Un strop de viaţă #199


Purtându-ne crucea, spunem de fapt „da“ atunci când totul în noi strigă „nu“; decidem să facem singurul lucru pe care noi nu vrem să-l facem (şi probabil că nimeni din lume nu vrea), datorită faptului că nu este „natural“. Dar prin faptul că ne dăm consimţământul din toată inima, descoperim cu surprindere că imposibillul devine posibil, iar că lucrurile cu privire la care am fost siguri că sunt peste puterile noastre, pot fi acum realizate, căci atunci când Dumnezeu porunceşte, El dă totdeauna şi puterea necesară.

Elisabeth Elliot, Călăuzirea lui Dumnezeu