitorului îndărătnic“, cum îl numeşte Michael Card, care iniţial nu înţelege şi nu vrea să accepte că mântuirea prin Isus Hristos este şi pentru neevrei, dar care ajunge în final să le explice celorlalţi apostoli şi lideri creştini revelaţia aceasta pe care a primit-o din partea lui Dumnezeu.

În final, Michael Card ne invită să redescoperim bogăţia epistolelor lui Petru, deseori neglijate în favoarea celor scrise de Pavel, dar care ni se adresează, asemenea celor ale lui Pavel şi nouă astăzi şi ne ajută să-l vedem pe Petru aşa cum a ajuns să fie, ne ajută să-l vedem îndeplinindu-şi misiunea de a avea grijă de turma lui Isus şi ne ajută să nu-l mai vedem ca doar ca cel care s-a lepădat de Isus.

Iată care este concluzia lui Michael Card în urma acestui studiu asupra vieţii lui Petru:

„Avem nevoie de pasiunea pentru corectitudine pe care o găsim la Pavel. Dar avem nevoie şi de podul stabil al lui Petru să ne ajute să trecem dincolo. Avem nevoie de curajul şi simplitatea sa. Mai presus de toate, avem nevoie să căpătăm puterea de a renunţa – de a renunţa la posesiuni şi putere, de a renunţa la poziţie şi autoritate, să ne supunem în final, aşa cum a făcut-o şi el, slujirii ligheanului şi a prosopului cu toate consecinţele sale dureroase.

Dacă vrem să fim «pietre vii», dacă Biserica vrea să continue să fie zidită aşa cum vrea Isus să fie zidită, atunci povestea lui Petru trebuie să devină într-o oarecare măsură povestea noastră. Numai atunci va deveni povestea noastră ca a lui Petru, povestea lui Isus.“

Aşa cum am spus şi mai devreme, veţi descoperi că această carte vă va captiva şi nu o veţi putea lăsa din mână. De asemenea, veţi descoperi că, deşi este o carte despre Petru, într-adevăr povestea lui Petru este povestea lui Isus, pentru că întotdeauna Petru este prezentat în relaţie cu Isus şi este definit de relaţia lui cu acesta. Şi cred că ar trebui să ne rugăm ca şi noi să fim într-o relaţie atât de strânsă cu Isus Hristos, încât atunci când se vorbeşte despre noi sau atunci când se va vorbi despre noi după ce nu vom mai fi, să se vorbească despre Isus şi să fim într-adevăr acele pietre vii despre care vorbeşte Petru.

Mai multe informaţii despre scrierea acestei cărţi, oferite de Michael Card însuşi, puteţi afla de aici.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s