„Argument pentru Dumnezeu” de Timothy Keller


Reluăm seria de recenzii scrise ale cărților prezentate în emisiunile CARTEA E O VIAȚĂ cu prezentarea unei cărți de apologetică devenită bestseller New York Times!

Este vorba despre cartea Argument pentru Dumnezeu – Credinţa într-o epocă a scepticismului de Timothy Keller, pastor şi scriitor american.

Pe baza experienţei sale ca pastor al unei congregaţii formate din oameni din foarte multe medii sociale, dar mai ales din mediul intelectual, din tineri sceptici şi oameni de afaceri, Timothy Keller a scris cartea Argument pentru Dumnezeu – Credinţa într-o epocă a scepticismului, în care încearcă să răspundă celor mai frecvente obiecţii aduse credinţei creştine de care s-a izbit în toţi aceşti ani şi să ofere câteva argumente în favoarea ei.

Înainte de a aborda aceste obiecţii însă, Timothy Keller face o precizare importantă în introducere: Singurul mod de a te îndoi de creştinism într-o manieră corectă şi onestă este să identifici credinţa alternativă care se află în spatele fiecărei îndoieli pe care o ai şi apoi să te întrebi care sunt argumentele pentru care îmbrăţişezi credinţa respectivă. De unde ştii că această credinţă este adevărată? Nu este corect să soliciţi justificare într-o mai mare măsură pentru credinţa creştină decât poţi oferi pentru credinţa ta, dar de cele mai multe ori tocmai asta se întâmplă. Fii corect şi îndoieşte-te de îndoielile tale. Ceea ce susţin eu este că dacă ajungi să recunoşti convingerile pe care se întemeiază îndoielile pe care le ai cu privire la creştinism şi dacă încerci să găseşti la fel de multe dovezi pentru aceste convingeri pe cât cauţi la creştini pentru credinţa lor, vei descoperi că îndoielile tale nu sunt atât de solide pe cât păreau la început.

Prima obiecţie pe care o abordează Keller este pretenţia de exclusivitate a credinţei creştine, el arătând că orice comunitate, orice grupare, pretinde de la membrii ei un tip de exclusivitate, deci creştinismului nu este singurul care pretinde acest lucru.

Una dintre cele mai des întâlnite obiecţii la adresa credinţei. în general, şi a credinţei creştine în particular, este aceea că nu se poate ca un Dumnezeu bun să îngăduie suferinţa. Ori nu este bun, ori nu este atotputernic, ori nu există de-a binelea pentru că dacă n-ar fi aşa, El ar pune capăt suferinţei din lume.

Timothy Keller răspunde arătând că în Isus Hristos, Dumnezeu a cunoscut cea mai adâncă suferinţă. De aceea, creştinismul, cu toate că nu poate oferi o justificare pentru fiecare suferinţă din lume, poate oferi resurse profunde pentru a trece prin suferinţă cu speranţă şi curaj, mai degrabă decât cu resentiment şi disperare.

Dintre toate religiile lumii, singur creştinismul afirmă că Dumnezeu a devenit, în Isus Hristos, om deplin, cunoscând astfel nemijlocit disperarea, respingerea, singurătatea, lipsurile, pierderea şi tortura. Pe cruce, suferinţa Sa a fost mai grea chiar şi decât cea mai îngrozitoare suferinţă omenească, Isus cunoscând o respingere cosmică şi o durere care le depăşeşte pe ale noastre la modul infinit, aşa cum tot la modul infinit cunoaşterea şi puterea Sa le depăşesc pe ale noastre. În moartea Sa, Dumnezeu suferă în dragoste, identificându-se cu cei părăsiţi şi uitaţi, spune Timothy Keller.

În capitolul 3 autorul contracarează ideea conform căreia creştinismul este o cămaşă de forţă care ne îngrădeşte libertatea.

În multe domenii ale vieţii, libertatea nu este atât absenţa restricţiilor, cât identificarea restricţiilor benefice, care ne aduc eliberare, spune Keller. Restricţiile care se află în acord cu realitatea naturii şi a lumii noastre conduc la dobândirea unei mai mari măsuri de energie şi la lărgirea posibilităţilor de a ne folosi capacităţile, precum şi la o mai profundă bucurie şi împlinire interioare. Experimentele, riscurile şi greşelile conduc la creştere numai dacă, în timp, ne ajută să ne cunoaştem atât limitele, cât şi capacităţile. Dacă intelectual, vocaţional şi fizic nu creştem decât prin constrângeri corect impuse, de ce nu ar sta lucrurile la fel şi în ce priveşte creşterea noastră spirituală şi morală? În loc de-a insista pe libertate pentru a crea realitate spirituală, oare n-ar trebui să căutăm să descoperim această realitate şi să ne disciplinăm pentru a trăi în acord cu ea?

Fiinţa umană cunoaşte libertatea maximă şi trăieşte la potenţial maxim în relaţia de dragoste, continuă Keller. Noi devenim noi înşine numai în dragoste, însă o relaţie sănătoasă de dragoste presupune slujire lipsită de egoism din partea ambilor parteneri şi o pierdere a independenţei tot din partea ambilor parteneri.

Prin urmare, libertatea nu este absenţa limitării şi a constrângerii, ci găsirea acelor limitări şi constrângeri care corespund naturii noastre şi ne eliberează.

Pentru ca o relaţie de dragoste să fie sănătoasă, trebuie ca ambii parteneri să-şi piardă independenţa. Ambii parteneri trebuie să-şi spună unul altuia „Mă voi adapta personalităţii tale. Mă voi schimba pentru tine. Îţi voi purta de grijă, chiar dacă asta va însemna că trebuie să mă sacrific.“

În modul cel mai radical, Dumnezeu ni S-a adaptat nouă – prin întrupare şi ispăşirea pe care a adus-o pentru noi. În Isus Hristos, El a devenit o fiinţă umană limitată, vulnerabilă în faţa suferinţei şi a morţii. Pe cruce, El Şi-a asumat condiţia noastră – aceea de păcătoşi – şi a murit în locul nostru ca să ne ierte, îşi încheie Timothy Keller argumentaţia.

Capitolul 4 cuprinde răspunsul la o obiecţie care de multe ori este făcută în foarte puţină cunoştinţă de cauză, pe baza unor date incomplete sau folosite greşit şi a ignorării altor date, şi anume aceea că Biserica este răspunzătoare pentru atât de multa nedreptate din lume. Cei care susţin această idee declară că Biserica a produs mai mult rău în lume şi că o societate fără religie ar fi mai bună.

Chiar obiectiv vorbind, lucrurile stau cu totul altfel şi istoria recentă a demonstrat-o. Alister McGrath arată că atunci când ideea de Dumnezeu dispare, o societate va transcendentaliza altceva, un alt concept, pentru a părea că este superioară din punct de vedere moral şi spiritual. Marxiştii au făcut din Stat un astfel de absolut, în vreme ce naziştii au ridicat la aceste statut rasa şi naţiunea. Chiar şi idealurile de libertate şi egalitate pot fi folosite în acest fel pentru a face uz de violenţă împotriva oponenţilor.

Violenţa exercitată în numele creştinismului este o realitate teribilă pe care nu trebuie să ne facem că nu o vedem şi care trebuie îndreptată. Nu poate fi scuzată în nici un fel. În secolul al douăzecilea însă violenţa a fost cauzată deopotrivă de secularism şi de absolutismul moral. Societăţi care s-au debarasat de orice formă de religie s-au dovedit a fi la fel de opresive ca şi acelea impregnate de religie până în cele mai intime fibre ale lor. Singura concluzie pe care o putem trage este că adânc înrădăcinat în inima omului există un atât de puternic impuls spre violenţă încât acesta se manifestă indiferent care este sistemul de credinţe al unei societăţi anume – fie aceasta socialistă sau capitalistă, individualistă sau ierarhică. Şi, în sfârşit, existenţa într-o societate a violenţei şi războiului nu constituie în mod necesar un motiv de a respinge credinţele care predomină în acea societate, argumentează Timothy Keller.

În capitolul 5 al cărţii sale, Argument pentru Dumnezeu – Credinţa într-o epocă a scepticismului, Keller răspunde la întrebarea Cum poate un Dumnezeu care este dragoste să trimită oameni în iad?

Într-o explicaţie preliminară cu privire la mânia lui Dumnezeu el o citează pe Becky Pippert care spune că Mânia nu este opusul dragostei. Ura este acest opus şi cea mai gravă formă a urii este indiferenţa… Mânia lui Dumnezeu nu este o explozie de irascibilitate, ci opoziţia Sa fermă împotriva cancerului care devastează pe dinăuntru rasa umană pe care El o iubeşte cu întreaga Sa fiinţă.

Iadul este identitatea liber aleasă de către om, în separarea de Dumnezeu şi pe o traiectorie infinită.

La declaraţia că ştiinţa a demonstrat netemeinicia creştinismului Keller răspunde arătând că Una este să spui că ştiinţa este echipată pentru a cerceta exclusiv cauzele naturale ale lucrurilor şi că nu se poate pronunţa în privinţa altor cauze de altă natură, şi cu totul altceva este să insişti că ştiinţa dovedeşte că astfel de cauze, altfel decât cele naturale, nu pot exista.

Nu există un model experimental pentru a testa veridicitatea următoarei afirmaţii: „Existenţa unei cauze supranaturale pentru un fenomen natural nu este posibilă.“ Prin urmare, această afirmaţie este o presupunere filozofică, nicidecum o constatare ştiinţifică, arată el.

Modelul de război absolut dintre ştiinţă şi credinţă a fost produsul nu atât al necesităţii intelectuale, cât mai degrabă al unei strategii culturale anume. Mulţi oameni de ştiinţă nu văd nicio incompatibilitate între credinţa în Dumnezeu şi munca lor.

Noi, oamenii moderni, vedem miracolele ca o suspendare a ordinii naturale, însă Isus le înfăptuia ca pe o restabilire a acestei ordini. Miracolele Sale nu sunt doar dovezi că El a avut putere, ci şi anticipări minunate a ceea ce va face El cu această putere. Miracolele înfăptuite de Isus nu sunt doar o provocare pentru mintea noastră, ci şi o făgăduinţă pentru inima noastră că lumea pe care cu toţii ne-o dorim e pe drum.

În capitolul 7 Timothy Keller discută despre Biblie şi interpretarea ei. A respinge Biblia pe considerentul că este regresivă înseamnă a pretinde că ai ajuns în momentul de maximă evoluţie a cursului istoriei, de unde poţi discerne ce e regresiv şi ce e progresiv. O atare atitudine este cu siguranţă la fel de îngustă şi exclusivistă precum sunt conceptele din Biblie pe care le consideri de neacceptat, consideră el.

Dacă alegi să crezi doar ceea ce-ţi convine, iar restul respingi, cum vei avea vreodată un Dumnezeu care să te contrazică? Nu vei avea! Vei avea doar un Dumnezeu docil! Un Dumnezeu, în esenţă, după chipul tău, şi nu un Dumnezeu cu care să poţi avea o relaţie şi o interacţiune autentice. Doar dacă Dumnezeul tău spune lucruri care te indignează şi te pun în situaţia să te confrunţi cu tine însuţi (aşa cum se întâmplă într-o prietenie sau căsnicie adevărată!), doar atunci vei şti că ai un Dumnezeu adevărat, şi nu o născocire a propriei tale imaginaţii. Prin urmare, o Biblie autoritară nu este duşmanul unei relaţii personale cu Dumnezeu. Este precondiţia pentru aceasta, declară Timothy Keller.

În Partea a II-a, Argumente pentru credinţă, autorul vorbeşte despre câteva indicii spre Dumnezeu, cum ar fi faptul că universul a avut un început, regularitatea naturii şi frumosul.

Un alt indiciu important este sentimentul moralităţii. Dacă nu există Dumnezeu, atunci nu avem cum să spunem despre o faptă că este morală şi nici despre alta că este imorală, ci doar mie aşa-mi place, arată Keller.

…toţi considerăm că este mai bine să căutăm pacea decât conflictul, să spunem adevărul în loc să minţim, să purtăm de grijă celor din jur, nu să le facem rău. Noi credem că aceste alegeri nu sunt lipsite de sens, că e important cum alegem să trăim. Cu toate acestea, dacă pe Scaunul cosmic de judecată nu stă nimeni, atunci cine spune că o alegere este mai bună decât alta? Putem discuta despre asta cu argumente pro şi contra, dar rezultatul nu ar fi decât o discuţie fără sens, o controversă interminabilă. Dacă pe Scaun într-adevăr nu stă nimeni, atunci întreaga existenţă a civilizaţiei umane, chiar dacă aceasta s-ar întinde pe durata a câtorva milioane de ani, nu ar fi decât o scânteie infinitezimală în comparaţie cu oceanul de timp mort care a precedat-o şi care îi va urma. Nu va mai exista nimeni care să-şi aducă aminte de nimic din ea. Fie că iubim sau urâm, în cele din urmă nu va mai conta deloc.

În capitolul 11 Keller face o distincţie importantă între ceea ce numim religie şi evanghelia creştinismului. Diferenţa majoră este că în creştinism mântuirea nu se obţine prin propriile puteri, ci este un dar.

Dacă aş fi mântuit prin fapte bune, ar exista o limită în ceea ce Dumnezeu ar cere de la mine sau a împrejurărilor dificile prin care m-ar trece. Aş fi ca un plătitor de taxe şi impozite care are drepturi – mi-aş face datoria, ca urmare aş avea dreptul la o anumită calitate a vieţii. Dar dacă sunt un păcătos mântuit prin har, atunci El poate să-mi ceară orice.

Gândeşte-te la ce se întâmplă cu tine când te îndrăgosteşti, spune Keller. Dragostea te face să-ţi doreşti din toată inima să fii acceptat de către persoana pe care o iubeşti. Întrebi, N-ai vrea să ieşim undeva? Sau poate chiar Vrei să fii soţia mea? Ce se întâmplă când răspunsul este da, vreau? Vei spune, Super! Am obţinut ce-am dorit! De-acum pot face ce vreau? Bineînţeles că nu. Într-o asemenea situaţie, nici nu mai aştepţi ca persoana care face obiectul pasiunii tale să-ţi spună ce să faci pentru ea. Anticipezi tot ceea ce îi face plăcere şi o încântă. N-ai nicio obligaţie faţă de ea, şi totuşi comportamentul ţi-a fost schimbat radical de gândurile şi inima persoanei pe care o iubeşti.

La fel se întâmplă şi în relaţia cu Dumnezeu. Ascultăm de poruncile Lui şi facem binele pentru că-L iubim.

În capitolul 12 Keller vorbeşte despre povestea (adevărată a) crucii, răspunzând celor care se întreabă de ce a fost nevoie de cruce şi de ce Dumnezeu nu putea să ne ierte pur şi simplu.

El arată că orice act de iertare presupune suferinţă. Iertarea înseamnă că persoana căreia i s-a pricinuit un rău acceptă să suporte ea plata pentru acesta în locul făptuitorului, astfel încât, în dragoste, ea poate determina reînnoirea şi schimbarea duşmanului ei. Iertare înseamnă să suporţi tu plata pentru păcatul altuia. Oricine oferă iertare pentru rele mari trece prin moarte la înviere şi va simţi durerea produsă de cuie, va sângera şi va vărsa lacrimi.

În penultimul capitol Keller discută despre înviere şi îl citează pe N.T. Wright care spune că Mesajul învierii este că lumea aceasta contează! În faţa nedreptăţii şi a suferinţei din lume, trebuie să se vină cu vestea că vindecarea, dreptatea şi dragostea au învins… Dacă Paştele înseamnă că Isus Hristos a înviat doar în sens spiritual, atunci aceasta este doar spre binele meu, spre a-mi găsi o dimensiune nouă în viaţa mea spirituală personală. Dar dacă Isus Hristos a înviat cu adevărat din morţi, creştinismul devine vestea bună pentru întreaga lume – o veste care ne încălzeşte inima tocmai pentru că nu este adusă doar pentru a ne încălzi inima. Paştele înseamnă că într-o lume în care nedreptatea, violenţa şi degradarea sunt endemice, Dumnezeu nu are de gând să tolereze astfel de lucruri – şi că noi vom lucra şi pune la cale planuri, cu toată energia pe care ne-o dă Dumnezeu, pentru a traduce în viaţă triumful lui Hristos peste toate aceste lucruri.

De aceea, nu are nici un sens să-ţi afirmi credinţa în Hristos dacă nu laşi ca aceasta să-ţi schimbe viaţa şi felul în care vezi toate lucrurile. Pentru că creştinii sunt oameni care lasă ca realitatea lui Isus să schimbe totul cu privire la cine sunt ei, cum văd ei lumea şi cum trăiesc.

Astfel se încheie cartea lui Timothy Keller, Argument pentru Dumnezeu – Credinţa într-o epocă a scepticismului.

Mie mi-a plăcut mai mult prima parte a cărţii, în care el răspunde obiecţiilor aduse creştinismului şi mi-a plăcut felul în care arată că multe dintre pretenţiile acestuia pe care le acuză ateii sau scepticii le au şi ei în propria viziune despre lume şi viaţă. Vă recomand cartea lui Keller pentru argumentaţia lui proaspătă şi explicaţiile foarte bune.

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării. Am fost voluntar și am lucrat ca redactor la RVE Bucureşti din 2006 până în februarie 2020. Printre pasiunile mele, pe lângă cărţi, se mai numără lucrul manual (origami, felicitări etc.), plimbările în parc şi ieşirile în oraş pe la librării şi biblioteci. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis şi Philip Yancey. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s