Astăzi vom vorbi despre una dintre cărţile unui om deosebit, un adevărat om al lui Dumnezeu, scrieri care chiar îţi îndreaptă atenţia, inima şi privirea spre Dumnezeu.
Este vorba despre Michael Card. Mulţi dintre voi probabil aţi auzit de el sau aţi auzit melodiile lui. El este compozitorul şi interpretul unor cântece ca „Immanuel“, „El Shaddai“, „Why“ sau „That’s What Faith Must Be“, cariera lui muzicală întinzându-se pe aproape 30 de ani, discografia lui depăşind 20 de albume. Ceea ce-l face deosebit în peisajul muzicii creştine din zilele noastre este mesajul cântecelor lui, care îşi are rădăcinile în Cuvântul lui Dumnezeu şi într-o viaţă personală trăită cu El.
Ceea ce spune Max Lucado este adevărat: „Fiecare cântec pe care l-am auzit cântat de Michael Card mă face să mă gândesc la Isus. Fiecare moment petrecut cu Michael mă face să mă gândesc la Isus.“ Şi asta este, vom vedea, ceea ce ar trebui să se întâmple atunci când creştinii îşi pun creativitatea la treabă pentru Dumnezeu.
Fără să lăsăm cu totul deoparte activitatea lui de cântăreţ şi compozitor, aş vrea, însă, să ne concentrăm astăzi atenţia asupra lui Michael Card-scriitorul. Nu-l putem separa pe Michael Card-compozitorul de Michael Card-scriitorul, pentru că cele două activităţi se întrepătrund nu numai în cărţile sale, ci chiar şi în cântecele sale – îşi scrie propriile cântece, deci nu este mai puţin scriitor atunci când scrie versurile unui cântec, decât atunci când scrie o carte.
Michael Card este, aşadar, şi autor de cărţi, dintre care numai două s-au tradus în limba română până acum: Urme pe nisip – Cristos şi creativitatea şi O piatră fragilă – Viaţa emoţională a lui Simon Petru. Astăzi vă propun să o descoperim pe prima dintre ele, lăsând-o pe cea de-a doua să fie subiectul unei postări viitoare.
Iată ce spune Harold Best despre Michael Card:
„Michael este un trubadur umil – un călător, un predicator cântăreţ – ale cărui balade au un conţinut biblic bogat, a cărui lucrare personală îl are în centru pe Hristos şi ale cărui scrieri au un singur scop: să îi aducă slavă lui Dumnezeu prin faptul să îi conduce şi îi hrăneşte pe copiii lui Dumnezeu.“
Asta face Michael Card şi în cartea sa, Urme pe nisip – Cristos şi creativitatea (Scribbling in the Sand). Din subtitlu este evident care este tema acestei cărţi. Însă nu la fel de evidentă este alăturarea celor doi termeni din subtitlu, atunci când ne gândim la creativitate, nu-i aşa? Michael Card susţine faptul că nimeni nu este lipsit de creativitate, pentru că toţi suntem creaţi după chipul unui Dumnezeu creator şi, ca urmare, creativitatea noastră ar trebui să fie un răspuns, o reacţie la ceea ce a făcut şi este Dumnezeu pentru noi.
„Frumuseţea lui Dumnezeu cere un răspuns de la noi. Creativitatea este un răspuns. Poate că răspunsul tău este o poezie sau o simfonie. Sau poate şi mai bine, răspunsul tău poate lua forma unei modalităţi noi şi creative de a arăta cuiva dragostea ta şi a lui Dumnezeu. Aceasta a fost metoda favorită a lui Isus de expresie a creativităţii.“
Şi pentru a ilustra acest lucru, Michael Card porneşte de la o scenă biblică foarte cunoscută, dar şi foarte plină de mister, scenă care a inspirat şi titlul cărţii. Este vorba despre episodul în care fariseii aduc la Isus o femeie prinsă în adulter şi Îl provoacă cerându-i părerea despre felul în care aceasta ar trebui tratată, făcând apel la Legea lui Moise care le cerea să o omoare cu pietre. Ce face Isus, însă? Se apleacă şi începe să scrie în nisip. Îmi place foarte mult cum îşi imaginează Michael Card scena: „Cel care trasase galaxiile cu acelaşi deget, stătea ghemuit ca un băieţel, cu limba probabil scoasă la colţul gurii, scriind încă o dată acele cuvinte pentru care am da o avere să le cunoaştem, dar pe care nu le vom ştii niciodată.“
Michael Card a scris chiar şi un cântec ce descrie acest episod, un cântec ale cărui versuri se regăsesc şi în cartea Urme pe nisip şi poartă acelaşi titlu (Scribbling in the Sand şi îl puteţi asculta aici):
Iat-o încolţită de gloata înnebunită, înspăimântată şi singură
„Ea trebuie omorâtă cu pietre!“, strigau voci pline de ură,
Dar aerul din jurul Lui era plin de o dragoste negrăită…
Cine ştie ce învăţături le dădea oamenilor chiar atunci…
Mai întâi, înfruntă furia dispreţului lor plin de sine,
Apoi, ridicându-şi umerii, potoli furtuna,
Lăsând tăcerea să răspundă cererii lor nemiloase
O viaţă întreagă surprinsă într-o singură clipă, în timp ce El scria pe nisip.
Era linişte. Era muzică.
Era artă. Era absurd.
Se ridică şi rosti volume întregi de înţelepciune
Fără să spună un singur cuvânt.
Cu acelaşi deget al puternicei mâini
Cu care scrisese odată cele zece porunci,
Acum scria pe nisip.
În mijlocul spaţiului şi timpului, El scria pe nisip.
Ei s-au apropiat să vadă şi să audă doar ceea ce puteau înţelege
Legaţi de funiile dragostei, nu mai putură arunca nicio piatră.
Iar Isus şi femeia se aflară dintr-odată singuri…
Oare acelaşi deget ar putea atinge şi nisipul sacru al sufletului meu
Şi să creeze un spaţiu neaşteptat în care eu să pot înţelege
Că vina mea a străpuns acea Mână bună
Care a scris pe nisip acele cuvinte pe care nu le voi cunoaşte niciodată?
Iată ce spune Makoto Fujimura în prefaţa cărţii: „Michael ne ajută se ne vedem pe noi înşine ca fiind capodoperele lui Dumnezeu, create în Hristos Isus, pentru a crea, la rândul nostru, capodopere pentru slava lui Dumnezeu.“
Pentru că, spune Michael Card, „Frumuseţea lui Dumnezeu este o realitate biblică. În tot Cuvântul lui Dumnezeu El este recunoscut prin şi lăudat pentru faptul că este frumos. Frumuseţea Lui cere un răspuns care este modelat de acea frumuseţe. Şi asta este arta.“
Arta văzută ca închinare, însă, şi nu arta ca fiind rezultatul încercării omului de a acţiona ca un dumnezeu. „Adevărata închinare este un răspuns al auzirii Cuvântului lui Dumnezeu“, spune William Lane, pentru că împletită cu mandatul de a crea este noţiunea de ascultare.
De asemenea, Michael Card spune că „pentru a avea o însemnătate, arta trebuie să slujească, să spele picioare. Ca Isus, care a fost numit «un om pentru alţii», arta noastră, pentru a avea o semnificaţie, trebuie să existe pentru alţii.“
Asta „înseamnă să credem că darul pe care îl avem nu este făcut de noi, că scopul pentru care ne este dat nu este ca să atragem atenţia sau lauda asupra noastră, ci pentru a răspunde cu recunoştinţă prin cel mai bun efort creativ pentru a câştiga laude la adresa Celui care ne-a dat darul.“ Pentru că, atunci „când te gândeşti la tine o dai în bară. Când uiţi de tine însuţi ai parte de cea mai bună performanţă.“
Penultimul capitol al cărţii cuprinde scrisori de la diverşi artişti creştini pe care Michael Card i-a rugat să transmită un mesaj pentru noi, cititorii acestei cărţi, fie că suntem artişti de meserie sau nu. Printre ele se află şi o scrisoare de la…Nicolae Moldoveanu. Michael Card s-a întâlnit cu el când a fost în România în 2001 şi a rămas impresionat de experienţa acestuia. Nu o să vă dezvălui decât câteva rânduri, pentru a vă face curioşi:
„Cred că muzica creştină ar trebui să pregătească sufletul pentru rugăciune şi să deschidă calea către Mântuitorul. El [artistul creştin] proclamă Evanghelia pentru cei pierduţi şi Îl laudă pe Dumnezeu şi Îl adoră prin cântec.“ De aceea, „muzicienii creştini ar trebui să compună cântece care vorbesc despre ceea ce a făcut Isus Cristos în vieţile lor.“
Cartea cuprinde şi o anexă, Cum să-ţi dezvolţi creativitatea, care conţine nişte idei foarte importante, pe care cred că mulţi dintre noi, fie că suntem sau nu artişti, nu le avem în vedere şi care reflectă o dată în plus caracterul smerit al lui Michael Card. Primul punct are de-a face cu ascultarea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi a lăsa Biblia să vorbească singură, iar ultimul punct ne aduce aminte să nu uităm niciodată să ne rugăm să nu devenim nişte staruri sau celebrităţi.
Pe mine cartea aceasta m-a uns pe suflet când am citit-o prima oară şi m-a lăsat tânjind după o apropiere mai mare de Dumnezeu şi cred că asta demonstrează faptul că autorul nu şi-a căutat propria glorie scriind încă o carte, ci chiar a făcut-o din preaplinul experienţei sale cu Dumnezeu.
Cred că ea se adresează tuturor, pentru că acesta este mesajul lui Michael Card, că toţi avem potenţialul de a crea ceva, în diverse forme, dar cred că este o lectură obligatorie pentru cei care sunt sau vor să devină artişti în mod profesionist sau care slujesc în cadrul bisericii locale în cor, grup de închinare, fanfară etc. Cred că mai ales aceştia din urmă au nevoie să li se reamintească din nou şi din nou de ce fac ceea ce fac şi mai ales pentru cine şi să-şi păstreze totdeauna atitudinea de smerenie.
Michael Card este unul dintre puţinii artişti creştini cu notorietate care urmează modelul de smerenie al lui Isus Hristos într-un asemenea grad, încât ar trebui să ne facă să ne fie ruşine când noi ne mândrim cu realizări mult mai puţin însemnate decât ale sale. Lauda Îi trebuie adusă numai lui Dumnezeu, ne aminteşte el nu numai prin Urme pe nisip, dar, mai ales, prin propria viaţă.
Pentru mai multe informaţii despre Michael Card, discografia completă şi lista completă de cărţi şi de alte materiale, accesaţi site-ul oficial michaelcard.com
CARTEA E O VIAȚĂ 