Apoftegmele Părinților pustiei #14

Un frate a zis unui bătrân: „Mi se tulbură inima dacă mă atinge chiar și cea mai mică grijă.” Bătrânul i-a spus: „ Noi ne mirăm de Iosif că era doar un copil când a ajuns în pământul Egiptului, pământ al închinării la idoli, cum a îndurat el încercările care au venit asupra lui. Iar Dumnezeu i-a dăruit slavă în cele din urmă. Îl vedem și pe Iov că n-a lepădat frica de Dumnezeu și nu a putut fi abătut de la nădejdea sa.”

Apa* Poimen a spus: „Semnul care-l deosebește pe călugăr în încercări se arată.”

*„Apa” = transliterare din coptă a cuvântului „avva”, „părinte, tată”.

Apoftegmele Părinților pustiei este o serie dedicată perioadei Postului Paștelui, în care ne propunem să descoperim spusele Părinților pustiei pe baza volumului Apoftegmele Părinților deșertului. Versiunea coptă sahidică sau Patericul copt, ediţie critică, studiu introductiv, note, revizie finală, concordanţă de Ștefan Colceriu.

Apoftegmele Părinților pustiei #13

Bătrânii spuneau: „Dacă ispita se ridică asupra ta în locul în care trăiești, nu-ți părăsi locul la vremea ispitirii; dacă nu, oriunde vei merge, vei găsi lucrul de care ai fugit. În schimb, fii răbdător până când ispita va pieri, așa încât plecarea ta să nu fie o piatră de poticnire și, la vreme de pace, plecarea ta să nu-i tulbure pe cei care rămân în locul acela.”

Un frate l-a întrebat pe un bătrân: „Ce să fac, părinte, căci nu fac nimic din cele ale călugăriei. Sunt mereu în nepăsare: mănânc, beau, dorm, am gânduri necurate, sunt în mare tulburare. Sar de la un lucru la altul și de la un gând la altul.” Bătrânul i-a zis: „Rămâi în chilia ta. Ceea ce poți face, fă fără să te tulburi. Dăruiește-te lucrului mărunt pe care-l faci acum în chilia ta, pentru Dumnezeu, păzindu-ți cugetul.”

Apoftegmele Părinților pustiei este o serie dedicată perioadei Postului Paștelui, în care ne propunem să descoperim spusele Părinților pustiei pe baza volumului Apoftegmele Părinților deșertului. Versiunea coptă sahidică sau Patericul copt, ediţie critică, studiu introductiv, note, revizie finală, concordanţă de Ștefan Colceriu.

Apoftegmele Părinților pustiei #12

Un bătrân a fost întrebat cum să nu se smintească un frate zelos când îi vede pe unii care se întorc în lume. El i-a răspuns: „Ia aminte la câinii care vânează iepuri și la cum unul dintre ei, abia după ce pândește iepurele și îl vede, aleargă după el. Când ceilalți îl văd că aleargă, fug și ei după el. Apoi fug după altul. Însă, în cele din urmă, se opresc și se întorc. Doar câinele care a văzut iepurele continuă să-l urmărească. El nu se oprește din osteneala sa din pricina celor care s-au întors, nu se îngrijorează din cauza spinilor și a mărăcinilor, cu toate că aleargă prin mijlocul lor. Tot așa este ci cel care Îl caută pe Domnul Isus Hristos cugetând la cruce fără încetare. El este mai presus de orice piedică ce ne va ieși în cale, până când ajunge la Cel răstignit.”

Apoftegmele Părinților pustiei este o serie dedicată perioadei Postului Paștelui, în care ne propunem să descoperim spusele Părinților pustiei pe baza volumului Apoftegmele Părinților deșertului. Versiunea coptă sahidică sau Patericul copt, ediţie critică, studiu introductiv, note, revizie finală, concordanţă de Ștefan Colceriu.

Apoftegmele Părinților pustiei #11

Odată a fost o adunare la Sketis și părinții vorbeau despre păcatele unui frate. Apa* Pihor însă tăcea. În cele din urmă s-a sculat, a ieșit, a luat un sac, l-a umplut cu nisip și l-a luat în spinare. Și a mai luat și un coș mic, a pus puțin nisip în el și și l-a pus dinainte. Când frații l-au întrebat ce e asta, el a spus:  „Sacul cu nisip mult înseamnă păcatele mele, căci am multe. Le-am lăsat în spate ca să nu mă necăjesc din pricina lor și să plâng. Iar cele puține dinaintea mea sunt păcatele fratelui meu. De astea mă îngrijorez și le plâng. Dar nu se cuvine să fac așa ceva, ci mai degrabă să mă învrednicesc să le pun pe ale mele dinaintea mea, să mă îngrijorez de ele și să-L rog pe Dumnezeu să mă ierte pentru ele.” Când au auzit frații, au zis: „Aceasta este într-adevăr calea mântuirii.”

*„Apa” = transliterare din coptă a cuvântului „avva”, „părinte, tată”.

Apoftegmele Părinților pustiei este o serie dedicată perioadei Postului Paștelui, în care ne propunem să descoperim spusele Părinților pustiei pe baza volumului Apoftegmele Părinților deșertului. Versiunea coptă sahidică sau Patericul copt, ediţie critică, studiu introductiv, note, revizie finală, concordanţă de Ștefan Colceriu.

Apoftegmele Părinților pustiei #10

Apa* Agathon era înțelept în judecata lui și neleneș cu trupul, îndeajuns sieși în toate privințele: la lucrul de mână, la mâncare, la îmbrăcăminte.

Apa* Agathon a fost întrebat: „Ce e mai important: căznirea trupului sau păzirea celor dinlăuntru?” Iar el a zis: „Trupul e ca un pom, căznirea lui ca frunzișul, iar păzirea părții dinlăuntru e ca roada. De vreme ce, după Scriptură, „orice pom care nu aduce roadă bună va fi tăiat și azvârlit în foc”, e limpede că trebuie să facem orice pentru pom ca să-i aflăm roada, adică păzirea inimii. E însă nevoie și de umbra frunzelor și de frumusețea lor, adică de căznirea trupului.