Un strop de viaţă #416


În sfârşit, expresia revărsare continuă se remarcă în mod special… aceste două cuvinte sunt singurii descriptori la care mă pot gândi şi care includ atât lucrarea lui Dumnezeu, cât şi pe cea a omului, şi împreună fac trimitere la un concept biblic complet despre închinare…. Din punct de vedere spiritual, continuitatea este esenţa. Dumnezeu este continuu şi neschimbător: EU SUNT CEL CE SUNT; Cuvântul Lui este veşnic; Isus Cristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Astfel, dincolo de materialitate şi vremelnicia noastră, noi am fost creaţi pentru a intra în acel continuu al lui Dumnezeu. […] La sfârşitul tuturor lucrurilor ne stă în faţă o continuitate a vieţii veşnice sau a morţii veşnice.
În ceea ce priveşte termenul de revărsare, am ales acest cuvânt nu doar pentru forţa sa scripturală, ci pentru că el implică dărnicie şi generozitate; când torn ceva, renunţ la acel lucru, îi dau drumul. A picura nu înseamnă a turna, deoarece între stropi există spaţiu. Dar când torn ceva, curgerea însăşi este organică şi consistentă. […] Legat de importanţa scripturală a revărsării, trebuie doar să cauţi în concordanţa biblică şi vei afla când apare explicit sau implicit. Vedem conceptul de «vărsare» în sistemul de jertfe din Vechiul Testament. Îl vedem în sensul larg de dărnicie, de a ne revărsa înspre semeni. Dar mai ales, îl vedem în sacrificiul perfect al lui Cristos – S-a revărsat pe Sine însuşi pe cruce, o dată pentru totdeauna. Probabil că nu este nimic care să descrie mai bine acest lucru decât rezumatul făcut de Pavel: „Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură, şi clipa plecării mele este aproape.“ (2 Tim. 4:6)

Harold M. Best, Închinarea neîncetată

Un strop de viaţă #414


Închinarea are de-a face cu cine suntem noi, vorbeşte despre cine sau ce este Dumnezeul nostru şi despre cum alegem să trăim. […] Nu e nimeni care să nu se închine. […] chiar în acest moment şi cât va mai exista lumea aceasta, fiecare locuitor al ei se proşterne şi slujeşte ceva sau pe cineva – o imagine, o persoană, o instituţie, o idee, un duh sau pe Dumnezeu în Cristos. Fiecare este format în acest fel şi creşte spre un nivel de plinătate, fie al neprihănirii, fie al răutăţii. Nimeni nu este exclus şi nimeni nu poate dori să fie exclus. Fiecare dintre noi suntem închinători neîncetaţi şi aşa vom rămâne totdeauna, deoarece veşnicia este extrapolarea uneia dintre următoarele două condiţii: abandonarea în voia păcatului, care este urmată de pierderea veşnică, sau asumarea unei trăiri în neprihănire, care duce la câştigarea veşniciei. Acesta este adevărul central al existenţei noastre şi din acesta rezultă toate celelalte.

Harold M. Best, Închinarea neîncetată