Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb (Maleahi 3:6)
În ciuda tuturor variabilelor vieţii, există Unul care nu se schimbă. Există Cineva a cărui inimă nu se răzgândeşte, şi pe a cărui frunte nesiguranţa nu o poate brăzda.
Orice altceva s-a schimbat. Toate lucrurile se schimbă. Soarele îşi reduce luminozitatea odată cu trecerea timpului; lumea îmbătrâneşte. Cerurile şi pământul în curând vor trece. Ele vor pieri, învechindu-se ca o haină. Dar există Unul singur care are nemurirea, ai cărui ani nu au sfârşit şi în a cărui persoană nu există schimbare. Bucuria pe care marinarul o simte atunci când păşeşte pe mal, după ce a fost azvârlit încoace şi încolo, este desfătarea creştinului care, în mijlocul tuturor schimbărilor din această viaţă, îşi sprijină piciorul credinţei pe acest adevăr: „Eu, Domnul, nu mă schimb.“
