„Unde este Dumnezeu când sufăr?“ de Philip Yancey


Unde este Dumnezeu când sufărUnde este Dumnezeu când sufăr? se întreabă Philip Yancey în cartea cu acelaşi titlu şi poate te-ai întrebat şi tu. Dacă nu, cu siguranţă i-ai auzit pe alţii punând această întrebare, fie cu sinceritate, fie cu batjocură sau sfidare. Philip Yancey s-a apucat să cerceteze cu sinceritate răspunsul la această întrebare şi iată ce a descoperit despre cărţile scrise pe tema suferinţei:

„Cărţile despre suferinţă se împart într-un mod evident în două categorii. Cărţile mai vechi, scrise de Bunyan, Donne, Luther, Calvin şi Augustin recunosc fără obiecţii faptul că durerea şi suferinţele sunt agenţii folositori ai lui Dumnezeu. Aceşti autori au scris cu multă încredere, de parcă simpla forţă a argumentelor ar fi putut calma agitaţia emoţională produsă de suferinţă.“

„Prin comparaţie, cărţile moderne despre suferinţă sunt diferite pentru că autorii lor presupun că existenţa răului şi a suferinţei din lume nu poate fi împăcată cu tradiţionala concepţie despre bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu este astfel „retrogradat” din poziţia de judecător în cea de acuzat. „Doamne, cum îţi justifici acţiunile?” se întreabă supăraţi autorii moderni.“

Continuă lectura „„Unde este Dumnezeu când sufăr?“ de Philip Yancey”

„Feminitate pusă deoparte“ de Leslie Ludy


Am descoperit-o pe Leslie Ludy citind cea mai cunoscută carte pe care a scris-o împreună cu soţul ei, Eric, Când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu. Atunci era doar un nume pe o copertă şi unul care apărea deseori în carte în povestirea relaţiei lor de iubire. Apoi am mai citit o altă carte scrisă tot împreună, Când visele se împlinesc, în care cei doi prezintă povestea de dragoste pe care a scris-o Dumnezeu pentru ei, din momentul în care fiecare din ei, separat, a decis să-L lase pe Dumnezeu să-i scrie povestea de iubire şi până la altar.

feminitateMai târziu, de ziua mea, în 2010, am primit o carte scrisă doar de Leslie Ludy, Feminitate pusă deoparte (în original Set-Apart Femininity: God’s Sacred Intent for Every Young Woman), pe care vă invit să o descoperiţi şi voi astăzi.

Căutând informaţii despre autoare atunci când am prezentat pentru prima dată această carte în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ, primul site care mi-a apărut în Google a fost chiar site-ul ei, www.setapartgirl.com. Primul lucru pe care l-am făcut pe site a fost să mă uit pe revista Set Apart Girl în varianta online şi să constat cu mare plăcere că toate articolele erau scrise în aşa fel încât să îţi atragă atenţia asupra lui Dumnezeu, asupra felului în care El vrea să abordezi o anumită problemă şi aşa mai departe. Nimic din aşa-zisele reviste creştine pentru fete. Totul este cu adevărat inspirat din Scriptură sau din experienţele de viaţă cu Dumnezeu ale celor care scriu articolele sau sunt intervievaţi de autorii revistei.

Continuă lectura „„Feminitate pusă deoparte“ de Leslie Ludy”