„Orice faptă bună. Munca ta și lucrarea lui Dumnezeu” de Timothy Keller

La ce te gândești prima dată când auzi cuvântul „muncă”? Este o corvoadă care îți stârnește aversiune? Este o sursă de împlinire? Sau este o activitate nesfârșită care ți-a acaparat viața și te-a adus într-o stare de oboseală cronică?

Oricare ar fi răspunsul, credem că volumul pe care vi-l prezentăm astăzi poate să ne reconfigureze perspectiva asupra muncii. În cartea Orice faptă bună. Munca ta și lucrarea lui Dumnezeu de Timothy Keller, autorul ne arată cum excelența, integritatea, disciplina, creativitatea și pasiunea pe care le depunem la locul de muncă îi slujesc pe ceilalți și devine, pentru cei care muncesc așa, un act de închinare.

El ne ajută să răspundem la următoarele întrebări: De ce trebuie să muncim pentru a avea o viață împlinită? De ce este munca atât de des neroditoare, fără sens și dificilă? Cum putem depăși dificultățile și cum putem găsi satisfacție în munca noastră prin intermediul Evangheliei?

Eu (Irina E.) mărturisesc că m-am simțit în apele mele citind această carte, pentru că munca îmi ocupă cea mai mare parte a timpului, săptămână de săptămână, 8-10-12 ore pe zi. În general, majoritatea cărților creștine sunt scrise de pastori, de misionari, de persoane care au lucrări și misiuni din domeniul spiritual. Bine, bine, dar ce se poate spune despre munca „laică” a cuiva care nu lucrează într-un mediu creștin și nu face ceva care poate fi neapărat catalogat drept „spiritual”? Singura carte care s-a apropiat de ceea ce aș fi dorit să citesc legat de acest subiect a fost Pledoarie pentru excelență, de Hort Schulze, apărută la Editura Scriptum. Autorul, creștin, este fondator al unui lanț hotelier și încurajează excelența într-o lume a compromisurilor și a lui „lasă că merge și așa”. Iar, așa cum subliniază și Timothy Keller în prefața cărții sale, s-ar putea să fi auzit o mulțime de perspective, de multe ori contradictorii sau greu de realizat, cu privire la muncă, în biserică sau în mediul creștin în general. Pentru a-L sluji pe Dumnezeu la locul de muncă, unii spun că trebuie să-i evanghelizăm pe ceilalți, alții spun că trebuie să fim cinstiți și să demonstrăm excelență, alții spun că trebuie să influențăm locul în care suntem, sau să strângem cât mai mulți bani pentru a da cu generozitate altora. Cartea lui Timothy Keller, însă, mi-a depășit așteptările și abordează acest subiect din toate unghiurile și în cunoștință de cauză. Biserica sa, Redeemer, formată din mulți profesioniști, antreprenori, lideri în domeniul artelor, finanțelor, tehnologiei, administrației guvernamentale, s-a dedicat studiului modului în care munca și credința pot fi corelate, ajutându-i mai apoi pe alții să facă asta prin programe specifice pentru fiecare breaslă.

Încă din primele versete ale Bibliei, aflăm că, la început, Dumnezeu a muncit, arată Timothy Keller. Munca nu a fost un rău necesar care a intrat în ecuație mai târziu și nici nu a fost o activitate pe care ființele umane au fost create să o facă, dar care este sub demnitatea lui Dumnezeu. Nu, Dumnezeu a muncit pentru bucuria pe care I-a adus-o munca Lui. Munca n-ar fi putut avea o obârșie mai înălțătoare.

Iar Dumnezeu nu doar că muncește, dar Se și delectează în munca Sa: Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse și iată că erau foarte bune. Este semnificativ faptul că Însuși Dumnezeu S-a odihnit după munca Sa. Mulți oameni fac greșeala de a crede că munca este un blestem și că altceva (relaxarea, familia sau chiar „umblarea după cele spirituale”) este singura cale de a da un sens vieții. Biblia, așa cum am văzut, demască minciuna acestei idei. Dar, de asemenea, ea ne păzește de a cădea în cealaltă extremă, și anume, ideea potrivit căreia munca este singura activitate umană importantă, iar odihna este un rău necesar, ceva făcut în mod strict pentru a ne „reîncărca bateriile” în așa fel încât să ne putem continua munca.

Privim la ceea ce știm despre Dumnezeu în acest caz. Deși nu avea nevoie să-Și refacă puterile, cu toate acestea S-a odihnit în ziua a șaptea. Ca ființe create după chipul Său, putem trage concluzia că odihna – și lucrurile pe care le facem atunci când ne odihnim – este bună și dătătoare de viață în ea însăși. Munca nu este totul în viața aceasta. Nu vei avea parte de o viață fără sens fără muncă, dar nu poți afirma că munca ta este sensul vieții tale. Dacă faci din slujbă scopul vieții tale – chiar și o slujbă ce ține de lucrarea bisericii – vei crea un idol care va intra în competiție cu Dumnezeu. Relația ta cu Dumnezeu este cea mai importantă funcție a vieții tale și aceasta ar trebui să oprească ceilalți factori – slujba, prieteniile, familia, relaxarea, plăcerea – din a deveni atât de importanți pentru tine, încât să te înrobească și să te facă să îi vezi într-un mod distorsionat, ne avertizează Timothy Keller.

Pe scurt, munca este o componentă indispensabilă într-o viață umană care are sens. Este un dar foarte important de la Dumnezeu și unul dintre lucrurile primordiale care dau scop vieții. Ea trebuie să joace însă doar rolul pe care îl are, în supunere față de Dumnezeu. Munca trebuie să facă loc, în mod regulat, nu doar odihnei necesare trupului, ci și unei celebrări pline de bucurie a lumii înconjurătoare și a vieții obișnuite.

Aceste aspecte s-ar putea să ni se pară evidente. Dar este extrem de important, crucial chiar, să înțelegem bine aceste adevăruri. Într-o lume căzută, munca este frustrantă și extenuantă; este foarte ușor atunci să sari la concluzia că munca trebuie evitată sau, în cel mai bun caz, îndurată. Apoi, din moment ce inimile noastre tulburate tânjesc după afirmare și validare, este foarte ispititor să te arunci în cealaltă direcție: să faci ca viața să se axeze aproape în exclusivitate pe realizarea unei cariere de succes.

Atunci când gândim „Urăsc să muncesc” ar trebui să ne aducem aminte că, în ciuda faptului că munca poate fi o piatră semnificativă de aducere aminte (sau chiar un amplificator) al blestemului pe care păcatul îl aruncă asupra tuturor lucrurilor, ea nu este în sine un blestem. Noi am fost creați pentru muncă și suntem eliberați prin ea. Dar atunci când simțim că viețile noastre sunt absorbite cu totul de muncă, trebuie să ne amintim să îi onorăm limitele. Atunci când vine vorba despre rolul muncii în existența umană, nu există un punct de pornire mai bun decât această teologie echilibrată a muncii și odihnei.

Orice fel de muncă are demnitatea ei pentru că reflectă chipul lui Dumnezeu în noi, pe de o parte, iar pe de altă parte, datorită faptului că lumea materială care ni s-a dat în grijă este bună. Asta înseamnă că creștinii nu pot disprețui meseriile care sunt mai strâns legate de lumea materială. Purtarea de grijă și cultivarea acestei lumi materiale are valoare chiar dacă asta se referă doar la tunderea gazonului. Munca „laică” nu este mai lipsită de demnitate și nobilitate decât munca „sacră” a lucrării, consideră Timothy Keller.

Dacă dorim să fim purtătorii chipului lui Dumnezeu în ceea ce privește creația, atunci trebuie să continuăm modelul Său de muncă. Lumea Lui nu este ostilă, nu ne luptăm cu un inamic. Mai degrabă, potențialul ei este nedezvoltat și trebuie cultivat ca o grădină. Așadar, noi trebuie să fim ca niște grădinari și să avem o atitudine pozitivă față de slujba noastră. Grădinarii nu lasă terenul așa cum este, ci îl reamenajează pentru a-l face mai roditor, pentru a scoate la iveală potențialul de creștere și dezvoltare a solului. Ei sapă grădina și o lucrează cu un scop în minte: rearanjarea materialului brut al grădinii pentru ca aceasta să producă hrană, flori și frumusețe. Acesta este tiparul pentru orice muncă. Presupune creativitate și hotărâre. Presupune rearanjarea materialului brut al creației lui Dumnezeu într-un fel care contribuie la bunăstarea umană, explică Timothy Keller.

Ori de câte ori transformăm haosul în ordine, de fiecare dată când scoatem la iveală potențialul nostru creator, oricând elaborăm și extindem creația dincolo de ceea ce a fost inițial, noi călcăm pe urmele lui Dumnezeu și folosim tiparul Său de dezvoltare creativ-culturală. Întocmai cum El a supus pământul în lucrarea Sa creativă, El ne cheamă și pe noi să muncim ca reprezentanți ai Săi prin continuarea și extinderea muncii Sale de supunere.

Așadar, fie că este vorba de îmbinarea unei gene sau efectuarea unei operații pe creier sau colectarea gunoiului sau pictarea unui tablou, munca noastră dezvoltă, menține sau repară textura acestei lumi. În felul acesta, munca noastră este conectată la munca lui Dumnezeu.

În 1 Corinteni 7:17, apostolul Pavel scrie „Fiecare persoană ar trebui să se poarte ca un credincios în orice situație pe care Dumnezeu i-a desemnat-o, așa cum l-a chemat Dumnezeu. Aceasta este regula pe care o transmit tuturor bisericilor.”

Aici, Pavel folosește două cuvinte cu încărcătură religioasă pentru a descrie o slujbă normală. Pavel nu se referă la lucrarea religioasă din biserică, ci la sarcini economice și sociale obișnuite – am putea spune chiar slujbe laice – pe care le pune sub amprenta chemării lui Dumnezeu. Implicația este cât se poate de clară: ca și în cazul darurilor pe care Dumnezeu le dă creștinilor pentru ca aceștia să zidească trupul lui Hristos, El îi echipează pe toți oamenii cu diferite daruri și talente cu scopul de a zidi comunitatea umană, arată Timothy Keller.

Munca noastră de zi cu zi poate fi o chemare, dar doar dacă o înțelegem ca pe o însărcinare pe care Dumnezeu ne-o dă să îi slujim pe alți. Și chiar aceasta este concepția biblică cu privire la muncă.

Evanghelia ne eliberează de presiunea constantă de a dovedi cine suntem și de a ne asigura identitatea prin muncă, deoarece în Hristos suntem deja acceptați și în siguranță. Evanghelia ne eliberează și de atitudinea disprețuitoare pe care o avem față de meseriile mai puțin sofisticate și de invidia față de meseriile considerate superioare. Fiecare tip de muncă devine acum o modalitate prin care să-L iubim pe Dumnezeul care ne-a mântuit fără plată; prin extensie, munca devine și un mod de a ne iubi aproapele, consideră Timothy Keller.

Martin Luther scria: „Chiar și meseriile laice sunt o închinare înaintea lui Dumnezeu și un act de ascultare care Îi face plăcere.” El a spus de asemenea: „De ce nu m-aș dărui, de bunăvoie, plin de bucurie, din toată inima, și cu o dorință arzătoare aproapelui meu ca un „hristos” la fel cum Hristos S-a dăruit pe Sine pentru mine, din moment ce prin credință am din abundență toate lucrurile bune în Hristos?”

De altfel, Keller subliniază în acest punct că Luther, și mai apoi întreg protestantismul, a contribuit foarte mult la restaurarea acestei viziuni cu privire la orice fel de slujbă ca fiind o vocație venită de la Dumnezeu. Luther trăia într-o vreme în care se înrădăcinase ideea că preoții și călugării, supunându-se rigorilor religioase, dobândesc o favoare divină specială prin aceste eforturi, asigurându-și astfel mântuirea. Celelalte activități ale laicilor nu erau privite cu respect. Luther a experimentat faptul că toate practicile sale religioase și slujirea sa exemplară nu l-au eliberat de apăsarea faptului că nu se ridică la neprihănirea cerută de Dumnezeu. Iar doctrina neprihănirii prin credință, piatra de căpătâi a Reformei, a reabilitat în consecință și activitățile omului de rând.

Dorothy Sayers scria: „Felul în care biserica i se adresează unui tâmplar iscusit se limitează, de obicei, la a-l îndemna să nu se îmbete, să nu umble în neorânduială în timpul liber și să frecventeze slujbele bisericii. Însă biserica ar trebui să-i spună următorul lucru: cea mai importantă cerință pe care i-o impune credința lui este să făurească mese bune.”

Așadar una dintre principalele modalități prin care îi iubești pe ceilalți prin intermediul muncii tale este printr-o slujire competentă, concluzionează Keller. Dacă scopul lui Dumnezeu pentru munca ta este să slujești comunitatea umană, atunci calea prin care Îl poți sluji cel mai bine pe Dumnezeu este să-ți faci datoria cât mai bine posibil.

Partea a doua a cărții Orice faptă bună de Timothy Keller se ocupă de dificultățile muncii – când munca devine fără rod, când munca devine fără rost, când devine egoistă sau ne revelează idolii din inimă.

S-ar putea să ne întrebăm „Există vreo speranță pentru muncă? Cum putem îndrepta munca? Cum privim dincolo de toate problemele profunde pentru a înțelege scopul și planul lui Dumnezeu? Este acesta un obiectiv realist sau este doar o idee frumoasă care nu are nicio legătură cu ședința de mâine sau cu intenția de a-mi schimba cariera anul viitor?”

Putem începe să răspundem la aceste întrebări numai stabilind mai întâi un adevăr sigur: nimic nu va fi făcut desăvârșit, așa cum spune Sfântul Pavel, până în „ziua lui Hristos”, la sfârșitul istoriei. Între timp, însă, Evanghelia ne oferă o abordare alternativă în ceea ce privește munca noastră; acest lucru este vital deoarece orice fel de muncă este propulsată de o perspectivă asupra lumii sau o narațiune care ne ajută să înțelegem scopul vieții și, drept urmare, ne ajută să propășim.

În al doilea rând, credința creștină ne oferă o concepție nouă și profundă cu privire la muncă, aceasta fiind văzută ca un parteneriat încheiat între noi și Dumnezeul dragostei. Această concepție biblică ne ajută să apreciem orice fel de muncă, de la cea mai simplă la cea mai complexă, atât atunci când este făcută de credincioși, cât și atunci când este făcută de necredincioși. Creștinii care înțeleg teologia biblică a muncii învață nu numai să prețuiască și să participle la lucrarea tuturor oamenilor, ci să vadă și modalități de a munci într-un mod caracteristic creștinilor.

În al treilea rând, Evanghelia ne oferă o busolă morală deosebit de precisă, printr-o serie de principii etice solide care ne ajută pe de o parte să luăm decizii, iar pe de altă parte să oferim sfaturi înțelepte cu privire la inima omenească.

În cele din urmă, Evanghelia ne schimbă radical motivația de a munci și ne umple cu o putere interioară proaspătă și durabilă, care va fi cu noi și la bine, și la rău. Majoritatea cărților și programelor care își propun să dezbată tema corelării muncii cu credința tind să se concentreze doar asupra unuia sau a doi factori din cei discutați. Însă toți acești factori sunt complementari și practici. De fapt, unul dintre motivele pentru care perspectiva Bibliei asupra muncii este atât de convingătoare și utilă în toate culturile, mediile sociale și vocațiile, este tocmai bogăția și multidimensionalitatea ei.

Un alt lucru foarte important subliniat de Timothy Keller este faptul că este o greșeală să crezi că perspectiva creștină operează doar atunci când suntem implicați în activități clar creștine. Unii oameni cred că muzicienii creștini ar trebui să cânte numai muzică creștină, scriitorii creștini ar trebui să scrie povești despre convertiri, iar oamenii de afaceri creștini ar trebui să lucreze pentru companii care fac produse creștine pentru clienți creștini. Da, unii creștini din aceste câmpuri de activități ar face bine să facă astfel de lucruri. Însă Evanghelia este mai degrabă un soi de lentilă prin care privim la tot ceea ce există în lumea aceasta.

Un creștin trebuie să muncească cu credincioșie, dar asta nu e totul. Creștinii trebuie să mediteze insistent și profund la tiparul muncii în domeniul lor și (în termeni biblici) dacă aceasta se află în acord cu bunăstarea umană și cu dreptatea. Dacă nu se află în acord, ce ar trebui să facă atunci? Majoritatea oamenilor care tocmai își încep cariera nu sunt în măsură să facă niciun fel de schimbări majore în domeniul în care își desfășoară activitatea sau în mediul lor de muncă. Dar în urma unei analize îndelungate și atunci când vei începe să acumulezi mai multă putere și influență, vei putea face modificări semnificative la modul în care se lucrează în domeniul tău.

Ai putea să contribui la conducerea unei companii de servicii financiare sau IT care oferă acționarilor și clienților o transparență atât de radicală, încât aceasta va obliga și alte companii să funcționeze cu mai multă integritate. Ai putea pune bazele unei școli sau să conduci o galerie de artă, combinând excelența și valorile în așa fel încât să aibă un impact asupra multora care lucrează în domeniu. Dar nimic din toate acestea nu va avea loc dacă nu începi să meditezi profund la tipul de muncă pe care îl faci acum. Muncește în speranța că Dumnezeu îți va deschide astfel de uși în viitor.

Iar concepția noastră corectă cu privire la harul comun ne va reaminti că atât munca, cât și cultura care sunt explicit laice vor avea întotdeauna parte de o oarecare mărturie a adevărului lui Dumnezeu. Pentru că cei credincioși nu vor fi niciodată atât de buni pe cât de bună le este credința și deoarece necredincioșii nu vor fi niciodată atât de răi pe cât i-ar putea face convingerile lor greșite, noi vom adopta o poziție plină de discernământ cu privire la cultura umană și cu privire la felul în care aceasta este exprimată în toate domeniile muncii, scrie Timothy Keller.

Vom învăța să recunoaștem jumătățile de adevăr și să ne împotrivim idolilor; și vom învăța să recunoaștem și să celebrăm crâmpeiele de dreptate, înțelepciune, frumusețe și adevăr pe care le găsim în jurul nostru în toate aspectele vieții. În cele din urmă, o înțelegere a Evangheliei și a învățăturilor biblice despre implicarea culturală ar trebui să ne facă pe noi creștinii să fim cei mai recunoscători pentru felul în care mâinile lui Dumnezeu se văd în fundalul lucrării colegilor și vecinilor noștri.

(Irina E.) Timothy Keller a ales să-și înceapă cartea și să folosească pe parcursul cărții o ilustrație dintr-o carte foarte dragă mie, Leaf by Niggle, scrisă de nimeni altul decât J.R.R. Tolkien – este una din lucrările mult mai puțin cunoscute ale lui, dar dacă aveți acces la ea, vă încurajez să o citiți chiar înainte de-a începe cartea lui Keller. Nu vă voi spune altceva despre ea decât că este vorba de un artist care încearcă să reproducă toată viața un copac minunat pe care îl are în minte, dar părăsește această lume cu jalea că nu a terminat capodopera vieții lui. Cu toate acestea, în țara cerească, vede copacul întregit. Acesta este felul prin care Tolkien ne spune nouă, și își spunea sieși, că cele mai mari aspirații ale noastre cu privire la muncă vor rodi cu adevărat în viitorul lui Dumnezeu. Creștinii au, prin nădejdea lor în istoria răscumpărării lumii create de Dumnezeu, o adâncă mângâiere ce îi ajută să lucreze cu toată ființa lor și să nu se descurajeze niciodată de realitatea frustrantă a acestei lumi, în care spinii cresc, încercând să înăbușe totul în jur. În paradisul viitor se va munci la fel cum s-a muncit și în paradisul trecut, pentru că Dumnezeu Se bucură de munca Sa. În acel paradis, tu vei fi folositor altora și vei experimenta bucurie și satisfacție infinită; vei munci cu toată priceperea pe care ți-o poți imagina.

(Irina T.) Foarte sugestivă mi s-a părut imaginea din cartea lui Tolkien și foarte cuprinzătoare mi s-a părut și abordarea lui Timothy Keller în cartea Orice faptă bună, iar pasajele citate acum la final au fost printre preferatele mele. La fel și cele despre excelență, despre faptul că Evanghelia te învață să-ți faci treaba cât poți de bine și că te învață să-i tratezi pe oameni ca pe niște ființe umane care au demnitate și nu ca pe niște resurse interschimbabile.

Am apreciat și faptul că în biserica pe care o păstorea există această preocupare activă pentru munca enoriașilor, prin programe dedicate integrării credinței și a muncii în viața credincioșilor. Cred că aceasta ar fi o temă bună de gândire pentru pastori sau alți lucrători ecleziastici. De asemenea, cred că le-ar fi foarte utilă celor aflați la început de drum pe piața muncii, pentru a putea porni cu o perspectivă biblică și așteptări realiste. Dar, desigur, eu o recomand tuturor, pentru că ea se adresează tuturor.

Ascultați și discuția noastră din episodul audio aici: